Vosganian, PP-DD, ICR şi farsele

În această vară, asaltul furibund al USL împotriva instituţiilor statului a început, în mod neverosimil, cu sfărâmarea ICR. Oare de ce?

„O farsă“, pune punctul pe i Varujan Vos­ganian, atunci când se referă la părintele catodic al Elodiei, Dan Diaconescu, devenit în chip funambulesc, „în direct“ şi în regia exclusivă a Guvernului României, investitor strategic la Oltchim. O farsă grosolană, în­sce­nată nu doar celor 3.500 de oameni bui­maci, care-şi aşteaptă salariile, dar şi sta­tu­lui român, angrenat în angajamente, zice-se ferme, cu parteneri străini. O farsă in­strumentată de un DJ binedispus, pe post de secretar de stat, o farsă în care ministrul de resort, liberalul Chiţoiu, intervine cu pre­cizări cum că privatizarea combinatului ar fi urmat toţi paşii legali (până a ajuns la PP-DD!), o farsă ale cărei dedesupturi (elec­torale?) ne rămân, deocamdată, obscure, dar consecinţele-i nefaste se adună deja la ori­zont în chip de furtună, ridicându-i pre­mierului Ponta un întârziat (sau ipocrit?) semn de întrebare.

Dar mascarada în desfăşurare de la Oltchim nu are altă calitate decât de a fi ultima (pro­babil, nu şi cea din urmă) din palmaresul su­praîncărcat al eşecurilor USL, atins într-un interval record. Atraşi de, ce-i drept, in­credibilul spectacol cu DD în lupta cu cio­coii, eram gata să pierdem sincronizarea hei-rupistă a Institutului Cultural Român cu… Oare cu ce? Documentul programatic, în 12 puncte, redactat de noul şef al in­sti­tuţiei, profesorul Andrei Marga (ex-mi­nis­tru de Externe, ejectat, fără nicio explicaţie, din guvernul „cel mai performant şi cinstit de după 1989“), aminteşte, vai!, de balbuţia lemnoaselor documente de partid şi de stat comuniste, în care fostul rector de la Cluj a ex­celat cu brio. „Producerea de noi valori de cultură şi civilizaţie“, „configurarea al­ternativelor de evoluţie a României şi ar­ticularea proiectelor corespunzătoare“, „spri­jinirea activităţilor generatoare de ipo­teze, concepte, descoperiri cognitive, ino­vaţii tehnologice, înnoiri de viziune şi etalarea ştiinţelor în România“, „operele va­lidate, autorii care au creat efectiv mo­mente istorice“, „trebuie pus capăt risipei re­surselor pe improvizaţii şi aranjamente subiective“, „vom sprijini formarea şi afir­marea unor noi generaţii de personalităţi culturale“ etc., etc., cam acestea sunt co­or­donatele pe care va evolua noul ICR, sub lu­minosul control al Senatului. Şi, dacă tot e să căutăm cu cine se va sincroniza ICR sub conducerea lui Marga, nu avem decât să ne întoarcem la Ordonanţa de Urgenţă din iunie, prin care s-a corectat, în fine, „prelungirea efectelor profund ne­gative ale unor stări de lucruri care tind să afecteze, cu titlu de per­ma­nenţă, sentimentul de apar­te­nenţă la naţiunea română“ etc.

Corectarea acelor efecte „profund ne­gative“ a început: o echipă de con­ducere pestriţă şi, desigur, apolitică, dar instalată de partide (despre com­petenţe, Dumnezeu cu mila), a fost nu­mită la cârma Institutului. De adă­ugat că OUG prevede, la art. 5, din ci­ne este alcătuită conducerea ope­rativă a Institutului, cu precizarea că „funcţia de vicepreşedinte al Ins­ti­tutului este incompatibilă cu ca­li­tatea de membru al unui partid po­litic“. Dar cea de preşedinte e com­patibilă? Ştiut fiind că Marga este membru activ al PNL, dar asta ţine, desigur, de „sinergia faptelor“, la ca­re legiuitorul nu a rămas nepăsător. Tot pentru corectarea acelor efecte „profund negative“, a început şi epu­rarea conducerilor, deocamdată la fi­lialele de la Budapesta, Varşovia şi Pa­ris, fără vreo explicaţie, prin in­termediul unor comunicate seci pe site-ul ICR, fiindcă tot doreşte Marga să înlăture „o concepţie neo­ro­man­tică“, în favoarea „tehnologiei în spa­ţiul culturii şi civilizaţiei“. Cazul ICR New-York, unde vechea co­ndu­cere a demisionat, e aparte: acolo, Dan Voiculescu şi-a impus răspicat punctul de vedere, respingând ferm propunerea liberalilor, care şi l-ar fi dorit şef pe Dorin Tudoran. Asta te face să te gândeşti că, dacă Felix, stă­pânul Antenelor, are un cuvânt de­cisiv de spus în politica internă, atât de convulsivă, el este la un pas de a deveni şi aranjorul strategiilor cul­turale ale statului român. Un ade­vărat magnat de anvergură re­nas­cen­tistă: al mass-media, al politicii şi al culturii. Pe când şi al cultelor?

Bref, în această vară, asaltul furibund al USL împotriva instituţiilor statului a început, în mod neverosimil, cu sfărâmarea ICR. Oare de ce? De ce Patapievici şi echipa sa, care au adus doar recunoaştere şi laude României, trebuiau spulberaţi? Să fie vorba de credinţa infantilă şi ineptă a unora dintre USL-işti că ICR-ul era creierul unei reţele internaţionale de sprijin a preşedintelui Băsescu în Occident? Speră oare Antonescu şi Ponta că ac­tuala adunătură de pripas de la ICR, în frunte cu Marga, le va construi o imagine convenabilă la De­parta­men­tul de Stat al SUA? Nu crezi, oare, Va­rujan Vosganian, măcar aşa, de dra­gul Cărţii şoaptelor, că noua farsă es­te de o stridenţă asurzitoare? //