De același autor
Venirea concediului reprezinta o imensa bucurie, cu atat mai mult cand acesta are loc in preajma Sarbatorilor si presupune o deplasare in strainatate. Te intrebi ce ar putea sa mearga prost, mai ales cand iei avionul, si nu un autocar rablagit in care sa putrezesti cateva zeci de ore?
Check-in-ul (mai ales atunci cand stii ca ai luat cam multe bagaje), trecerea prin filtrul de control de la aeroport, verificarea pasaportului, intarzierea aeronavei, a bagajului ar fi cateva dintre neplacerile pe care le-am putea intampina la inceputul calatoriei. Insa, cu siguranta, nimeni nu se gandeste ca ar putea fi victima unei infractiuni, mai ales cand calatorim in spatiul Uniunii Europene.
O situatie kafkiana
Un vid de legalitate, autoritate, teritorialitate, responsabilitate ne poate transforma in victime sigure ale infractiunilor. Ni s-a intamplat in vacanta de Sarbatori, cand am calatorit cu escala pe ruta Bucuresti-Vilnius, via Praga. In ciuda firii noastre destul de prevazatoare, de data aceasta am facut imprudenta de a lasa in bagajul din cala cateva bijuterii din aur, achizitionate recent. In plus, un cadou frumos impachetat, abia astepta sa-si bucure destinatarul. Am inchis bagajul cu cifru, l-am predat la check-in, urmand sa-l preluam la destinatia finala, in Vilnius. Insa planurile de acasa nu se potrivesc cu cele ale hotilor din bagaje. Mare a fost surpriza la destinatie sa constatam ca bijuteriile din aur disparusera, iar cadoul fusese deja desfacut de cineva, care probabil a dorit sa se bucure de Craciun… Ne-am intrebat oare de ce nu a luat si cadoul - oare a avut pe ultima suta de metri mustrari de constiinta? Surprinzator, altceva nu a mai fost furat din bagaj si nici nu ni se ravasise bagajul in cautarea bijuteriilor, de parca cineva stia ca se afla intr-un anume loc (poate se vazuse la "raze", nu vom sti niciodata).
Am anuntat transportatorul, insa, daca nu ai asigurare pentru bagaj, sunt sanse minime sa-ti recuperezi prejudiciul. In plus, firma de transport nu este responsabila pentru furtul din bagaje, cand e vorba de bijuterii. Asa ca ne-a mai ramas sa anuntam politia.
Povestea devine si mai interesanta cand trebuie, vrand-nevrand, sa ai de-a face cu politia, mai ales cu cea din alta tara, caci la intoarcere, tot prin Praga, am mers la politie pentru a depune o declaratie. Aici, surpriza! Nimeni nu vorbea engleza! Politistii spuneau monosilabic, intr-o engleza de balta, ca nu vorbesc limba lui Shakespeare si ma indemnau sa vorbesc ceha, ce-i drept, una dintre cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene. Am ridicat din umeri. Dupa un timp, in care am tot incercat sa comunicam in engleza cu vreo trei politisti, am fost invitati in sediul politiei din aeroportul ceh: geamuri fumurii, pentru a nu se vedea inauntru, birouri inalte, lumina difuza.
Am inceput sa povestim ce si cum. "Trebuie sa chemam translatorul si asta dureaza 4-5 ore, pentru ca este in centru. Sau puteti declara bagajul furat, o sa ne fie si noua mai simplu." Pesemne ca traficul din Praga era si mai infernal decat cel din Bucuresti. "Dar nu mi s-a furat bagajul, mi s-a furat din bagaj", am insistat. "Daca vi s-a furat din bagaj, trebuie sa va adresati transportatorului, nu este de competenta politiei" a venit raspunsul. "Am facut acest lucru, dar vreau sa depun o declaratie scrisa, deoarece bagajul a stat 4 ore in aeroport in Praga la venire." "In aeroportul din Praga nu se deschid bagajele", m-a asigurat el, dupa care mi-a strigat: "Pasaportul!". I-l dau, se uita la prima fila si exclama dispretuitor: "Rumunca!!!", trantind pasaportul pe birou. "Any problem with my nationality?" am intrebat total surprinsa de reactia lui. "Sit down, sit down!", imi striga iar pe un ton poruncitor. Da un telefon, poarta o conversatie scurta in limba ceha, dupa care imi intinde receptorul. "Translatorul, vorbeste!" Timp de 10 minute am vorbit cu o doamna translator care a intermediat discutia cu politistul. I-am explicat doamnei ca vrem sa dam o declaratie scrisa si ca totusi ne cunoastem drepturile de cetatean european. Politistul incerca sa ne convinga sa nu depunem o declaratie scrisa, ca, daca am introdus deja o declaratie la una din politiile romana sau lituaniana, nu mai e nevoie sa depunem si la politia ceha. Apoi, ca le-ar trebui bagajul ca sa ia amprente si sa venim cu bagajul. In plus, am constatat ca nu ni se traducea tot ceea ce zicea politistul. Intr-un final, evident ca nu am avut sansa de a depune o declaratie scrisa, tot ce am primit a fost o adresa de e-mail scrisa de mana. Intr-o ultima sfortare, am cerut sa ni se dea si o adresa scrisa, pierzandu-ne increderea ca problema se va rezolva in vreun fel. O situatie tipic kafkiana. Instantaneu mi-am adus aminte unde a trait cea mai mare parte a vietii si unde a creat genialul scriitor evreu, de limba germana: in Praga. Ne-am indreptat spre portile de acces in zona de imbarcare a aeroportului. Panouri luminoase cu figuri zambitoare, celebritati din lumea stiintifica, culturala, sportiva si artistica ale Cehiei, promovand zaharul cubic, inventie a cehilor, aminteau calatorilor ca, de la 1 ianuarie 2009, Republica Ceha detine presedintia Uniunii Europene. Ceea ce ne-a linistit, caci obsesia propriei imagini idilice nu reprezinta un monopol romanesc, sportul fiind practicat si de alti fosti colegi de lagar, acum colegi de Uniune, chiar daca mai la Apus. Poate ca ar fi trebuit sa existe si un panou in care sa se instiinteze calatorii ca este preferabil sa li se fure in intregime bagajul, si nu punctual din interiorul lui, doar pentru ca politia sa preia cazul si sa-l investigheze.
