De același autor
Întâmplarea a făcut ca, la numai două zile de la marele cutremur, aşteptat de multă vreme cu teamă de japonezi, urmat de un tsunami devastator, la Bucureşti să se afle Kandji Tsushima, fostul ambasador al Japoniei în România. Invitat al Conferinţelor Teatrului Naţional, el urma să vorbească auditoriului chiar despre „Japonia văzută de un japonez care s-a format în România“.
Dar ce să mai însemne Japonia pentru toţi cei adunaţi în sala Amfiteatru, altceva decât imaginile răvăşitoare ale apocalipsei, transmise prin Internet şi televiziuni, care a mutat cu 2,4 metri cea mai mare insulă niponă şi a deplasat axa Pământului? Se simţea în sală încordarea publicului care avea în minte catastrofa încă în derulare, cu nenumăratele replici ale marelui cutremur, devastările incredibile ale apelor şi, peste toate, teroarea nucleară venită dinspre centralele atomice afectate. Şi asta, după ce trauma exploziilor de la Hiroshima şi Nagasaki încă mai dăinuie şi nu doar în mentalul japonez.
Toţi aveam în faţa ochilor case, maşini şi nave strivite, purtate la vale ca nişte jucării. Grămezile de resturi pe întinderi necuprinse. Dar nicio scenă de panică, nicio tâlhărie. Oameni care îşi trăiesc sobru durerea. Care stau disciplinaţi la stop pe o stradă care nu mai există. Care aşteaptă calmi să primească apă şi mâncare. Care trăiesc de câteva zile fără electricitate şi fără telefon. „Cutremurele ne sunt cunoscute. Ele se petrec mereu. Dar tsunami ne-a luat prin surprindere“ - spune un bărbat care şi-a pierdut casa şi familia.
În sala Teatrului Naţional am vrea toţi să aflăm de la japonezul oaspete care este misterul acestor oameni, aflaţi la antipodul fiinţei româneşti, haotică, văicăreaţă, indisciplinată şi pusă mereu pe descurcăreală.
Kandji Tsushima, cu alura sa de om tânăr, deşi a ieşit la pensie în urmă cu câţiva ani, se înclină în faţa publicului, aşa cum fac japonezii, stă drept pe parcursul minutului de reculegere şi apoi, ca suprem gest de politeţe şi de eleganţă, începe să vorbească într-o limbă română curată: „Chiar mă întrebam ce lucru rău ar putea scoate Japonia din închiderea ei. Sunt sigur că, dacă nu se întâmplă ceva catastrofal cu reactoarele nucleare, japonezii se vor descurca bine, aşa cum au făcut-o şi după cutremurul din Kobe, din anii ΄90.
Majoritatea japonezilor însă preferă să privească doar spre interiorul ţării, iar ce gândesc eu, că ar trebui să ne deschidem spre lume, e diferit de ceea ce gândesc cei mai mulţi. Dar este o problemă dacă ne deschidem spre lume sau ne întoarcem la vremea samurailor“.
Trei caracteristici ale japonezilor sunt văzute ca importante de către d-l Tsushima: sentimentul insularităţii, dar atât de diferit de cel al englezilor, al căror spirit de aventură i-a făcut celebri, omogenitatea demografică (98% dintre locuitorii arhipelagului sunt japonezi) şi culturală şi conformismul: japonezii nu comentează o situaţie - dacă e aşa, e aşa. Kandji Tsushima cunoaşte bine şi caracteristicile românilor, îi ştie din 1965, când a venit pentru prima dată în ţară şi unde s-a reîntors în câteva rânduri ca diplomat. Admite că „sunt foarte multe lucruri opuse între japonezi şi români, dar atmosfera japoneză este puţin sufocantă, în vreme ce atmosfera românească este deschisă“. În fine, cu graţia „necunoaşterii“ limbii, japonezul conchide: „România este o ţară şmecheră. Noi nu avem dibăcia de a ne strecura, nici nu ştim să facem haz de necaz. Suntem prea serioşi şi suntem resemnaţi să trăim acolo“.
D-l Tsushima a încercat ca o parte din seriozitatea japoneză să ajungă şi la noi: proiectele Agenţiei Japoneze de Colaborare Internaţională (JICA) privind prevenirea cutremurelor sau cel al reabilitării ţărmului românesc al Mării Negre – pierdute şi uitate în sertarele autorităţilor de la Bucureşti – sunt doar două dintre mai multele daruri făcute de guvernul japonez, dar care pe noi nu ne-au interesat...
Privesc spre Japonia atât de greu încercată. Spre aceşti insulari aproape extratereştri. Deschid televizorul pe Realitatea TV şi pic peste exerciţiile de apărare împotriva tsunami, făcute de un oarecare primar, pe Lacul Pasărea. Sau Ciorogârla. Poate că noi suntem aproape subtereştri. //
Citeste si despre: cutremur, tsunami, tragedie umana, demnitate, spirit de sacrificiu.
