De același autor
Adeseori ascultatorii Radio Total si prietenii ma intreaba de ce noi, jurnalistii, ne ocupam atat de mult doar de marile formatiuni politice; de ce se aud tot timpul aceleasi voci cu aceleasi mesaje si nu li se da cuvantul si altor oameni politici, care poate ar avea ceva mai interesant de spus. Sa ne aplecam deci asupra catorva dintre partidele in care o parte a electoratului ar dori sa-si puna speranta. Din pacate, nici cu cel mai sensibil senzor electronic nu s-ar putea percepe dinspre ele un mesaj care sa sparga rutina discursului politic cotidian. La periferia vietii politice se agita fara spor sateliti ai PSD, veleitari si partide care au ambitia sa nu se alieze cu nimeni si sa nu inteleaga lumea in care traiesc.
La capitolul sateliti ai PSD vom gasi Partidul Noua Generatie, inventat de Viorel Hrebenciuc, si Forta Democrata a lui Petre Roman, inventat de Ion Iliescu. De curand, a fost cooptat in PNG si Dumitru Sechelariu, primarul detronat al Bacaului. De curand, impreuna cu Gigi Becali, fostul baron a incercat sa ameninte PSD cu dezvaluiri scandaloase. Nimic concret nu a urmat insa si probabil nici nu va urma. Cei care cauta alte voci semnificative in politica nu se gandeau, evident, la oamenii din PNG, dar partidul nu trebuie ignorat. Asocierea sa cu fotbalul asigura o uriasa publicitate electorala mascata, d-nii Becali si Sechelariu fiind prezenti pe posturile de radio si televiziune ad nauseam. Scopul PNG, in mintea PSD-istilor care l-au conceput, este de a dubla PRM, prea mult uzat si compromis, si de a mobiliza potentialul electoral al galeriilor si suporterilor, fie si prin mituirea spectatorilor de pe stadioane. O strategie care poate nu va avea succesul scontat, dar nici nu va esua complet.
Tot alergand pe langa PSD, mai concret pe langa Ion Iliescu, incearca sa se relanseze si Petre Roman. Cu greu vom gasi insa un personaj mai uzat politic decat fostul premier, ministru si presedinte al Senatului. Asocierea cu Dinel Staicu si Vasile Bulucea, fostul secretar de partid devenit primar al Craiovei si apropiat al presedintelui Iliescu, ar trebui sa-i puna pe ganduri pe profesorii universitari mai mult decat respectabili care i s-au alaturat initial d-lui Roman. Dar, despre intelectualii intrati in politica, poate altadata. Iar despre Forta Democrata oricum nu prea avem ce spune, asa ca preferam sa trecem catre vocile ceva mai respectabile ale politicii noastre, fie ele si marginale.
Uniunea pentru Reconstructia Romaniei (URR) promitea sa fie cu adevarat acea voce noua si proaspata, cu un mesaj inteligent si inovativ. Infiintat de tineri profesionisti cu carierele bine structurate, URR a ramas insa la faza de aspiratie. Este adevarat ca a fost boicotat de mass-media, dar nici nu a gasit alte modalitati de a comunica. Liderii sai dau impresia ca fac politica intre plecarea de la birou si masa de seara, ceea ce, in epoca profesionalizarii politicii, nu mai este viabil. Recent, URR a reusit sa se faca usor de ras anuntand un candidat la Presedintie in persoana respectabilului, dar putin cunoscutului Marian Tata, pentru ca dupa o saptamana sa spuna: pardon, avem alt candidat, mai adecvat. Desi probabil de buna-credinta si pus pe treaba, Ovidiu Tudorici este si mai putin cunoscut si mai neexperimentat decat predecesorul sau. Ce ar mai fi de spus?
Din momentul alegerii lui Gheorghe Ciuhandu in fruntea PNTCD, multa lume si-a pus sperantele in renasterea partidului lui Corneliu Coposu. Respectabilitatea liderului nu a fost compromisa, dar substanta sa politica se lasa asteptata. Poate si pentru ca partidul s-a blocat in negocierile de fuziune cu Actiunea Populara, irosindu-se in tratative sterile in loc sa-si pregateasca mesajul si sa atraga atentia asupra sa prin abordarea pertinenta a unor teme de interes larg. Ma gandesc la experienta lui Serban Bubenek in domeniul sanatatii, de pilda. In loc sa puna la zid guvernul pentru gestionarea bugetului Sanatatii, de exemplu, taranistii sunt subiect de presa doar pentru ca se cearta cu Emil Constantinescu. Acesta din urma promisese ca va renunta la orgoliul propriu, nu va candida la Presedintie si se va multumi cu un post de senator. Nu a trecut multa vreme si s-a aflat ca, de fapt, fostul presedinte vrea sa fie pus in fruntea Consiliului National de Conducere. In zadar a propus, extrem de rational, Gheorghe Ciuhandu sa se renunte la negocierile de fuziune acum, pentru ca nu mai este timp suficient pentru finalizarea acesteia inainte de inceperea campaniei electorale, oferind totodata AP locuri pe listele taranistilor. Emil Constantinescu a insistat asupra accelerarii negocierilor si apoi le-a blocat din nou. In mod surprinzator, duminica AP a lansat si un candidat la Presedintie in persoana ilustrului necunoscut Marian Milut, dovedind ce aliat nesigur este. Nu fac procese de intentie, dar nu inteleg de ce a negociat PNTCD cu partidul condus de fostul presedinte. Cum de a uitat ca Emil Constantinescu aproape ca l-a distrus in anul 2000, cand a refuzat sa mai candideze si i-a impus sa sprijine candidatura lui Mugur Isarescu, desi acesta nici nu voia sa auda de taranisti? Ce spera Gheorghe Ciuhandu de la un partid care a sprijinit indirect PSD in alegerile locale facand campanie anti-Basescu? Ideea fuziunii cu AP este neinspirata pentru taranisti. Partidul ar trebui sa se concentreze pe propriul potential si pe formularea unui mesaj viabil, asteptat de toti cei care s-au saturat de jocurile celor mari, nu sa cada in plasa unor veleitari epuizati. Pana cand nu vom auzi un astfel de mesaj, noi, jurnalistii, vom continua sa ne ocupam de marii jucatori ai scenei politice, cu tot regretul pentru publicul si prietenii care ar dori sa mai auda "si altceva".