De același autor
Stiu că s-a discutat deja de mii de ori despre reforma în învăţământ, dar niciodată nu s-au putut depăşi disensiunile politice în beneficiul unui proiect de interes naţional. Totuşi, faptul că o reformă eşuează în repetate rânduri nu înseamnă că nu trebuie să ne ocupăm de ea, mai ales că, potrivit unui raport al Băncii Mondiale, economia românească are deja de suferit din cauza slabei calităţi a învăţământului.
O încercare de relansare a reformei a venit din partea SAR, care, după raportul asupra situaţiei (cutremurătoare) din universităţi, a lansat recent un proiect menit să reformeze predarea ştiinţelor exacte în şcoli. Merită să reţinem de la dezbaterea de lansare a proiectului întrebarea-cheie pusă de profesorul Mircea Flonta: cum reuşeşte şcoala să-i transforme pe preşcolarii curioşi şi plini de dorinţa de a şti în adolescenţi fără nicio curiozitate, incapabili să redacteze un eseu fără să copieze de pe Internet? Mă abţin să-l evoc aici pe Creangă, cu al său „cumplit meşteşug de tâmpenie, Doamne fereşte“, dar ce bine s-ar potrivi!
Mai concret şi mai aplicat, ne întrebăm cum se face că aceşti copii, la fel de inteligenţi şi curioşi cum sunt şi copiii din alte ţări, ajung să aibă rezultate atât de slabe la testele internaţionale: la Testul PISA din 2006, când a avut loc evaluarea pe ştiinţe, România s-a situat pe ultimul loc în UE, cu un scor de 428 faţă de scorul mediu de 500 de puncte la nivelul UE. Pe plan internaţional, am fost pe locul 47 din 57 de ţări participante, în urma unor ţări ca Chile, Uruguay, Iordania sau Thailanda. Mai mult, jumătate dintre elevii români nu a depăşit nivelul 1 al Scalei PISA, care merge până la 6, ceea ce înseamnă că ei confundă adesea informaţiile ştiinţifice şi le amestecă cu propriile convingeri atunci când li se solicită argumente în sprijinul luării unei decizii. În ţările membre OECD, media elevilor aflaţi la nivelul 1 este de doar 20%.
Cum rezultatele la celelalte teste internaţionale (PIRLS şi TIMSS) sunt la fel de demoralizante, devine de-a dreptul periculos să întârziem acea reformă curriculară care să dezvolte capacitatea de gândire critică şi independentă a elevilor, capacitatea lor de a aplica cele învăţate în situaţii concrete, de a înţelege problemele şi de a le rezolva – adică de a fi la fel de dezinvolţi intelectual şi de performanţi cum sunt colegii lor din alte ţări. Până şi în Ministerul Educaţiei există directori şi inspectori capabili de a înţelege esenţa unei reforme, după cum am constatat la dezbaterea SAR. Ei sunt însă departe de a reprezenta o masă critică.
Cel mai puţin activi în discuţii au fost chiar reprezentanţii Centrului pentru Evaluare şi Curriculum, deşi de la ei se aştepta cel mai mult. O doamnă ne-a spus totuşi că profesorii nu vor reforma, pentru că obligaţia lor este să pregătească elevii pentru testele şi examenele oficiale, nu pentru a gândi critic, a dobândi competenţe şi a putea aplica cunoştinţele dobândite în situaţii inedite. Dar cine, întrebăm, elaborează aceste subiecte, dacă nu chiar Centrul pentru Evaluare şi Curriculum? Imensa rezistenţă la reformă în interiorul sistemului provine aşadar de la majoritatea tăcută a celor promovaţi în funcţii de răspundere fără merite profesionale, prin nepotism şi clientelism politic. Am ajuns inevitabil la politică – marea frână a tuturor reformelor. Doar doi miniştri ai Educaţiei au fost reformatori: unul controversat - Andrei Marga - şi altul, Mircea Miclea, dezgustat rapid de politică.
Ceilalţi au refuzat orice program de schimbare care nu venea din propria ogradă politică. Exact asta se întâmplă şi acum, în ciuda tuturor eşecurilor demonstrate ale şcolii româneşti. Sunt slabe speranţe aşadar ca elevii noştri să parcurgă cele trei alfabetizări, definite de Testele PISA drept „esenţiale pentru viaţa adultă“: alfabetizarea matematică, prin care matematica ajunge să „răspundă nevoilor vieţii individului, în calitatea sa de cetăţean constructiv, implicat şi reflexiv“; alfabetizerea ştiinţifică sau „capacitatea de a utiliza cunoştinţele ştiinţifice... cu scopul de a înţelege şi de a sprijini luarea deciziilor ce afectează natura“; şi alfabetizarea privitoare la citire / lectură, adică „înţelegerea... şi reflecţia asupra textelor scrise... pentru a-şi dezvolta cunoştinţele şi potenţialul şi pentru a participa la viaţa socială“.
Cu alte cuvinte: când vom întoarce şcoala către nevoile concrete ale individului într-un mediu tot mai competitiv şi mai exigent? Nădejdea nu este la politicieni, care nu doresc un electorat care gândeşte autonom, ci la societatea civilă – dacă o mai fi în stare să se mobilizeze pentru o nouă alfabetizare. Dacă nu este, rămânem condamnaţi la submediocritate, iar preşcolarii noştri deştepţi şi curioşi se vor transforma pe bandă rulantă în memoratori de răspunsuri şi rezolvări gata mestecate. Iar jurnaliştii noştri vor discuta obsesiv despre mărirea salariilor profesorilor, cum fac de peste opt luni, fără să se întrebe dacă, odată mărite salariile chiar cu 50%, şcoala românească ar deveni instantaneu mai performantă şi elevii noştri ar da răspunsuri onorabile la testele internaţionale. Ce să-i faci? Cei mai mulţi jurnalişti sunt şi ei produsele şcolii româneşti. //
Cuvinte cheie: alfabetizare reforma invatamant test pisa scala educatie
