Când magistrații fac politică

Deși greva magistraților anunțată cu em^­fa­ză de Asociația Magistraților din Ro­mâ­nia nu a mai avut loc, atmosfera din jus­ti­ție rămâne încordată. UNJR ne asigură că protestul a fost doar amâ­nat și anunță că zeci de ins­tanțe din țară au adoptat Memorandumul privind jus­tiția, redactat de AMR, iar unele au cerut demisia ministrului Justiției, Raluca Prună, fără a explica însă motivele acestei solicitări. Observăm așadar cu stu­poa­re că tocmai cei care cer depolitizarea justiției for­mulează o revendicare politică și ne amin­tim că aceiași „puriști“ l-au tolerat bi­ne pe Robert Cazanciuc în fruntea mi­nis­terului. Nu este singura contradicție scoa­să la iveală de recentele evenimente.

Deși Memorandumul AMR se pretinde un manifest pentru independența justiției și depolitizarea ei, o parte din nemulțumirile enumerate sunt de fapt ecoul celor for­mu­late deja de politicienii penali. Și unii, și ceilalți se plâng de accentul excesiv pus pe lupta anticorupție, de exigențele UE, de MCV, de politizarea parchetelor etc. Es­te interesant că un astfel de document apa­­re tocmai acum, când o serie de poli­ti­cieni proeminenți din PSD, ca Victor Pon­ta și Dan Șova, dar și amicul Sebastian Ghi­­ță, actualmente în PRU, sau Gabriel Oprea, actualmente pe tușă, au de luptat cu noi dosare penale, unele foarte grele. În tot cazul, te întrebi uimit de ce îi de­ran­jea­ză pe magistrații din AMR și UNJR ac­centul pus pe lupta anticorupție? Oare din solidaritate cu colegii lor de breaslă con­damnați pentru corupție? Am fi crezut că se bucură de faptul că se face curățenie și în instanțe, din moment ce sunt atât de preocupați de scăderea în­crederii în jus­tiție cu 13% - căci această scădere se referă în primul rând la ei, nu la DNA, care se bucură de o co­tă de po­pu­laritate de pes­te 60%. Pro­motorii Me­mo­randumului se do­ve­desc com­plet decu­plați de ce­tă­țenii în slujba cărora se află și care își do­resc mai multă, nu mai puțină anti­corup­ție.

Aceeași decuplare de percepția cetățenilor se regăsește și în insistența asupra cererii ca majorarea cu 18% a salariilor buge­ta­rilor să li se aplice și lor. Presiunile asupra guvernului, care și-a dat măsura lipsei de pro­fesionalism formulând greșit ordo­nan­ța în cauză, merg până la sesizarea Curții Constituționale. Nu vom discuta legali­ta­tea acestei revendicări, nici moralitatea sa. Reacțiile opiniei publice au fost deja fu­ribunde, concentrându-se asupra sala­rii­lor și pensiilor magistraților în raport cu ale celorlalte categorii de bugetari. Nu con­test faptul că magistrații trebuie salarizați corespunzător, dar cred că lipsa de suport a revendicării lor în rândul societății ar tre­bui să le dea totuși de gândit. Mai cred totodată că această revendicare a fost fo­lo­sită de grupul de presiune care pr­o­mo­vea­ză Memorandumul AMR pentru a forța sus­ținerea tacită pentru acest document din par­tea tuturor colegilor lor, inclusiv a ce­lor care susțin lupta anticorupție și MCV.

Memorandumul este însă interesant mai ales prin ceea ce omite. Nu se prezintă ni­ciun exemplu concret care să susțină sus­piciunile privind infiltrarea serviciilor în justiție și nici un singur exemplu al abu­zu­rilor de care este acuzată inspecția judi­ciară. Astfel de cazuri ar trebui să fie însă cunoscute de cetățeni; altfel, aceștia vor crede că magistrații din AMR și UNJR ur­măresc crearea unui stat în stat, a unei cas­te privilegiate care nu se supune ni­ciunui control democratic. Și poate că ar avea dreptate, văzând insistența asupra pre­luării gestionării bugetelor instanțelor de către ÎCCJ. Mai gravă - și mai elocventă pentru instinctele antidemocratice ale pro­motorilor – este însă cererea halucinantă de la punctul 7 al Memorandumului, prin ca­re Comisia Europeană este somată să dez­văluie „numele experţilor consultați și al tuturor ONG-urilor și instituțiilor con­­sultate cu privire la sistemul de jus­tiție din România“. În ce scop? Pentru ca aceș­tia să fie apoi hărțuiți și intimidați astfel în­cât să nu mai colaboreze cu ins­tituțiile eu­ropene? Asemenea solicitări ne duc cu gândul la atitudinea Kremlinului fa­ță de ONG-urile stigmatizate a fi agenți ai unor puteri străine. Ele vin din stră­fundurile totalitarismului, de care cre­deam, naivi in­cu­rabili fiind, că am scăpat. Din această pers­pectivă ne întrebăm acum de ce do­resc AMR și UNJR să poată revoca mem­bri CSM: oare pentru a-i controla mai ușor?

Nicăieri în UE sau în SUA nu există o de­cu­plare completă de reprezentanții aleși ai po­porului, fie că ei se află în parlament sau în guvern. Totodată, este de neînțeles să te plângi de presiunile și interferențele po­li­ticului în justiție și să nu te îngrijoreze nici „cazul Black Cube“, care este o ten­ta­ti­vă grosolană de intimidare și com­pro­mi­tere a unui magistrat, nici blocarea ac­tului de justiție de către parlamentarii ca­re vo­tează pe bandă rulantă împotriva so­li­ci­tă­rilor DNA, nici campaniile de defăi­ma­re și hărțuire a unor magistrați curajoși, care au pronunțat sentințe de condamnare în ca­zuri celebre. Iată de ce nu putem con­si­de­ra Memorandumul un program de re­me­die­re a problemelor reale din justiție, ci un demers politic al unei facțiuni a cor­pului de magistrați care încearcă să sub­mineze lupta anticorupție în beneficiul co­le­gilor cercetați sau judecați pentru corup­ție și al politicienilor cu probleme simi­lare.

Cine vorbește însă în numele magistraților onești și capabili, care susțin lupta îm­po­tri­va corupției și nu se lasă intimidați de politicieni? Este esențial ca vocea lor să se audă în spațiul public în acest moment. Alt­fel se va crede că pun o mărire salarială dea­supra principiilor și încrederea în jus­ti­ție va scădea din nou. Prea multă discreție dău­nează grav sănătății statului de drept.