De același autor
"Nokia?! Bai, frate, m-am saturat de chestia asta! Tata ziua cu Nokia asta! Eu am treaba, ca tre’ sa ar, sa saman, ca nu mi-o da Nokia de mancare!", spune jucanul din saua calului. Armasarul sare nerabdator pe picioarele din spate, se rasuceste in mijlocul drumului. Baiatul loveste crupa cu palma: "Hai, baiete, ca nu sta lumea-n loc pantru noi! Noi avem calea nostra, ei pe-a lor!".
"Se creapa casile, domnita, ie, ie de vezi!, acu trei ani am renovat-o, nu era ase, dar am vrut sa o mai fatuim oleaca. O crepat de la masinile astea. Trec camioane in tata ziua, se cutremura vitrina, ni ase fac paharele! Nu-i nici drumul de treaba, iar de circulat se circula acum de numa, numa!", se plange nea Vasile din Jucu. Paste gainile pe marginea drumului, mai mult pe langa casa vecina, care-i de vanzare. "O cerut 150 de mii de euro, dar amu’ cere mai mult, am auzit ca o crescut preturile. Nu-s aici, dar cer aproape de 200 amu’, daca o fi adevarat", explica lelea Lucretia, care-i lamurita in privinta efectului Nokia asupra satului. "Nu o fi mare lucru, maica, pentru noi tat ase e viata. Copiii nostri lucreaza in Italia, de multi ani. Castiga de sapte-opt ori mai mult decat la Nokia. Nici nu vor sa auda de intors acasa." Matusa Lucretia se uita dupa noi si mai arunca o vorba: "Ce sa se schimbe? S-o schimba dupa o suta de ani, cand n-o mai fi de o pleca, atunci s-o schimba".
Pretul terenului a crescut de 20 de ori
Pretul la terenuri in comuna Jucu de langa Cluj a crescut in ultimul an, de cand s-a stiut de faptul ca se va investi acolo. Daca in 2006 la Jucu se vindea terenul cu maximum 5 euro/mp., acum acelasi teren se vinde cu 100-120 euro/mp. La primaria din comuna, pe holuri, se dezbat problemele de fond funciar nerezolvate inca. Taranii au descoperit ca un petec de pamant in satul lor valoreaza acum cat la oras. Pentru Jucu exista proiecte imobiliare importante, cartiere intregi, sute de apartamente si un cartier rezidential in care vor fi si un supermarket, o gradinita si un spatiu de joaca.
Maria Rusu se judeca cu rudele pentru 58 de ari de teren, la Jucu de Mijloc, dincolo de km 17, "rat" peste drum, adica unde e mai valoros, peste 100 de euro/mp. A pierdut in instanta, nu a avut bani pentru recurs, umbla cu dosarul pe la primarie, i se spune ca exista o hotarare judecatoreasca, iar primaria nu o poate schimba. O alta femeie vine in graba spre primarie, s-a mutat cu cativa ani in urma la Jucu, nu avea pamant. A cumparat un lot pe deal. Vrea sa intabuleze terenul, "e mai bine asa, ca acum or bolanzat tati cu pamantul, de cand o venit Nokia!".
Mandrie locala
"Noi nu ne-am nascut dupa ce-o venit Nokia! Am avut statiunea de cercetare, unde se muncea bine. Si pe vremea lui Ceausescu venea lumea de prin alte parti sa lucre la noi in sat, isi cumparau case, traiau si ramaneau aici. Am avut scoli, dispensar, casa asta de copii era si pe vremea aia. Nu suntem de pe drumuri. Acum, nu zic ca nu e bine ca mai e o fabrica, dar noi om lucra acolo? Castigul e cu pretul asta la pamant si cu drumurile, ca poate le-or face mai bune. Si la pravalie, parca or aprovizionat nitel mai bine de cand a venit Nokia, ca de, sunt niste straini pe acolo si, de-or vrea ceva, sa aiba de unde cumpara. Dar pana acum nu i-am vazut la noi in pravalie, isi aduc de la Cluj. Sau de pe unde or fi venind", isi da cu parerea doamna Livia, care are copilul taximetrist la Cluj.
De cateva luni, alaturi de indicatoarele rutiere obisnuite pe care scria "Jucu", au aparut indicatoare pe drumul spre Gherla, pe care scrie, simplu, "Nokia". Ca pentru o noua localitate.
La gara se pune acoperis nou, la scoala se monteaza termopane, cineva ara pamantul, la primarie e sedinta. Satul "Nokia" se trezeste la viata. La viata lui. Fabrica nu este, inca, asimilata in viata jucanilor. Doar zece dintre ei lucreaza acolo. Ca oameni de serviciu. Peretii netezi ai Nokiei, din prefabricate gri, cu ferestre albastre, campul impanzit de masini si excavatoare, vanzoleala de straini din locul acela interzis satenilor contrasteaza izbitor cu satul ardelenesc crescator de cai de dincoace de Nokia. Cele doua lumi par a nu se intalni niciunde.
Doar ruinele unui hipodrom candva vestit au ramas sa se insinueze pe mai departe in calea betonata a Nokiei. Acolo au facut, in 1875, autoritatile austro-ungare un hipodrom. Un hipodrom regal. Venea la cursele de cai insusi Regele Ferdinand cu trenul lui special. Caii de Jucu erau vestiti. Grajdurile se mai tin inca in picioare, desi ruinate. Din hipodrom nu a mai ramas mare lucru. Doar turnul de observare. Din el se vede acum, de-o parte, o fabrica ciudata, ca din Star Trek, unde se fac "aparate de-alea de vorovit" si, de cealalta parte, un sat in care omul iubeste calul. Un castel ruinat, o istorie pierduta, un afis, "dau in chirie vila pentru muncitori, 13 lei pe noapte", un grof care a avut 300 de hectare si care incurca treburile pentru ca cere tot pamantul inapoi. Un camin pentru copiii cu handicap in casa Congregatiei Maicii Domnului. Un loc in care o zi e mai lunga decat veacul. Pe campul intins ca-n palma de langa ciudata cladire, caii si caruta jucanului fac legatura dintre doua lumi. Intra pe platforma selenara a fabricii unde sunt strainii si opresc timpul in loc.
Dar cum e la Nokia?
"Ai auzit, la fabrica de jos, la straini, nu intri decat descult." "Nu, mai, esti boland, iti da ei papuci!", se aud vorbind doi tineri care se intorc pe jos, de la gara, in sat.
