„Moarte intelectualilor!“ Apocalipsa după Liviu Dragnea

Un val de ură s-a abătut din nou asupra Ro­mâniei. Judecăți simple, ipocrite, înțesate cu venin. Gândiri de azi pe azi, fără trecut, ca un Alzheimer care a cuprins națiunea. Așa s-a ju­decat, în piața publică, pro­cesul Liiceanu-Dragnea, după ce filosoful a menționat, în discursul său de la Bruxelles, că liderul PSD a spus: „Tre­buie să ne concentrăm pe demiterea procurorului şef al DNA, pe demiterea doamnei Kövesi“. N-a fost așa. Ghi­li­melele nu se potriveau. Liviu Dragnea l-a acuzat pe Gabriel Liiceanu de minciună, a spus că se gândește „serios să-i fac și o plângere penală“. Vinovatul și-a recunoscut public gre­șeala, explicând că a făcut o „eroare“ fo­lo­sind drept citat cuvintele lui Dragnea, dar că înțelesul lor „exprimă «pe scurtătură» cre­dința (și dorința) intimă a șefului PSD“. Mai exact, că fondul afirmațiilor ar trebui judecat, și nu doar forma.

N-a mai contat nimic pentru Liviu Dragnea, infractor, șef de partid și președinte al Ca­me­rei Deputaților. N-a mai contat nimic pentru presa de partid. N-a mai contat nimic nici pen­tru unii lideri de opinie care gândesc cu min­țile lor, dar care s-au așezat, de data as­ta, la masa judecății, privind din unghiul mort. Ce simplu e să faci dreptate, nu-i așa?, ca un judecător orb, surd, mut, ca­re nu vrea să știe tot ade­vă­rul. Ce simplu e să faci drep­ta­te pentru Dragnea, șter­gân­du-ți din minte o istorie de aproape trei decenii în ca­re el, partidul lui, toată gru­parea mafiotă din PSD-PDSR-FSN au făcut ca, acum, o mână de oa­meni cu con­ști­in­ță să ne stri­ge disperarea și ne­dreptățile în Parlamentul Eu­ropean.

Ce simplu e și pentru tine, Liviu Dragnea, con­damnat definitiv la pușcărie pentru furt de voturi, să vii în fața poporului tău, pe care-l ții cu lunile în stradă pentru a-și apăra țara de tine, și să-i ții lecții despre moralitate. Să vorbești despre adevăr. Cum să vorbești des­pre adevăr tu, Liviu Dragnea, când împreună cu partidul tău ați năucit democrația? Ați dat în cap justiției. Ne-ați făcut, din nou, de râs în fața întregii lumi. Cum să vorbești despre ade­văr tu, Liviu Dragnea, când PSD-ul pe care îl conduci este esență de minciună, de calomnie, de hoție? Un partid a cărui singură școală terminată este cea lăsată moștenire de tătuca Iliescu. Minciună. Diversiune. Stri­vim tot ce e bun. Câștigăm. Cum să vorbești despre adevăr tu, Liviu Dragnea, când PSD-ul tău a îngălbenit cu propagandă ecranele tele­viziunilor controlate, a sădit neadevăruri, a căl­cat în picioare valori, a injectat ură în min­tea și în sufletul propriului popor? Totul pentru a-l sărăci, pentru a-l manipula, pentru a-l fura. Iar asta zi după zi. An după an.

Îmi vin în minte doar câteva fragmente din istoria recentă. Victor Viorel Ponta, acest „mi­cul Titulescu“ al PSD. În 2014, predecesorul lui Dragnea avea propria răfuială cu inte­lec­tualii țării. Pentru Ponta, aspirant, pe atunci, la președinția României, Horia-Roman Pa­ta­pievici și Mircea Mihăieș erau dușmanii po­po­rului, care aveau „opinii anti-românești, chiar fasciste“. În consecință, cei doi in­te­lectuali nu meritau să fie decorați de fostul pre­șe­din­te Traian Băsescu. Dar Ponta nu fă­cea decât să ducă mai departe un vechi dez­gust per­so­nal, asumat de propiul partid, față de oameni de cultură, față de cei ale căror ade­văruri pot dizolva munții de minciună clă­diți, în zeci de ani, de PSD. În 2010, același Ponta îi prezenta pe Mircea Cărtărescu și pe Mir­cea Mihăieș drept „intelectualii Füh­re­rului“.

Îmi amintesc de Mirel Palada, un alt PSD-ist în­focat. În iulie 2014, ca purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, Palada jignea un alt in­telectual, pe Andrei Pleșu, pe care îl numea un „politruc băsist“, care poate fi acuzat de „rea-voință“. Îmi amintesc de Ion Iliescu, pă­rin­tele acestui PSD cu rădăcinile înfipte bine în comunism. În 2015, la congresul social-de­mocraților, Iliescu critica „liderii partidului nos­tru“ pentru că „au o slabă legătură cu in­te­lectualii țării“. Asculți și te cutremuri. Ili­es­cu, cel care a anihilat, în 1990, cu bâta, cu morți și cu răniți, Piața Universității, locul sa­cru al intelectualilor, al „elementelor fas­cis­te“, așa cum îi boteza pe cei care apărau, atunci, democrația, vorbește despre dra­gos­tea pentru înțelepții țării.

Mă gândesc la presa pusă preș în fața PSD. Cu câtă ură privește spre toți oamenii buni, care au mai scos din mocirlă țara asta. În 2014, Mir­cea Badea, aripa arogantă de la An­tena 3, îi judeca pe Gabriel Liiceanu și pe An­drei Pleșu. O judecată de mahala. După gân­di­rea lui Ba­dea, Liiceanu este „complet neta­len­tat, ne­ca­rismatic, care s-a dat pe lângă dom­nul Pleșu ca să parvină. (…) E depozitul de materie ce­nușie, din ce în ce mai cenușie“. Iar lui Pleșu, tot în viziunea vedetei lui Dan Voi­culescu, „îi place eclerul. Și, atunci, se duce la stăpânul eclerului, pentru că domnul Pleșu îl servește pe stăpânul eclerului, că are ecler“.

Mă tot gândesc la cum arată țara asta din vi­na PSD. Să tragi înapoi milioane de vieți doar pen­tru putere și bani. Să nu recunoști o dată că ai greșit. Toxic partid. Te face nu doar să înțelegi cum e să-ți fure viața niște politruci. Ci să pricepi și care-i diferența dintre eroare și minciună.