De același autor
În această vară, asaltul furibund al USL împotriva instituţiilor statului a început, în mod neverosimil, cu sfărâmarea ICR. Oare de ce?
„O farsă“, pune punctul pe i Varujan Vosganian, atunci când se referă la părintele catodic al Elodiei, Dan Diaconescu, devenit în chip funambulesc, „în direct“ şi în regia exclusivă a Guvernului României, investitor strategic la Oltchim. O farsă grosolană, înscenată nu doar celor 3.500 de oameni buimaci, care-şi aşteaptă salariile, dar şi statului român, angrenat în angajamente, zice-se ferme, cu parteneri străini. O farsă instrumentată de un DJ binedispus, pe post de secretar de stat, o farsă în care ministrul de resort, liberalul Chiţoiu, intervine cu precizări cum că privatizarea combinatului ar fi urmat toţi paşii legali (până a ajuns la PP-DD!), o farsă ale cărei dedesupturi (electorale?) ne rămân, deocamdată, obscure, dar consecinţele-i nefaste se adună deja la orizont în chip de furtună, ridicându-i premierului Ponta un întârziat (sau ipocrit?) semn de întrebare.
Dar mascarada în desfăşurare de la Oltchim nu are altă calitate decât de a fi ultima (probabil, nu şi cea din urmă) din palmaresul supraîncărcat al eşecurilor USL, atins într-un interval record. Atraşi de, ce-i drept, incredibilul spectacol cu DD în lupta cu ciocoii, eram gata să pierdem sincronizarea hei-rupistă a Institutului Cultural Român cu… Oare cu ce? Documentul programatic, în 12 puncte, redactat de noul şef al instituţiei, profesorul Andrei Marga (ex-ministru de Externe, ejectat, fără nicio explicaţie, din guvernul „cel mai performant şi cinstit de după 1989“), aminteşte, vai!, de balbuţia lemnoaselor documente de partid şi de stat comuniste, în care fostul rector de la Cluj a excelat cu brio. „Producerea de noi valori de cultură şi civilizaţie“, „configurarea alternativelor de evoluţie a României şi articularea proiectelor corespunzătoare“, „sprijinirea activităţilor generatoare de ipoteze, concepte, descoperiri cognitive, inovaţii tehnologice, înnoiri de viziune şi etalarea ştiinţelor în România“, „operele validate, autorii care au creat efectiv momente istorice“, „trebuie pus capăt risipei resurselor pe improvizaţii şi aranjamente subiective“, „vom sprijini formarea şi afirmarea unor noi generaţii de personalităţi culturale“ etc., etc., cam acestea sunt coordonatele pe care va evolua noul ICR, sub luminosul control al Senatului. Şi, dacă tot e să căutăm cu cine se va sincroniza ICR sub conducerea lui Marga, nu avem decât să ne întoarcem la Ordonanţa de Urgenţă din iunie, prin care s-a corectat, în fine, „prelungirea efectelor profund negative ale unor stări de lucruri care tind să afecteze, cu titlu de permanenţă, sentimentul de apartenenţă la naţiunea română“ etc.
Corectarea acelor efecte „profund negative“ a început: o echipă de conducere pestriţă şi, desigur, apolitică, dar instalată de partide (despre competenţe, Dumnezeu cu mila), a fost numită la cârma Institutului. De adăugat că OUG prevede, la art. 5, din cine este alcătuită conducerea operativă a Institutului, cu precizarea că „funcţia de vicepreşedinte al Institutului este incompatibilă cu calitatea de membru al unui partid politic“. Dar cea de preşedinte e compatibilă? Ştiut fiind că Marga este membru activ al PNL, dar asta ţine, desigur, de „sinergia faptelor“, la care legiuitorul nu a rămas nepăsător. Tot pentru corectarea acelor efecte „profund negative“, a început şi epurarea conducerilor, deocamdată la filialele de la Budapesta, Varşovia şi Paris, fără vreo explicaţie, prin intermediul unor comunicate seci pe site-ul ICR, fiindcă tot doreşte Marga să înlăture „o concepţie neoromantică“, în favoarea „tehnologiei în spaţiul culturii şi civilizaţiei“. Cazul ICR New-York, unde vechea conducere a demisionat, e aparte: acolo, Dan Voiculescu şi-a impus răspicat punctul de vedere, respingând ferm propunerea liberalilor, care şi l-ar fi dorit şef pe Dorin Tudoran. Asta te face să te gândeşti că, dacă Felix, stăpânul Antenelor, are un cuvânt decisiv de spus în politica internă, atât de convulsivă, el este la un pas de a deveni şi aranjorul strategiilor culturale ale statului român. Un adevărat magnat de anvergură renascentistă: al mass-media, al politicii şi al culturii. Pe când şi al cultelor?
Bref, în această vară, asaltul furibund al USL împotriva instituţiilor statului a început, în mod neverosimil, cu sfărâmarea ICR. Oare de ce? De ce Patapievici şi echipa sa, care au adus doar recunoaştere şi laude României, trebuiau spulberaţi? Să fie vorba de credinţa infantilă şi ineptă a unora dintre USL-işti că ICR-ul era creierul unei reţele internaţionale de sprijin a preşedintelui Băsescu în Occident? Speră oare Antonescu şi Ponta că actuala adunătură de pripas de la ICR, în frunte cu Marga, le va construi o imagine convenabilă la Departamentul de Stat al SUA? Nu crezi, oare, Varujan Vosganian, măcar aşa, de dragul Cărţii şoaptelor, că noua farsă este de o stridenţă asurzitoare? //
