De același autor
În cadrul unui turneu de lucru în Europa, d-na Victoria Nuland de la Departamentul de Stat al SUA a făcut o vizită şi la Bucureşti, pe 10 şi 11 ianuarie.
Ca cel mai puternic stat de pe Pământ, dar mai ales ca statul cu interese şi angajament global neegalat, SUA întreţin un aparat de politică externă al cărei întindere şi complexitate nu este comparabilă nici măcar cu cel al marilor state tradiţionale sau emergente, necum cu al unui stat slab şi încă securist, cum este România.
D-na Nuland este Secretar Asistent al Secretarului de Stat şi, în această calitate, şefa Biroului de Afaceri Europene şi Eurasiatice din cadrul Secretariatului de Afaceri Politice al Departamentului de Stat. Conduce adică cel mai important resort de afaceri externe – Afacerile Europene şi Eurasiatice – al celei mai importante direcţii a ministerului de externe SUA – Secretariatul de Afaceri Politice.
D-na Nuland aparţine aşadar acelei categorii de înalţi funcţionari guvernamentali care fac efectiv politica SUA: la acest nivel se adună şi se sintetizează informaţiile, se evaluează situaţiile, se estimează tendinţele şi se propun opţiunile. Conducătorii de rang mai înalt din politica externă, adică cei şase Subsecretari de Stat şi cei doi Secretari Adjuncţi nu fac decât să lucreze pe materialul oferit de Birourile Departamentului de Stat, Secretarul de Stat şi Preşedintele sancţionând politic opţiunile oferite de acestea.
În lumea civilizată este arhicunoscut faptul că datorită gabaritului şi complexitaţii sale, aparatul de afaceri externe SUA nu poate furniza decât foarte dificil contacte fizice directe şi fluide la cel mai înalt nivel (Secretar de Stat, Preşedinte). De aceea funcţionari guvernamentali de talia d-nei Nuland sunt primiţi şi trataţi cu toată atenţia şi seriozitatea, ca acele instanţe care construiesc efectiv politica SUA. Nu doar primul ministru britanic, dar şi monarhicul preşedinte francez, ca să nu mai vorbim de pragmaticul cancelar german nu se sfiesc, de decenii, să primească decidenţi guvernamentali SUA formal de rang inferior, dar înzestraţi cu capacităţi decizionale hotărâtoare. Este un mod direct, rapid şi eficient de lucru între parteneri, aliaţi şi prieteni.
Acest spirit le este absolut străin semieducaţilor care populează şi decid politica românească din ultimele şase decenii. Spiritul care a creat SUA este cel al Trust-ului, adică al încrederii reciproce între parteneri liberi şi egali, uniţi pentru salgardarea intereselor comune. Politicienii din România provin dintr-o cu totul altă tradiţie, cea a precarităţii şi suspiciunii, unde viclenia şi prefăcătoria devin strategiile ce asigură supravieţuirea.
Cele două culturi s-au ciocnit acum prin gestul prim-ministrului Ponta de a evita o întâlnire cu un decident al politicii externe SUA. Este un incident de o gravitate fără precedent de la terminarea războiului rece, acum 50 de ani. Niciodată de la începutul anilor ’60, aşadar nici chiar sub regimul comunist, un demnitar român (şi incă unul de cel mai înalt rang) nu i-a întors spatele în mod ostentativ unui trimis SUA. Că acum o face prim ministrul unei Românii aliate strâns şi strategic cu SUA este nu doar monstruos, aberant şi în cea mai mare măsură iresponsabil, dar, în condiţiile în care SUA oferă României singura garanţie de securitate strategică, se situează la limita unui gest de trădare naţională, putând aduce ţării uriaşe şi ireparabile daune de poltică externă.
Există indicii rezonabile că primirea d-nei Nuland ar fi fost refuzată de primul ministru Ponta şi nu de reprezentanta SUA. Dacă este aşa, atunci este un gest de o brutalitate nemaiauzită, care înclacă nu doar uzanţele de politică internaţională, dar şi cele mai elementare norme de conduită oficială, pentru a nu mai vorbi de bruscarea gravă şi ostentativă a unui aliat strategic de importanţă crucială pentru supravieţuirea României.
Dacă primul ministru sfidează atât de violent SUA, înseamnă că doreşte să saboteze alianţa cu acestea, eventual chiar să rupă această alianţă. Un gest de o asemenea gravitate necesită o urgentă şi cuprinzătoare discuţie publică, iniţiate sub forma unor interpelări parlamentare, dar şi a unor interpelări civice, printre care şi textul de faţă.
Aşadar, care este mai este orientarea de politică externă a primului ministru ? Mai ţine la alianţa cu SUA, sau doreşte să o torpileze ? Dacă susţine că respectă apartenenţa NATO şi alianţa cu SUA, cum de îşi îngăduie să bruscheze public şi ostentativ un trimis SUA de rang decizional ? Sunt întrebări care reclamă un răspuns din partea primului ministru Ponta.
Chiar şi în eventualitatea în care d-na Nuland ar fi fost cea care a refuzat întâlnirea cu primul ministru, reacţia acestuia de a fugi din ţară pe durata vizitei demnitarului SUA este năucitoare prin tembelism, infantilism şi iresponsabilitate. Un prim ministru care-şi părăseşte intempestiv ţara şi funcţia fără a anunţa nimic, fără ca nimeni dintre înlocuitorii şi apropiaţii săi să poată da vreo informaţie opiniei publice, continuând la 72 de ore după dispariţie să nu ofere nici o informaţie despre părăsirea ţării şi postului constituie un pericol public grav, trădează un om pe care nu te poţi baza, cu reacţii imprevizibile, comportament dezordonat şi iresponsabil. Un asemenea personaj nu ar fi apt nici de conţopist la primărie, necum de prim ministru.
Moral, acesta este tipul de personaj politic care, în caz de cel mai mărunt semn de conflict internaţional sau cataclism, fuge din ţară cu familia şi banii, tipul de ofiţer dezertor în plină luptă, tipul de bancher ce fuge cu depunerile clienţilor, de patron care dă faliment fraudulos: un laş iresponsabil.
Dacă prim minstrul Ponta a refuzat el insuşi întrevederea cu d-na Nuland, atunci peste gestul extrem de grav al refuzului, aducător de uriaşe prejudicii României, a adăugat ruşinea şi dispreţul fugii din ţară pe durata vizitei. Iar dacă d-na Nuland a refuzat întrevederea, dezavuând astfel politica de distrugere a justiţiei promovată de primul ministru, gestul acestuia, de a scăpa de răspundere prin fuga din ţară, n-a făcut decât să-i trădeze laşitatea, infantilismul şi iresponsabilitatea.
Ca şi cum toate acestea n-ar fi fost îndeajuns, nefericitul de prim ministru şi-a felicitat din ascunzătoare doi colaboratori apropiaţi, arătând prin aceasta că este activ, la curent cu situaţia, pe care însă o dezavuează … ascunzându-se: un băieţel de opt ani zgrepţănând din interior uşa debaralei în care s-a ascuns de teama mătuşii venită în vizită să-l întrebe de ce a rămas repetent.
Degradant şi dezgustător !
Sursa: contributors.ro.