Dosarele de Securitate, mal negru si fetid

Rodica Palade 18.08.2006

De același autor

De o buna vreme traim in mijlocul dosarelor de Securitate, incercuiti de ziare si ecrane TV improscate cu sange. Nu este zi in care sa nu apara noi dezvaluiri, liste cu nume sonore, declaratii, aratari cu degetul, flagelari, autoflagelari. Nu este conversatie intre cunoscuti care sa nu inceapa cu bursa zvonurilor unde apar alte si alte nume, stiute sau presupuse. CNSAS e luat cu asalt: politicieni, ziaristi, formatori de opinie, profesori, sindicalisti, patroni - toti sunt indicati pentru urgenta verificare. Suspiciunea e generala si, desi nimeni nu mai crede pe nimeni, toti sunt cautati de toti ca sa afle, in continuare, noi vesti. E o spirala fara precedent a unui fenomen care, pe masura ce a fost amanat, a acumulat tot mai multe toxine; acum el a izbucnit violent si exista indoieli ca dezvoltarea lui ar duce in final la aflarea adevarului si la o purificare morala. In faza in care ne aflam, vizibila este lupta indarjita. Cu o bine tintita lovitura de dosar in cap, adversarul e trimis la podea. Razbunare politica, sociala sau, pur si simplu, umana ii pandeste la colt pe informatori. Ofiterii de Securitate la pensie, ca Plesita, de pilda, pot inca sa stea linistiti si sa faca declaratii insolente despre cum trageau pumni si palme; cei activi au inca ragazul sa numere curci aviare si sa priveasca visator cum se pierde in ceata Omar Hayssam. In vacarmul general, cativa eroi de presa agitati, neintrebati de nimeni nici ieri, nici azi, dar cu o extraordinara iuteala de mana si, de aceea, tocmai buni de manipulat, sunt gata sa-si ofere serviciile: inainte de a gandi, acestia varsa pe piata valuri de sepia, cu surescitarea ca au prins marele subiect al vietii lor. In total, ai sentimentul unui val imens care duce la vale o viata, mal negru si fetid, amestecat cu resturi de case si mobile, trunchiuri de copaci, hoituri de animale si cadavre aflate deja in putrefactie. Nimeni nu stie cum va arata lumea dupa trecerea acestui cataclism, cred ca nici macar celebrele servicii care lucreaza, in stilul lor, cu cele mai previzibile caramizi, dar a caror constructie finala ramane mereu un surprinzator kitsch, combinatie de "servesc patria" si meschin interes personal.

 

Cum s-a ajuns aici

 

Sunt aproape 17 ani de cand serviciile secrete, fii si fiice ale teribilei Securitati, stau cu cheia arhivelor in mana si rad in nasul unei societati care se cazneste sa se desprinda din cusca pazita de ele. Dupa o ritmica de ele stiuta, serviciile au lasat cand si cand sa se scurga in public file sau chiar dosare intregi ale unor anumite persoane, pe marginea carora presa s-a inflamat, cu credinta sau, dupa caz, necredinta, ca-si face treaba. Cu chiu cu vai s-a nascut o lege (proasta) a accesului la dosare si deconspirarea Securitatii ca politie politica. Dar fara acces la arhive. Am inca in fata ochilor figura patetica a lui Costin Georgescu, director SRI pe vremea CDR, care, de la tribuna parlamentului, caina siguranta nationala, pledand pentru ca arhivele sa ramana la SRI. Tot atunci s-au pus la secret dosare ale mai multor politicieni. Cu taraita si pe spranceana, au inceput sa fie livrate CNSAS dosare: Paleologu, Doinas, Quintus si alte personaje asemenea. Acelei parti a societatii care tot ceruse primenirea Romaniei postdecembriste, intre altele si prin accesul la dosare, i se dadea o lectie usturatoare. In mod cel putin naiv, primul CNSAS a acordat politicienilor, primii vizati de verificari, certificate de buna purtare, fara sa precizeze ca cercetarea institutiei nu s-a facut decat pe o neinsemnata cantitate de dosare furnizate de servicii. Pe aceste avize pozitive date de CNSAS jura inca multi politicieni.

