De același autor
După ce misterul echipei guvernamentale a fost dezlegat, ne întrebăm, desigur, ce a rămas din speranţele noastre de reformă.
Dacă am pus ştacheta mai sus decât ne îndreptăţeşte evoluţia societăţii şi a clasei politice aferente, vom fi întotdeauna nemulţumiţi; dacă, în schimb, vom accepta că alcătuirea unui guvern este rezultatul unui compromis între imperativele istorice ale momentului şi constrângerile interne ale partidelor şi ale contextului politic concret, atunci putem să analizăm lucid şi obiectiv şansele guvernului Boc de a atinge acele obiective care sunt de importanţă capitală pentru ieşirea din criză şi modernizarea – aş spune chiar europenizarea – României.
Considerând prima abordare contraproductivă, optez pentru cea de-a doua. Care au fost aşadar constrângerile obiective care au limitat opţiunile premierului? În primul rând, în urma refuzului brutal al lui Crin Antonescu de a participa la guvernare, PD-L nu avea altă variantă realistă decât negocierea unei majorităţi minime cu UDMR, independenţii şi minorităţile naţionale, cu atât mai mult cu cât FMI şi UE au impus un calendar extrem de strict pentru acordarea tranşelor III şi IV din împrumutul negociat în primăvară. Urgenţa unor soluţii financiare şi economice, dar şi a ieşirii onorabile din iarnă a generat şi necesitatea de a lucra cu oameni experimentaţi, care cunosc deja pârghiile şi mecanismele administrative. Nu în ultimul rând, orice formulă trebuie să ţină cont şi de grupurile influente din interiorul partidelor, pentru a evita tensiunile interne.
După votul din Comitetul director al PD-L de vineri, au ieşit la iveală şi limitările care ţineau de criteriile partidului: la Educaţie fusese nominalizat Cătălin Croitoru, care nu promitea nici viziune, nici reformă în domeniul pe care preşedintele Băsescu promitea să-l revoluţioneze; iar la agricultură Orest Onofrei risca să nu scape niciodată de povara accidentului de maşină soldat cu moartea unui copil. Lipsa de inspiraţie a partidului a fost corectată la Cotroceni şi, astfel, la Educaţie a fost nominalizat Daniel Funeriu, vicepreşedintele Comisiei prezidenţiale pentru reforma educaţiei, iar la Agricultură tehnocratul Mihail Dumitru, adică doi specialişti care asigură o cotă de sânge proaspăt într-un guvern alcătuit covârşitor din old boys - Vasile Blaga, Radu Bercenu, Adriean Videanu. Tot preşedintelui i se datorează desigur şi nominalizarea fostului său consilier Teodor Baconschi la MAE, în locul lui Bogdan Aurescu, probabil prea îndatorat lui Adrian Năstase. Domnul Baconschi are darul de a mai întări grupul minoritar al oamenilor de cultură din Cabinetul Boc, dar tot preşedintelui i se datorează probabil şi două puncte nevralgice ale guvernului: controversaţii Gabriel Oprea, fost agent electoral pentru Adrian Năstase, şi Elena Udrea, care riscă să atragă asupra lor toate tunurile unei prese în mare parte ostilă şi să distragă astfel atenţia publicului de la activitatea guvernului în ansamblu.
PD-L a riscat astfel mult creând pentru doamna Udrea mega-Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, dotat cu un buget substanţial, provenit din programe europene şi naţionale. Este un portofoliu care necesită nu numai capacităţi profesionale şi administrative considerabile, ci şi o probitate şi o moralitate exemplare, care să elimine orice suspiciune de corupţie. Din modul în care a gestionat Ministerul Turismului este greu de dedus că doamna Udrea posedă aceste capacităţi, iar conexiunile sale cu o serie de cercuri de afaceri vor genera permanent dubii cu privire la acordarea contractelor publice. Hipermediatizată prin voinţă proprie, doamna Udrea are nevoie de multă, foarte multă înţelepciune pentru a nu deveni din nou o permanentă sursă de critici şi controverse, mai ales după ce UDMR şi-a exprimat public dezamăgirea că Ministerul Dezvoltării Regionale nu i-a revenit lui László Borbély. În consecinţă, UDMR a primit ca premiu de consolare sănătatea, unde ne-a uimit cu nominalizarea tânărului Attila Cseke, pe care nimic nu-l recomandă pentru un astfel de post: absolvent al Facultăţii de Drept a controversatei Univesităţi din Oradea, tânărul deputat de Bihor nu a avut până acum niciun fel de tangenţă cu managementul medical, decât poate ca pacient, iar la limbi străine menţionează engleza la „nivel de bază“. Cam puţin.
Marele semn de întrebare al acestui guvern se leagă însă de deţinătorul postului-cheie de ministru de Finanţe: fostul liberal Sebastian Vlădescu, numit probabil cu binecuvântarea şefului statului, s-a remarcat, în primul său stagiu la Finanţe, prin sfidarea rigorilor FMI, preferinţa pentru deficite mari şi apetenţa pentru taxe controversate. Se poate, aşadar, conta pe el pentru a pune în practică prevederile acordului încheiat cu Fondul sau a fost numit pentru a organiza o eschivă – riscantă - de la rigorile FMI? Tot cu voia şefului statului a fost, desigur, menţinut şi Cătălin Predoiu la Justiţie, deşi idealiştii ar fi dorit-o pe Monica Macovei. Suspectăm însă că n-a dorit-o PD-L, iar preşedintele nu a vrut să rişte o confruntare pe această temă. De altfel, acum nici nu este momentul pentru idealişti.
Acesta este, aşadar, guvernul nostru: imperfect şi inegal, rod al compromisului, condiţionat de multiple constrângeri, încurcat de exigenţele moralităţii publice, ca orice alcătuire românească. La urma urmei, nu este un guvern de Hollywood, ci o producţie balcanică. Ca atare, orice ar promite Emil Boc, nu putem şti dacă va fi cu adevărat reformist şi eficient. Deocamdată, pentru că vine Crăciunul, putem să sperăm şi în minuni. //