Ce spun legile
In urma acestei patanii, ne-am documentat despre eforturile Uniunii Europene de a institui un spatiu comun de securitate, justitie si libera circulatie a persoanelor, fara controale la frontiere.
In cautarea unui act normativ care sa ne lamureasca cum e cu controlul de securitate al bagajelor de cala, am identificat Regulamentul Consiliului UE nr. 3925/91 din 19 decembrie 1991 privind eliminarea controalelor si formalitatilor aplicabile bagajelor de mana si de cala ale persoanelor care calatoresc cu un zbor intracomunitar si Regulamentul nr. 2320/2002 al Parlamentului European si al Consiliului din 16 decembrie 2002 de instituire a unor norme comune in domeniul sigurantei aviatiei civile.
Din analiza actelor normative europene, coroborate, rezulta ca in spatiul intracomunitar niciun control si nicio formalitate nu se aplica bagajelor de mana si de cala ale pasagerilor care efectueaza un zbor intracomunitar, cu exceptia controalelor de securitate. Rolul controalelor de securitate este de a preveni introducerea in spatiul comunitar a articolelor interzise, ca, de exemplu, armele, de orice tip, sau orice fel de articole care ar putea fi folosite ca arme mortale. Ce ni se pare foarte interesant este ca bijuteriile de aur sau din alte metale pretioase sau semipretioase nu se regasesc in lista articolelor interzise enumerate in Regulamentul 2320/2002.
Bineinteles, curiozitatea ne-a impins sa ne documentam mai departe si sa gasim aspecte din traseul pe care il parcurge bagajul in formidabila lui calatorie plina de aventuri. Am aflat ca toate bagajele de cala (atat ale pasagerilor care pornesc in calatorie, cat si ale celor aflati in transfer, in afara de situatia in care au trecut in prealabil printr-un filtru) se verifica, inainte de imbarcarea in aeronava, pe baza uneia dintre urmatoarele metode: 1. perchezitie manuala (adica se deschide, se verifica, se ia articolul interzis si altele) sau 2. aparat conventional cu raze X, cel putin 10% din bagajele verificate fiind supuse si uneia din urmatoarele proceduri: (din nou) perchezitie manuala sau alte mijloace electronice sofisticate, fiecare bagaj fiind verificat din doua unghiuri diferite de catre acelasi controlor, in acelasi punct de control.
Din acelasi regulament, ni s-au mai parut interesante si prevederile privind protectia bagajelor de cala. Astfel, bagajele de cala predate la check-in care urmeaza sa fie imbarcate pe o aeronava trebuie protejate impotriva oricaror interventii neautorizate, deci numai persoanele autorizate au acces la aceste bagaje. Asta daca nu cumva exista autorizatii speciale pentru hotii de/din bagaje.
Prin mai 1999, Comisia Europeana a inaintat Parlamentului si Consiliului comunicarea Victimele infractiunilor in Uniunea Europeana - standarde si actiuni, in speranta adoptarii unui cadru legislativ comun. Din 1999 si pana in prezent insa, in afara de Decizia - Cadru a Consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor in cadrul procedurilor penale si a Directivei 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despagubirea victimelor infractionalitatii, alte progrese in materie legislativa, care sa fie obligatorii pentru statele membre, nu s-au inregistrat.
In 2003, conform unui raport al Comisiei Europene, doar 10 state transmisesera informatii relativ complete privind transpunerea in legislatia nationala a obligatiilor stipulate in Decizia - Cadru. Concluzia finala a raportului Comisiei Europene a fost ca: "niciun stat membru nu poate sustine ca a transpus toate obligatiile care ii revin prin Decizia - Cadru".
Actul mentionat prevedea asigurarea unor garantii minime pentru respectarea demnitatii victimelor in cursul procedurii, asigurarea, inca de la primul contact cu autoritatile, in limbile intelese in general, a accesului la informatii, posibilitatea de a fi audiate, precum si de a depune elemente de proba etc. etc. etc. Ce frumoasa e teoria!
Fata de cele prezentate, nu este de mirare ca masurile de asistenta si informare a victimelor infractiunilor este atat de deficitar, cu atat mai mult la nivelul unor state membre noi precum cele din Europa Centrala si de Est. Din pacate, nici nu se intrevad imbunatatiri in acest sens, cel putin atata timp cat domeniul afacerilor interne si al justitiei va ramane de competenta exclusiva a statelor membre.
(Subtitlurile apartin redactiei)
