De același autor
Presa canalelor de ştiri slujeşte setea de putere politică şi economică a patronului.
Un diplomat străin, aflat la Bucureşti de o dată relativ recentă şi care voia să afle din mass-media problemele ţării noastre, recurgând la programele celor două canale de ştiri, Realitatea TV şi Antena 3, m-a întrebat: ce se întâmplă? Cum e posibil ca faptul divers să ia locul informaţiei? Unde sunt ştirile despre problematica europeană, când ţara voastră abia s-a alăturat UE? De ce miniştrii petrec atât de mult timp pe platourile celor două televiziuni? De ce moderatorul îi întrerupe, răstindu-se la ei, când tocmai încep să răspundă la o întrebare? Şi, în fine, care ar fi acel canal media fiabil din care poţi să afli ce se întâmplă în România?
Când un străin îţi pune o întrebare simplă despre România, explicaţia se afundă în culoarea locală, iar înţelegerea scapă. În cazul de faţă, existenţa şi agenda celor două principale canale de ştiri, aparţinând lui Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu, două personaje ultra-bogate, cu mari ambiţii în relaţia cu puterea politică, îşi află raţiunea de a fi în instrumentarea informaţiei, nu în transmiterea ei. Presa canalelor de ştiri slujeşte setea de putere şi politică, şi economică a patronului. Capitalul de încredere al jurnalistului (enorm, după anii grei ai propagandei ceauşiste, apoi feseniste) este utilizat astăzi, ce-i drept, contra cost, în folosul unui „proiect“ în care beneficiarul nu e publicul, ci patronul. Suspendând principiile elementare ale eticii jurnalistice, cele două principale canale de ştiri fac, la vedere, politică. Cum televiziunile dau tonul, restul presei se străduieşte să ţină ritmul, fie preluând otova „evenimente“ în cheie telenovelistică, „dezvăluiri“, acuze etc., fie încercând să le demonteze.
Dar care este, de cealaltă parte, a publicului, efectul? Ultimul Barometru Global al Corupţiei (iunie 2009), realizat anual de Transparency International încă din 1992, înregistrează o mutaţie spectaculoasă: la capitolul încredere, presa din România cade de pe locul trei, pe care îl ocupase ani în şir, după Biserică şi Armată, în plutonul celor mai corupte instituţii. Oamenii au reuşit să identifice mecanismul perfid al manipulării şi taxează ca şi cum ar fi fost de faţă la tranzacţiile oneroase care se fac astăzi între sfera politică, economică şi presă.
Aţi auzit însă vreo reacţie de îngrijorare din partea breslei? Nu, pentru că bat la uşă alegerile prezidenţiale, iar zăngănitul armelor deja ne asurzeşte. //
