De același autor
Dupa cum se observa, nu numai ca cele doua principale grupari politice cred posibila o reducere semnificativa a fiscalitatii, dar au si evaluari in unele privinte asemanatoare asupra acestei reduceri.
Strategiile de reducere sunt insa diferite. Uniunea PSD+PUR are in vedere o abordare graduala: in fiecare an, incepand din 2005, cate putin in fiecare an, pentru a se obtine in final o scadere mai semnificativa!
Alianta PNL-PD, dimpotriva, merge pe ideea unei reduceri soc inca din 2005, care ar fi de natura sa schimbe comportamentul platitorilor de impozite si taxe, prea mult impovarat pana acum de meteahna sau cutuma neplatii obligatiilor financiare. Fara un asemenea soc, spun expertii Aliantei, se risca a se perpetua vechiul comportament, in timp ce numai in cazul unei reduceri bruste avantajele ar fi lesne sesizabile si ar putea induce schimbarea dorita in conduita fiscala.
Vorbind in principiu, fiecare dintre abordari are avantaje si dezavantaje. Toate se invart in jurul realizarii in practica a premisei de la care pleaca orice relaxare fiscala: anume ca aduce mai multe incasari, intrucat, avand de platit sume rezonabile, multi contribuabili vor prefera sa fie in legalitate, si nu sa riste sa se expuna practicand evaziunea fiscala.
Cel mai mare avantaj al abordarii graduale este ca te poti opri sau chiar poti da inapoi, daca lucrurile nu ies cum s-a presupus si nu au fost obtinute efectele scontate pe linia incasarilor la buget. Dezavantajul este intr-adevar ca, in lipsa unei diferentieri sesizabile in privinta a ceea ce este de platit, tentatia de a eluda plata, de a evaziona fiscal, se mentine.
Abordarea soc are avantajul diferentei sesizabile in valoarea obligatiilor de plata. Dar comporta riscuri mari: bugetul poate ramane descoperit si posibilitatea de a reveni la fiscalitatea anterioara este foarte grea, si din punct de vedere economic, si din punct de vedere social. Este motivul pentru care, de altfel, Alianta PNL-PD, care merge pe varianta soc, a simtit nevoia de a prevedea pentru 2005, anul socului, un recul al incasarilor la buget, care ar urma sa fie finantat de o crestere a deficitului bugetar.
O comparatie intre cele doua oferte electorale in privinta reducerii fiscalitatii trebuie sa se refere obligatoriu la modul in care acestea se raporteaza la problemele fundamentale ale fiscalitatii din Romania: faptul ca nivelul nu al impozitului pe venit, ci al contributiilor sociale (indeosebi al celor pentru pensii) este cauza principala a evaziunii fiscale nedepistate sau a celei la vedere in fiscalitatea locului de munca si incapacitatea dovedita a sistemului fiscal actual de a scoate la suprafata veniturile nefiscalizate.
Pe ansamblu, in fiscalitatea locului de munca grosul impunerii il reprezinta contributiile sociale (circa 70%), in timp ce impozitele pe salariu nu constituie decat 30%. Prin incidenta, abia 2,5 puncte procentuale reducere in cota de impozitare echivaleaza, ca semnificatie si efect, cu 1 punct procentual reducere in contributiile sociale. Mai mult, de la o scadere in sine, chiar si semnificativa, a cotei de impozitare va trebui sa nu se astepte o iesire din munca la negru sau o deplasare spre salarii mai mari in scripte, pentru ca in acest caz exista de platit de catre angajator chiar mai mult, din cauza ponderilor mentionate. Altfel spus, nu se poate conta pe asemenea iesiri din zonele neagra si gri ale salariilor decat daca scaderea cotei de impozitare este insotita de o reducere concomitenta a cotei contributiilor sociale. Fara scaderea cotei contributiilor sociale, nu se poate practic spera la mare lucru nici din partea introducerii unei cote unice de impozitare a veniturilor. Aceasta poate intr-adevar stimula motivatia muncii si deci sprijini pe cei ce vor realmente sa munceasca, dar nu poate scoate la suprafata venituri nefiscalizate din munca, intrucat povara grea a contributiilor sociale este cea care determina ascunderea veniturilor din munca in zona neagra sau gri.
Din punctele respective de vedere, programul PSD+PUR mizeaza tocmai pe diminuarea treptata si in tandem atat a impozitarii pe venit, cat si a impunerii procentuale pentru contributiile sociale.
Programul Aliantei PNL-PD acorda o importanta coplesitoare pentru inceput reducerii cotei de impunere pe venit (sub forma cotei unice) si nu trebuie sa se astepte, asa cum spera, la o iesire in zona fiscalizata a salariilor acum necontabilizate, exact din cauza mentionatei ponderi coplesitoare a contributiilor sociale in totalul impunerii. Programul Aliantei prevede abia dupa scaderea soc a impozitarii pe venit si o diminuare a contributiilor sociale, care ar urma sa se desfasoare apoi intr-un ritm relativ accentuat, dar numai in ultimul an de scadere s-ar putea sa se conteze pe efectele care sunt asteptate in cazul relaxarilor fiscale.
In ce priveste insa scoaterea din zonele neagra si gri ale salariilor, nici programul PSD+PUR, nici cel al PNL-PD nu pot spera in reusite semnificative, pentru ca un asemenea efect nu se poate produce decat la cote de contributii sociale substantial mai mici decat cele actuale, cote care nu sunt avute in vedere nici de un program, nici de celalalt si care, la o analiza obiectiva, nici nu pot fi luate in mod serios in considerare, tinand cont de riscurile neacoperirii cu resurse a sistemelor de asigurari alimentate de aceste contributii.
Intr-un fel, vechea disputa liberalo-social-democrata cu privire la infaptuirea reformei - terapie soc sau gradualism - ajunge din nou pe rol, de data aceasta cu referire la reforma fiscalitatii locului de munca. Totul este sa nu se petreaca precum cu reforma in tranzitia romaneasca fara sfarsit. La zece ani de la declansarea efectiva a reformei, cercetatorii cautau inca sa stabileasca exact ce a fost: terapie soc sau gradualism? S-au cam impotmolit cercetatorii pana cand unul din ei, cel mai inspirat in problema in discutie (profesorul Costea Munteanu), a pus diagnosticul corespunzator: "gradualism patologic"!
