De același autor
Nu putea fi decat ametitor si socant momentul deschiderii arhivelor Securitatii.
O institutie a tenebrelor care ne-a bagat frica in oase inainte si dupa caderea lui Ceausescu nu avea cum sa nu pastreze in tainitele ei infinite orori. La lumina si in contact cu aerul tare al adevarului, aripile patriotice ale Securitatii se topesc; vedem la modul concret in ce fel si cu ce mijloace institutia Securitatii lupta ca sa-si tina propriul popor in genunchi. Sofismele despre Securitatea buna si cea rea cad. Securitatea era pur si simplu o politie politica, actionand brutal in propriul beneficiu si al unui grup restrans din nomenclatura. Vedem acum, negru pe alb, si de ce SRI s-a purtat ani in sir ca mandatar testamentar al Securitatii, ascunzand, grebland sau scurgand dosare. Intre filele lor se afla complicitati/retele vechi, translate "conspirativ" democratiei, fapt care a facut din Romania ultimilor 16 ani nu o tara in tranzitie, ci un interregn, cu mineriade, coruptie si saracie.
Presa alearga in aceste zile dupa nume sonore de informatori. Si ele apar. Mai intai ca zvon, apoi ca persoane fizice urcand sau coborand scarile CNSAS. Dar, in aceasta goana nebuna dupa informatori, cu greu de gasit mai celebri decat "Felix" si "Dana", riscam sa pierdem din vedere faptul ca informatorul nu era decat o componenta, ce-i drept, tulburatoare, a angrenajului. Fata de ofiter, pe care il stiai ca e ofiter, iti puteai lua, cat se putea, masuri de aparare. Informatorul insa era unul de-al tau, o persoana apropiata, careia i te livrai, fara rest. Informatorii deconspirati azi incearca sa ne explice ca "nu se putea altfel". Dar e bine sa aflam ca, totusi, se putea spune nu Securitatii. Exceptand cazurile detinutilor politici din inchisori, aflati in situatie limita (dar, chiar si acolo, au fost oameni care au spus nu), dosarele ne arata ca, in ciuda elaboratelor tehnici de racolare, ofiterul recrutor putea lua plasa, avand prevazuta in strategia lui o cale de retragere din fata omului care refuza sa colaboreze cu Securitatea.
Apoi, nu trebuie sa-l "vanam" doar pe informator. E bine sa intelegem relatia complicata de cuplu informator-ofiter, in care cel din urma facea jocurile. Afirmatiile informatorului deconspirat azi, cum ca el informa doar "de bine", este un truc justificativ, pentru ca nici o "sursa" nu avea cum sa cunoasca adevaratele intentii ale Securitatii, si cu atat mai mult sa-si inchipuie ca-l duce de nas pe ofiter, a carui cariera depindea atat de numarul celor prinsi in retea, cat, mai ales, de calitatea informatiilor obtinute. Asupra "obiectivului" ofiterul avea puteri nemasurate de politai politic: filaj, interogatorii, arestari, perchezitii, ascultarea telefoanelor. Exista pe pagina de web a CNSAS o lista cu ofiteri de Securitate care, dupa anevoioase proceduri, sunt desemnati ca au facut politie politica. Pe ei nu-i deranjeaza nimeni, desi cu ajutorul cartii de telefon pot fi gasiti si pusi sa explice.
Cum Securitatea se definise inca de la infiintare ca "brat inarmat al partidului", trebuie sa vedem relatia Securitatii cu partidul, cine si cui dadea ordine, cum se plasau secretarii de partid pe judete, adevarati "baroni rosii" ai vremurilor de atunci, ce privilegii aveau si ce mai fac ei azi. Si sa nu pierdem din vedere militienii care raspundeau direct, la orase si sate, de munca informativa.
Cu alte cuvinte, asa cum foarte bine spune Smaranda Vultur in analiza ei din acest numar, trebuie sa stim cat mai precis cum se facea "repartizarea sarcinilor in infern".
Revista 22 va urmari sistematic toate aceste paliere pe care a fost organizata teroarea comunista, din care Securitatea nu reprezinta decat un segment. Desigur, cel mai infricosator.
