De la FSN la PPE

Rodica Palade 28.06.2005

De același autor

Un vorbitor la tribuna: “Nu stiu cat de popular am devenit, nu stiu cat de social-democrat mai sunt, dar stiu al naibii de bine cat sunt de pedist” (aplauze furtunoase!) - nu cred ca s-ar fi gasit o formulare mai potrivita decat cea de mai sus, pentru miscarea facuta de Partidul Democrat, la Conventia Nationala din 25 iunie.
Din calcul rece, caruia putem sa-i spunem oportunism sau pragmatism, sau o combinatie a celor doua, PD a parasit social-democratia si a adoptat doctrina populara, prin motiunea prezentata de Emil Boc, “Romania prospera, Romania democrata”, plasandu-se solid si cu aplomb in centrul-dreapta al spectrului politic romanesc. PPE, reprezentat de secretarul sau general, Antonio Lopez, a salutat “acest congres istoric”, multumit probabil ca, dupa atatea tentative, in repetate calatorii la Bucuresti, si-a alipit in fine, pe langa UDMR, un partid serios.
De remarcat ca pedistii nu s-au grabit sa-si tina congresul, ametiti de preluarea puterii de catre ADA, desi ea se datora integral sefului lor, cum nu au obosit s-o spuna, Traian Basescu. Grabiti s-ar putea spune ca au fost liberalii, care au tinut imediat dupa alegeri un congres formal, marcat de o inexplicabila automultumire. Pedistii au asteptat sa se aseze apele. Au cantarit pozitia lor in Alianta si in viitoarea configuratie europeana. Dupa cum s-au miscat de precis, se vede treaba ca pedistii au citit cu creionul in mana strategiile lui Valeriu Stoica, chiar daca ele erau destinate “prietenilor lui liberali”.
Cum era de prevazut, in alianta au fost impinsi in sus de popularitatea lui Traian Basescu. Daca initial raportul PNL-PD era de 3/1, apoi de 2/1, acum situatia s-a inversat si, in consecinta, pedistii isi vor formula pretentiile tot mai apasat. Liberalii ar trebui sa nu uite ca partenerii lor stiu sa se bata si, in ciuda oricaror protocoale semnate, intai de toate isi vor apara pielea. Fortificati in sondaje, pedistii au cantarit lucid si pozitia lor ingrata in familia europeana social-democrata, unde scaunele fusesera ocupate de PSD, fara nici o sansa de a mai prinde vreun loc. Unde sa se duca oamenii lor cand vor ajunge in Parlamentul European? Decat la “fara loc”, mai bine transformarea peste noapte de la social-democratie la populari. Nimeni nu pune la indoiala ca acest salt poarta semnatura “Basescu”.
La congres, pedistii au venit cu explicatii “sincere” de regasire a identitatii: “daca atata vreme am fost siliti sa ascundem ce suntem, avem acum ocazia sa ne punem de acord cu adevarata noastra natura”. In fond, o astfel de declaratie care poate starni zambete dispretuitoare din partea celor care au inca in minte atitudinea din epoca a PD-FSN in, de pilda, chestiunea proprietatii, arata libertatea de miscare a unui partid nou, neinhibat de nici o traditie istorica.
Aflati pe val, pedistii populari de azi sunt in masura sa spuna “nu” unificarii cu liberalii si sa decida, de aici inainte, jocul: “in discutiile noastre cu PPE am stabilit ca nu suntem obligati (subl. ns.) sa fuzionam cu alt partid popular” - a precizat Frunzaverde si a adaugat: “nu cred ca trebuie sa fuzionam nici cu liberalii, cu care putem mentine doar o alianta”. E de imaginat ce s-ar fi intamplat (cu taranistii, bineinteles) daca ar fi fost obligati... Cu doar o jumatate de ora inaintea acestei declaratii, jovial si relaxat, dar parca din alt timp, premierul Tariceanu includea in salutul sau la congres invitatia: “pentru a treia oara spun in public ca PNL are disponibilitatea de a se gandi nu doar la o colaborare cu PD, ci la o fuziune, oferta imbratisata de majoritatea din PNL”. Cum sala nu a avut nici o reactie, e limpede ca strategiile erau cu mult inainte stabilite nu doar pentru prezidiu, ci pentru toata adunarea.
Si totusi, ce relatii va avea PD cu celelalte formatiuni populare din Romania si in primul rand cu taranistii? Greu de spus. Cu atat mai mult cu cat ei nici macar nu au fost invitati la congres. “I-am intrebat pe cei de la PPE si ne-au spus ca nu e o conditie. Pe urma, la dansii sunt acum doua grupari, Ciuhandu si Opris. Ii lasam sa se clarifice, ii asteptam” - mi-a explicat, fara prea mult interes, Adriean Videanu.
Asa arata noul look al PD, gata sa infrunte nu doar prezentul, ci si viitorul, ca sa devina acel partid puternic al presedintelui Basescu, pe care, in conformitate cu teza 100 din motiune, il va sustine la prezidentialele din 2009.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22