Experimentul Ciuhandu

PNTCD traverseaza desertul. Acest partid, care a condus România In cateva randuri, se afla In cel mai de jos punct al sau, mai jos chiar decat in 1990, anul renasterii din cenusa comunismului. In ''duminica orbului'' (20 mai 1990), sub povara unui munte de prejudecati si calomnii Impotriva partidului istoric si a unui adversar politic gigant, Frontul Salvarii Nationale, care Intai a confiscat sperantele intregii natiuni si apoi s-a transformat in partid rosu, PNTCD a obtinut 2,56%. In alegerile locale din 2004, pentru consilierii judeteni PNTCD a inregistrat 1,96%. Au votat cu taranistii numai 177.000 de persoane. Mai rau de atat aproape ca nu se poate. Dupa 14 ani de la reafirmarea sa pe scena politica, PNTCD a ramas doar cu nucleul dur, rezidual, si acela imputinat de trecerea in nefiinta a multor veterani taranisti. De cate ori ma gandesc la soarta acestui partid cu merite istorice, la ce a fost si ce a ajuns, imi vine in minte scena finala din Zorba Grecul, cu cei doi protagonisti uitandu-se prostiti la funicularul cazut la pamant o data cu sperantele lor. Atunci, Zorba ii spune Englezului, ca despre un lucru mare: ''Stapane, ai vazut vreodata asa o prabusire?!''

Mi-a scapat comparatia, sa fiu iertat, eu sunt si scenarist. Imaginea PNTCD in opinia publica este pe masura rezultatelor. Un studiu realizat in 2004 de catre un prestigios institut international releva un PNTCD dominat de varstnici, traditionalist, cu lideri corupti, incapabili sa conduca, dezbinati, preocupati de interese de grup, incompetenti. La capitolul Plus, sondajul inregistreaza numai promovarea valorilor crestine, a economiei de piata si a initiativei private. Scorul general e mult sub axa valorilor pozitive. Cum s-a ajuns aici? Sunt multe de spus, prea multe pentru un singur articol de presa. S-au scris carti intregi, inclusiv subsemnatul a pus in evidenta in Purtatorul de Cuvant tarele taraniste, de la vesnicele dispute publice intre lideri si cu partenerii de coalitie, lipsa de experienta in actul guvernarii dupa 45 de ani de marginalizare sociala, la nepotismul ca o consecinta a izolarii, a restrangerii increderii la cercul stramt al familiei etc. As adauga cateva lucruri care au survenit ulterior. Incercand sa curete imaginea partidului, presedintele Victor Ciorbea a introdus in vara lui 2002 conceptul Noua Politica, care a avut ca efect pervers expedierea la groapa istoriei a fostilor ministri cu rezultatele bune cu tot.

Nimeni nu mai stie astazi ca Noica a infiintat ANL-ul, toata lumea il vede pe ministrul Mitrea taind panglica la drumuri si blocuri noi. Muresan a luat dupa el in uitare cupoanele agricole, scutirea de impozit pe terenul si pe venitul agricol. Lupu iese hulit din viata politica, desi legea lui privind retrocedarea padurilor si pamantului a ramas. Si nici macar eu nu reusesc sa-mi amintesc numele initiatorului Legii caselor nationalizate, il vad doar pe primarul Basescu retrocedand mereu cate ceva. Vreau sa spun ca alungarea din partid a autorilor legilor relativ bune si necesare a facut sa se uite si opera lor. Iar infiintarea Partidului Crestin Democrat si a Actiunii Populare a fost probabil perceputa de catre opinia publica tot ca o disputa intre taranisti.

Sa fi respins electoratul roman crestin-democratia? Nici vorba. La noi, oamenii voteaza oameni. Liderii au ingropat PNTCD si tot acolo trebuie cautata speranta, atata cata mai e. PNTCD este la putere la Timisoara, cand in restul tarii aproape a disparut, mai misca partial la Alba si Arad. Ciuhandu este un banatean domol, prudent, dar in acelasi timp decis sa scoata partidul din desert, ca Moise. Vorbeste cu seriozitate de ''crezul'' sau. Cum se explica supravietuirea sa indelungata (este la al treilea mandat)? Dincolo de calitatile de gospodar si profilul moral al persoanei, eu cred ca si conditiile au fost importante. Am sa iau doua exemple extreme: Bacau si Timisoara. La Bacau, capitalul este majoritar autohton, iar cel strain mai mult estic. La Timisoara, capitalul occidental este determinant si el se concentreaza in IMM-uri. O societate care a asimilat structurile vest-europene nu mai produce ''monstri'' politici, despre Ciuhandu n-a scris nimeni ca e baron, ca despre primarul Bacaului, desi e cam la fel de vechi in functie.

Taranistii au supravietuit politic numai acolo unde conditiile economice au fost apropiate economiei de piata si acum incearca o relansare tocmai din aceasta pozitie. Ciuhandu nu mai promoveaza vechiul anticomunism revansard si revolut, nu vrea sa-i excluda pe fostii comunisti si securisti din viata publica. Anticomunismul sau e aplicat societatii noastre de tip oligarhic-mafiot, cu tendinta sud-americana. Dincolo de mesajul generic catre ''omul care lucra'', el are mesaje specifice pentru fermieri, si nu pentru taranii-asistati ai PSD-ului, pentru IMM-uri ca ferment al capitalismului si catre femeile discriminate pe piata muncii. Ciuhandu incearca sa plaseze PNTCD-ul la dreapta Aliantei D.A. (PNL-PD), pe care o vede ca o formatiune de centru, aliatul sau natural. Cu mare intarziere, ridica steagul anti-PSD si anti-PRM, pe care Ciorbea il culcase de tot. Acesta se da la o parte in stilul sau taraganat care l-a consacrat, si-a dat o demisie efectiva abia din 7 august, data congresului extraodinar. Timpul nu mai are rabdare cu taranistii si Ciorbea le mananca timpul in ceasul al XII-lea, mai sunt cateva luni pana la alegeri. Va mai apuca ''semipresedintele'' Ciuhandu sa faca ceva? Greu de spus. In orice caz, experimentul merita urmarit, mai ales ca s-ar putea sa fie ultimul. Au aparut deja voci care sustin ca tara nu-i Banatul si ca un partid nu se conduce din provincie, ci de la centru. In 1996, PNTCD a castigat alegerile alaturi de liberali, pe valul anti-PSD si pe mitul Seniorului Coposu. Astazi, PNTCD da lupta pentru supravietuire. El se salveaza tocmai daca valorifica la maximum mitul Ciuhandu, nu daca il demitizeaza.