De același autor
In transcrierile cuvantarilor PSD, biserica nationala are un portret deloc magulitor: Adrian Nastase il contrapune pe Daniel cel Bun, mitropolitul Moldovei, care a sustinut PSD-ul in eforturile de adoptare a Constitutiei, lui Anania cel Rau, episcopul Clujului, Vadului si Feleacului, care ar fi primit terenuri de la fostul primar peremist al Clujului, asa ca nu s-a putut conta pe el. Un an mai tarziu, PSD isi va insusi lectia, inchizand gura episcopului Pimen al Sucevei cu mii de hectare de padure. Din ziua urmatoare, Inalt Preasfintitul Pimen a vorbit despre Nastase ca despre un adevarat ctitor. Dar sa revenim la stenograme, in care justitia iese si mai jos decat prea plecatii nostri prelati ortodocsi. Aici rolul principal il joaca Rodica Stanoiu, la vremea respectiva ministru al Justitiei, care apare spunand textual: "Am intrebat chiar si in sedinte mari cand dam verde pentru Basescu. S-a dat tarziu dosarul lui, acuma". Rezulta ca a incurcat-o partidul, cu taraganelile lui, "acuma" e tarziu, vorba ei. Ce se mai poate face este sa se taraganeze si dosarele in care "mi s-a spus ca dam de oameni de aici. Si atunci le-am lasat in stand-by", zice Rodica Stanoiu senina, ceva tot a facut si ea. I se alatura fostul premier Nicolae Vacaroiu. Parerea lui, exprimata in stilul confuz ce l-a consacrat, e ca, pe de-o parte, "cu Basescu a iesit un vax", iar pe de alta, ca "organele noastre de control descopera numai pesedisti". Si cere imperativ "sa mai scoatem vreo 3-4 dosare, le dam in cap la penelisti, la pedisti". Cand e vorba de dosare instrumentate celor din opozitie, nici Adrian Nastase nu ramane mai prejos. El ii reproseaza vehement presedintelui APAPS ca "n-a demonstrat o singura iregularitate" in privatizarile fostei guvernari CDR. Ovidiu Musetescu se apara spunand ca a trimis "toate hartiile" ministrului de Interne, in care insa acesta n-a gasit nimic. Musetescu insista ca alte hartii nu are, nu exista. Nastase conchide amenintator: "Eu ti-am atras atentia in fata Delegatiei Permanente. De acum faci ce vrei". Astazi putem constata ca Ovidiu Musetescu a disparut din prima linie a partidului.
Organizatiile neguvernamentale ostile au parte de un tratament la fel de nerealist din partea lui Nastase; el incearca sa dubleze vocile critice cu unele obediente. Presedintele PSD cere activistilor sa-si faca fiecare "cate doua ONG-uri acasa". In sfarsit, din stenograme rabufneste o obsedanta preocupare pentru imagine si in ordinea de idei a liderilor PSD, pentru manipulare si intoxicare. Nastase da dispozitie ca la TVR sa se foloseasca cuvantul "minciuna" cand se relateaza motivul invocat de liberalul Stolojan pentru care a absentat de la Alba Iulia, de Ziua Nationala. Valer Dorneanu, presedintele Camerei Deputatilor, spune mahnit ca, desi PSD "sprijina o serie de institutii de presa cu facilitati, sponsorizari, reclame", primeste in schimb "doar vagi scutiri individuale". Se discuta aprins despre ce mesaje, imagini si chiar ce analisti sa fie promovati pe ecran. Nastase povesteste colegilor cum i-a solicitat sefului TVR, fostul sau consilier Valentin Nicolau, o analiza a stirilor "unde rar reusim sa dam o informatie pe pozitiv despre noi, dar nu intra nimic negativ despre ceilalti". Tocmai la TVR, "unde guvernul mai si plateste opt corespondenti", iar crainica e sotie de ministru. Capac la toate pune aparitia marelui actor Marcel Iures intr-o emisiune de divertisment. Nastase spune despre acesta ca l-ar fi sprijinit pe fostul presedinte Constantinescu. Ca si cand nu era destul, acest Iures si-a permis sa improvizeze de sarbatori pe tema "statului care ne deranjeaza pe toti", ceea ce l-a deranjat de fapt pe Nastase, statul este el.
Nu-mi ajunge timpul sa inventariez mostrele de gandire comunistoida, atribuite PSD-ului in stenogramele aparute. Care sunt penale. In orice democratie reala, si nu mimata, documentele ar intra in moara justitiei. Asa a cazut Nixon. El a castigat alegerile, dar a fost obligat sa demisioneze. La noi, nici macar nu s-a pus problema unei anchete. Parchetul General prinde hoti de buzunare. Daca n-ar fi tragic, as rade. Sunt deja volume intregi aparute, o vedere completa si complexa a PSD din interior. Asa arata PSD cand ramane singur cu el insusi. Asa arata partidul care a castigat alegerile in anul de gratie 2004, cand România incheie negocierile de aderare la Uniunea Europeana.