Plosnita

Ruxandra Cesereanu 23.11.2005

De același autor

Titlul acestui text porneste, fireste, de la piesa de teatru a comunistului entuziast si mai apoi a dezamagitului de comunism Vladimir Maiakovski, cel care, nemairezistand în fata imaginii negre, concrete a totalitarismului comunist, a ales sa se sinucida. Dar talcul textului meu este doar contextual legat de Maiakovski. Sa dam, însa, poetului exaltat si mai apoi dezamagit de comunism ceea ce este al lui, iar vremurilor noastre de acum sa le dam ceea ce merita, la randul lor.
Nu cu multa vreme în urma, în cadrul unui seminar la Facultatea de Litere din Cluj, am analizat piesa Plosnita de Maiakovski. Numisem ca moderatoare a seminarului o studenta inteligenta si serioasa, pe a carei prestatie mizam. Or, în primele zece minute am ramas stupefiata cand respectiva studenta a început sa laude asa-numitele virtuti ale comunismului: egalitatea între oameni, accesul saracilor la progres, remunerarea dupa munca, spatii de munca si de locuit asigurate de stat etc. Nu am întrerupt-o imediat pe studenta mea, întrucat am vrut sa vad cum va coagula teoria ei. Intr-adevar, studenta respectiva a teoretizat un presupus comunism bun (care tinea de utopie si de patos revolutionar) si un comunism rau, concretizat prin represiune brutala (închisori, lagare). Studenta mea nu stia exact ce este acela Gulag; tot ce stia era ca, în Romania, regimul comunist se prabusise deoarece reprezentase un comunism “rau”; dar acest lucru nu însemna ca nu era posibil sa existe un comunism “bun”, macar în teorie, daca în practica nu se putea - cam asa gandea studenta mea. Majoritatea colegelor ei erau, în mod pasiv, de acord cu ea, doar o voce sau doua protestand la adresa spuselor moderatoarei. Recunosc acum ca prestatia insolita a studentei mele m-a luat prin surprindere, neînchipuindu-mi eu ca o piesa pamfletara de tip antiutopie, precum Plosnita, ar putea fi înteleasa ca o apologie a regimului bolsevic. Mi se parea evidenta, în textul lui Maiakovski (un Maiakovski eretic si rebel împotriva regimului pe care îl girase, la începuturile sale, inclusiv artisticeste) acuza de societate castratoare, violatoare si nu în ultimul rand lobotomizatoare la adresa Rusiei sovietice. “Plosnitele” lui Maiakovski erau: mai întai gangania propriu-zisa (plosnita normalis, proiectata ca fiind mai putin periculoasa decat omul-plosnita), apoi personajul Prisîpkin (proletar pe cale de a deveni om nou, însa doritor sa îsi uite originea, spalarea creierului fiind stopata în cazul sau printr-un incendiu mortificator; resuscitat în viitor, el este perceput de creierele spalate ale regimului totalitar perfectionat ca fiind burta-verdis vulgaris); dar, mai ales, Plosnita era uriasul imperiu sovietic (si Partidul unic), ce se înmultise parazitar, vampirizand umanitatea. Acest sens exact si limpede (chiar daca metaforic ori simbolic formulat în piesa lui Maiakovski) era batator la ochi. Si, totusi, el nu fusese priceput astfel, ba chiar fusese pervertit în sens procomunist, în lectura naiva a moderatoarei. Pentru a lamuri situatia, le-am întrebat pe studentele mele ce era, ce a fost, ce este comunismul. Nu am primit un raspuns adecvat sau inteligibil. Le-am întrebat atunci ce s-a întamplat în Romania în decembrie 1989. A cazut Ceausescu si comunismul, mi s-a raspuns. Din manualele de istorie studentele mele nu retinusera mare lucru, ci repere minimale. Stiau ca în decembrie 1989 avusese loc o revolutie si ca regimul comunist se prabusise, dar nu aveau date ample si exacte. Nu cunosteau ce se întamplase în respectiva revolutie, dar ar fi fost interesate, la o adica, sa afle. Curiozitatea lor era pasiva, deocamdata, dar putea fi activizata. Nu era nevoie de nici o forma de captatio benevolentiae: pur si simplu studentele mele erau ignorante, chiar daca nu neaparat indiferente. Nimeni nu le explicase lucrurile pe îndelete si în mod adecvat. Din necunoastere se nascuse, prin urmare, eroarea de a cataloga piesa Plosnita (demistificatoare la adresa comunismului) ca pe o pledoarie pentru comunism. Ce paradox!
Anul trecut, în decembrie 2004, am fost frapata cand, pe strada, am auzit conversatia a trei adolescenti (cu varste între 13-14 ani). “Iar îl vor da la televizor pe Împuscatul ala”, a spus unul dintre ei. “Care Împuscat?”, l-a chestionat un altul. “Ala, nu stiu cum îl cheama, ceva cu ... escu!” Al treilea adolescent s-a silit sa înteleaga despre cine este vorba si, pana la urma, a emis si a propus numele lui Ceausescu, dupa ce l-a stalcit de cateva ori. Cei trei adolescenti erau nascuti dupa 1989 si, iata, nu mai stiau nici macar numele dictatorului roman care îsi terorizase, prin neostalinismul sau ardent, poporul. Cele relatate anterior sunt doar doua exemple din pricina carora consider ca este necesara în Romania condamnarea comunismului; iar aceasta trebuie facuta nu oricum, ci mai ales de catre autoritatile statului. Nimeni nu pretinde manie, inflamare ori vreun gest injuriator într-o asemenea condamnare publica. Sa speram ca vremurile demascarilor au trecut! Condamnarea comunismului este un gest moral, si nu punitiv; un gest sanificator, si nu nascut din frustrare, ranchiuna, razbunare. Este, însa, mai ales un gest logic. Generatiile tinere de acum si cele ce vor veni au nevoie de o asemenea limpezire a istoriei Romaniei.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22