Autism romanesc in vreme de criza

Aprobarea de catre Congresul american a pla­nu­lui Paulson, propus de catre administratia Bush, nu a adus liniste pe pietele care par sa-si fi pierdut ori­ce reper. Fondul Monetar Interna­tio­nal avertizeaza prin vocea directorului sau, Strauss-Kahn, ca "ac­tua­la criza financiara pu­ne in discutie stabilitatea mon­diala". Criza e mul­tiforma, il atinge pe cetateanul de rand, ac­tiuni si obligatii ale intreprinderilor si, mai cu sea­ma, increderea, fara de care sistemul nu poa­te functiona. Desi guvernele sustin bancile cen­tra­le si garanteaza depozitele cetatenilor, bur­se­le isi continua caderea. Apelurile la calm ale pre­se­dintelui Bush, de saptamana trecuta, nu au avut un ecou pozitiv pe Wall Street. "De ce nu se inchid pentru o vreme bursele?" - intreba naiv un jurnalist. "Ar fi ca si cum un ins cu­prins de febra ar sparge termometrul" - i s-a raspuns. Reuniunile de urgenta ale liderilor G7, ale ministrilor de Finante si ai sefilor de state si de guverne din UE vizeaza un plan de actiune si re­stabilire a increderii tuturor actorilor finan­ciari. In punctul in care am ajuns, singura solutie ga­sita deocamdata este recursul la stat, prin na­tio­nalizarea partiala sau totala a bancilor cu pro­ble­me. Dar opinia generala a analistilor este ca raul cel mare inca nu s-a produs. De pilda, nu se cu­nosc deocamdata urmarile crizei financiare in plan politic. Marc Chandler, responsabil cu stra­te­gia monetara la Brown Brothers Harriman, apreciaza ca unul dintre motivele de baza pentru care turbulentele se mentin pe piete este lipsa unor dirigenti politici puternici in cadrul G7. Pla­nul de actiune decis vinerea trecuta la Wa­shing­ton a facu, iata,  ca luni dimineata bursele sa se in­­­vioreze.

Desi sistemul bancar european este cu mult mai prudent decat cel american, suflul crizei a tra­versat de mult oceanul. Dar Europa nu poate da crizei un raspuns "federal", ci doar unul "coor­donat". UE nu are mijloace politice, tehnice si juridice ca sa poata pune in miscare un plan co­mun. Fiecare tara a UE isi pastreaza suve­ra­ni­ta­tea bugetara, iar raspunsul la criza ramane unul national.

Cazul Romaniei ramane aparte: criza pare ca nu ne priveste, autismul autohton nu tine seama de­cat de campania electorala, agrementata de bine cunoscutele pomeni care arunca in aer bu­ge­tul. In fine, dupa un vot compact pentru mari­rea salariilor in invatamant cu 50%, parlamentarii afla ca e criza. Guvernul e silit sa spuna, fie si cu in­tarziere, ca nu sunt bani, dar sarabanda sin­di­ca­la a inceput. Cursul de schimb deja a luat-o raz­na. Banca Nationala incearca sa tina fraiele. Pre­sedintele indeamna la calm si responsa­bi­li­ta­te. Dar fiecare dintre acesti actori joaca pe o sce­­na separata. Nu avem inca o evaluare nationala a pericolelor ce ne pasc si nici planul prin care am putea face fata furtunii. Marile si bogatele tari europene - Anglia, Germania, Franta - si-au creat deja fonduri si planuri de salvare. In tot acest timp de o gravitate fara precedent, poli­ti­cienii se leagana in iluzia inviolabilitatii gliei stra­mo­sesti, iar presa din Romania gaseste zi de zi un fapt divers bomba pentru prima pagina.