In umbra deasa a arhivelor ferecate, s-a facut politica, presa, s-au construit cariere si, in mod democratic, s-a produs alternanta la putere. Aparent fara nici o legatura cu dosarele Securitatii, dar in intensa susoteala pe la colturi, au inflorit sub ochii nostri mai multe averi la care occidentalii se uita uimiti. Toata lumea stie ca posesorii lor au avut legatura mare, mica sau mijlocie cu fosta Securitate.

In aceasta primavara, in contextul interminabilelor dispute intre centrii de putere, presedintele Basescu a plusat, transand problema (daca ar fi dupa acuzatiile lui Ciuvica&Constantinescu, in mod sinucigas): toate catastifele si cartoteca sa treaca la CNSAS! In plus, a cerut desecretizarea dosarelor de politicieni, ca si a unor vechi si incalcite afaceri, ca Dunarea s.a. O sabie ruginita si cazuta pe jos (deconspirarea Securitatii, ca si condamnarea comunismului) a fost ridicata in sus si rasucita amenintator in aer, cu un tais mai lucios ca niciodata. Diversiune? Sau vehicul al schimbarii sistemului?

Doar pe acest fundal si adulmecand in aer sangele ce avea sa curga, a rasarit initiativa unui jurnal - tocmai el! - Ziua, de a cere verificarea, in jur de 1.000, a jurnalistilor si formatorilor de opinie. Spun tocmai el pentru ca Ziua este cea mai putin curata voce din spatiul publicistic romanesc pentru a cere, si inca imperativ, "voci curate". Destul sa amintim ca ziarul numit este condus de S.R. Stanescu, el insusi colaborator al Securitatii, dar care si-a facut public pacatul, nu fara a da peste nas primului CNSAS, care ii acordase si lui certificat de buna purtare.

Cu Ziua si ale sale "voci curate" sau nu, tavalugul s-a pornit.

 

Cazul Mona Musca

 

In ziua de 31 martie 1977, in Timisoara, ofiterul de Securitate Eugen Lacatis suna la usa apartamentului nr. 10 din strada Regiment 13 Calarasi, nr. 12. Este primit in casa Monicai Nicoara, aflata la acea ora impreuna cu parintii. Monica, o tanara profesoara de limba romana pentru studentii straini aflati la studiu in tara noastra, il stie pe Lacatis chiar ca lucrator de Securitate in institutie, dupa cum si Lacatis o stie pe Mona, ca pe o persoana de toata isprava. Tocmai de aceea ofiterul arunca vorbe mari: Romania poate fi oricand pusa in pericol pentru ca unii dintre studentii straini ar putea fi spioni si transfera la noi conflictele din tarile lor. Mona il asculta patrunsa si, in final, nu ezita, scriind dupa dictare: " Prin prezentul inscris ma angajez in fata organului de stat sa nu divulg nimanui, nici chiar familiei mele (nota mea: parintii erau de fata) problemele ce s-au discutat cu persoana mea () Ca cetatean al RSR inteleg sa-mi fac datoria patriotica de a sprijini organele de Securitate cu date si anumite informatii ce voi fi in masura sa le cunosc legate de problema scolarizarii studentilor straini () Informatiile respective le voi prezenta sub forma de nota semnate cu pseudonimul «Dana»".

Si atat de convingator a fost la acea intalnire Lacatis, iar Mona atat de dornica de a se face utila lumii zugravite de ofiter, incat, dupa aproape 30 de ani, stiind sa se faca utila si lumii in care unul ca Lacatis era repudiat, ea ne invita sa o privim in ochi si sa o credem ca, daca ar fi sa fie, ar semna inca o data, pentru ca nu a gresit Numai ca, un sondaj de opinie, realizat inaintea izbucnirii scandalului Musca, arata ca 77% din oameni cred ca a fost grav sa colaborezi cu Securitatea.

