De același autor
Desi purtata la scena deschisa, disputa dintre presedinte si premier, pe tema maririi salariilor profesorilor si a pensiilor pentru categoriile I si II de munca, contine cateva elemente mai greu de inteles, cum ar fi, pe de o parte, insistenta aproape sinucigasa a prim-ministrului asupra blocarii legii care imbunatateste salariile cadrelor didactice, iar, pe de alta parte, unitatea de actiune intre presedintie, PD-L si PSD, despre care nu se poate spune cu certitudine daca este de conjunctura sau mascheaza un calcul pe termen lung.
Pentru presedintele Traian Basescu promulgarea legii cu pricina a fost, desigur, o lovitura politica aplicata cu maiestrie si sange rece guvernarii Tariceanu. Momentul a fost bine calculat si bine pregatit: campania electorala incepea fix cu o saptamana mai tarziu si, inainte de promulgare, televiziunile au “dezvaluit”, saptamani la rand, salariile fabuloase din sistemul guvernamental, culminand cu salariul de o mie de euro al femeii de serviciu de la ANRE, nivel la care un profesor de liceu poate aspira doar dupa marirea cu 50% si numai daca are o vechime considerabila in invatamant.
Premierul a contracarat cu un discurs furibund despre dezastrul economic in care ne-ar arunca presedintele, desi nu presedintele a promovat legea in parlament. Judecand dupa reactiile de pe forumuri, premierul nu a convins aproape pe nimeni, iar credibilitatea sa pare sa fie una dintre primele victime ale acestei confruntari politice: nu poti predica nevoia de austeritate dupa ce s-a dovedit ca ai risipit banii publici in interesul clientelei politice si dupa ce, pana acum o luna, te laudai cu o crestere economica fara precedent si asigurai ca Romania nu va fi afectata de criza financiara mondiala.
In plan politic, evolutia evenimentelor a confirmat faptul ca PSD l-a sacrificat cu sange rece pe Calin Popescu Tariceanu in aceeasi zi in care acesta isi onora promisiunea de a repartiza doua miliarde de la buget catre primariile conduse de social-democrati. PSD a calculat, corect din punctul sau de vedere, ca poate obtine si banii de la buget, si capitalul electoral pe care i-l confera votarea legii. In schimb, domnul Tariceanu a calculat gresit, subestimand lipsa de scrupule a PSD.
Nu-l vom plange, insa, pe premier: dezmatul financiar din agentiile guvernamentale si autoritatile nationale ii apartine si se cuvine sa plateasca pentru el la alegeri, iar marirea pensiilor peste capacitatea de plata a guvernului pe termen lung a deschis de fapt sarabanda pomenilor electorale.
La ora redactarii acestui articol, solutia finala a guvernului Tariceanu pentru blocarea maririi salariale nu a fost inca anuntata. Mariana Campeanu si Teodor Melescanu au confirmat pregatirea unei ordonante de urgenta care sa blocheze cresterea salariala pentru profesori, iar premierul a declarat ca nu va demisiona, desi demisia i-ar fi imbunatatit imaginea si chiar l-ar fi proiectat in postura de victima a presedintelui. In plus, tot el ar fi organizat alegerile din 30 noiembrie. Cea mai plauzibila explicatie pentru incapatanarea premierului de a se crampona de functie este ipoteza ca liberalii au nevoie stringenta de bani pentru campanie, ca mai au cateva tunuri de tras si nu vor sa dea din mana banii publici, la care s-ar putea sa nu mai acceada dupa alegeri. Exista deja, in acest sens, precedentul taxei de inmatriculare auto, la care Calin Popescu Tariceanu nu a renuntat, ba chiar a aparat-o cu argumente aberante, tot pentru ca avea nevoie de bani. Efectul negativ al taxei auto, in planul imaginii, a fost anulat ulterior de marirea pensiilor. Cum am aratat, s-ar putea ca, in final, capitalul de imagine castigat pe seama pensionarilor sa fie anihilat de cresterea preturilor, de dezgustul provocat in randul cetatenilor de salariile generoase ale aparatului guvernamental si, in acest context, de refuzul de a acorda profesorilor un salariu decent.
Mai greu de inteles este de ce a contat premierul pe sprijinul lui Traian Basescu pentru a scapa de majorarea salariilor profesorilor, sperand, in mod inexplicabil, ca, in prag de campanie, presedintele va atrage asupra sa toata publicitatea negativa generata de retrimiterea la parlament a legii salarizarii in invatamant. Si de ce ar fi ratat domnul Basescu ocazia de a-l face knock out pe cel care a indepartat PD-L de la guvernare si a sustinut suspendarea sa din functie alaturi de PSD?
In plus, presedintele si partidul sau aveau nevoie de o lovitura de imagine care sa anuleze castigurile obtinute de guvern ca urmare a maririi pensiilor. PD-L a speculat, asadar, prilejul oferit chiar de PSD, prin sustinerea legii in parlament: a votat pentru marirea salariala si apoi a sustinut, pe baza exemplelor oferite de presa, ca bani ar fi si pentru profesori, daca liberalii nu i-ar cheltui in folosul clientelei proprii. Putem spune, deci, ca lovitura de imagine le-a reusit: acum premierul cel generos si competent se incapataneaza sa blocheze o marire salariala a unor bugetari defavorizati de toate guvernele, ceea ce, in prag de alegeri, reprezinta un demers sinucigas.
Este, insa, prea devreme ca sa anticipam o alianta PD-L-PSD. Actiunile celor doua partide sunt dictate de propriile interese electorale. In PSD, aripa Iliescu-Hrebenciuc, ostila oricarei colaborari cu Traian Basescu, este inca puternica. Daca se va ajunge la o motiune de cenzura in cazul asumarii raspunderii guvernului pentru o lege care blocheaza marirea salariilor profesorilor si a unor pensii, atunci cele doua partide vor fi obligate de propriul discurs politic sa voteze impreuna impotriva guvernului, ceea ce, insa, nu va insemna ca se pregatesc de o colaborare postelectorala, ci doar ca incearca sa fie consecvente intr-un moment cand nu-si pot permite sa fie altfel.
Premierul Tariceanu a facut, asadar, una dintre cele mai mari greseli de calcul ale carierei sale politice cand a incercat, printr-o campanie mediatica isterica, sa-l forteze pe Traian Basescu sa salveze bugetul de campanie al liberalilor. Ar fi fost de neconceput pentru orice adversar politic al premierului sa nu-i exploateze vulnerabilitatile pe care si le-a creat singur. Iar faptul ca mandatul sau se incheie cu demascarea modului discretionar in care a cheltuit banii publici nu face decat sa corecteze, in mod necesar, imaginea pozitiva nemeritata de care a beneficiat in ultimul an Calin Popescu Tariceanu.