Socul resimtit de dosarul Monei Musca este asemanator cu cel resimtit in cazul ziaristului Carol Sebastian, chiar daca recrutarea lui ca informator al Securitatii s-a facut din alte motive. Ii citez alaturat, pentru ca si Musca, si Sebastian au reusit  pe merit sa-si castige reputatia si sa-si creeze o buna imagine, fiecare in profesia lui. Insa, in vartelnita iscata in jurul dosarelor, cazurile lor au cazut de-a valma pe tobogan, printre alte deconspirari, alaturi de persoane ca Dan Voiculescu, Alin Teodorescu, Ghiorghiof, judecatoarea Florica Bejinariu, Frunda etc.

Inamicii acuza. Amicii celor doi cheama la rationalitate si la nuanta. Standardele profesionale inalte atinse de cei doi sunt puse in cauza de cele morale. Sintagma "Securitate ca politie politica", cu sau fara virgula, e intoarsa pe toate fetele si abia acum se poate intelege de ce ea a fost introdusa in lege - ca sa scoata de sub un verdict negativ pe cat mai multi.

Stransi cu usa sa se demaste de bunavoie sau cu dosarul in mana, toti cei vizati se disculpa incapatanat, invocand contextul si convingerea ca informarile date n-au facut rau nimanui. Ca si cum acesti captivi de atunci ar fi putut anticipa si dejuca planurile Securitatii. Ramane in aer intrebarea de ce nu au marturisit. Si, pentru a doua oara, ii vezi pe acesti oameni captivi. Din lipsa de curaj, moral, dar si intelectual, raman prizonierii propriilor argumente, pe care, fiecare in felul lui, le crede valabile si salvatoare.

In cei 17 ani doar Alexandru Paleologu, care a fost insa anchetat si inchis (mare diferenta!), a stiut sa infrunte monstrul interior. El a fost chinuit de "pactul cu diavolul" si i-a marturisit inainte de 89 lui Steinhardt pacatul. La inceputul lui 1990 si-a facut public acest episod, in revista Cuvantul, vorbind de o "grava cadere morala", dar nimeni nu asculta pe nimeni atunci. In Sfidarea memoriei, o carte de convorbiri realizate cu Stelian Tanase si aparuta in 1996, el reia pe larg: "mi-am dat seama ca m-am comportat prost, dar omeneste, in sensul ca sunt si eu failibil, sa nu ma sumetesc. E o chestie blamabila, oricum moralmente am fost umilit. () formal, lucrul cel mai compromitator este acceptarea unui astfel de pact. () Ei pot foarte bine speria pe altii cu ceva anodin. Daca impricinatul vede ca ei stiu cine stie ce maruntis, atunci se sperie si crede ca ei stiu tot".

 

CNSAS

 

Zeci de kilometri de arhiva se afla azi la CNSAS, un milion de dosare, plus cartoteca. Cereri de verificare urgenta: circa 80.000. Sufocata, institutia urmeaza sa faca in toamna aproape 90 de angajari. Zilnic impricinati de vaza urca sau coboara treptele institutiei, iar presa si-a stabilit acolo un adevarat cartier general. Multi suspecteaza CNSAS ca scurge informatii, ca alimenteaza isteria, ca nu judeca profesionist, ca balbaie verdicte si ca, in fine, chiar in interiorul Colegiului ar fi un colaborator al Securitatii. Ca este instrumentul razbunarilor si ca ar trebui desfiintata. Ca are un defect congenital - algoritmul politic - si ca functioneaza dupa o lege stramba. Ca ar fi mult mai bine ca toata lumea sa aiba acces la dosare fara nici un CNSAS.

"Trecutul, ca o rana purulenta", cum spunea Virgil Ierunca, e, mai intotdeauna, greu de administrat. Iar o trauma sociala de asemenea proportii ar trebui ferita, intai de toate, de politica. Altfel, cicatrizarea, inevitabila, ar putea lasa un chip monstruos.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22