Femeile care salvează România

În plină criză politică, declanșată de oameni politici cu interese difuze, câteva femei curajoase au pus piciorul în prag, încercând să readucă țara la locul ei.

Aspazia Cojocaru, de 66 de ani, judecătoarea de la Curtea Constituțională a României (CCR) asupra căreia s-au făcut cele mai mari pre­siuni în această vară, a reușit să reziste și să întoarcă hotărârea prin care președintele Traian Băsescu pu­tea fi demis. Dinspre can­celariile occidentale această decizie era fundamentală față de angajamentele de­mo­cra­tice ale României, în vreme ce în țară au fost exersate mai multe scenarii care să mențină blocajul politic și sta­rea de provizorat. Aspazia Co­jocaru este prima femeie tri­misă la Curtea Constituțională (2004), cea care le-a demonstrat celorlalți judecători de la Curte că dependența de zona politică poate fi întreruptă și că cei care fac numirile la CCR nu trebuie să rămână stăpânii celor ajunși acolo. „Transmiteți-i lui Ion Predescu să lupte în continuare singur“, a fost mesajul Aspaziei Cojocaru către fostul senator PSD, care a măr­turisit că „a luptat cât a putut“ pentru îm­piedicarea unui verdict în favoarea lui Traian Băsescu. Deși amândoi au fost numiți la Curte de aceeași formațiune politică, Aspazia Co­jo­caru nu a avut nicio reținere să facă declarații care au enervat USL: „Dacă s-a stabilit un prag electoral şi acesta nu s-a întrunit, ce să facem? Să încălcăm legea?“; „Dacă nu s-a atins pragul, care-i problema? Eu nu vreau să fac pușcărie și să încalc legea, nu pot“. A fost, se pa­re, amenințată înainte de începerea crizei, atunci când CCR a decis că cel care re­prezintă România la consiliile europene este președintele, nu premierul.

Alături de Aspazia Cojocaru, Iulia Motoc, de 45 de ani, o altă judecătoare a Curții Cons­tituționale, a reușit să-i con­vingă pe reprezentanții Comisiei de la Ve­ne­ția, de obicei extrem de reținuți, să ia poziții publice față de presiunile care s-au făcut asu­pra CCR. Cele două juriste și-au riscat liniștea lor și a familiilor lor pentru un verdict curat, fără să joace mai apoi roluri de eroine.

 Procuroarea generală a României, Laura Co­druța Kövesi, de 39 de ani, a avut îndrăzneala să declanșeze anchete în zonele în care USL a reușit să mobilizeze la vot 200% din electorat sau chiar mai mult. Nu s-a lăsat intimidată nici atunci când a somat-o președintele in­te­ri­mar Crin Antonescu, nici atunci când i-a ce­rut socoteală premierul Victor Ponta. Pentru ea, justiția nu are legătură cu politicul, iar pro­cu­rorii nu răspund decât în fața șefului lor des­pre anchetele în curs. Asupra ei au fost încercări mult mai serioase, prin care jucători politici din zona USL ar fi vrut să o înfricoșeze, dar care nu au avut niciun fel de efecte, fi­ind­că procuroarea generală face parte din lotul de tineri pe care Traian Băsescu i-a propulsat în funcții importante, dându-le o libertate fă­ră precedent în sistemul juridic românesc.

Completul care l-a condamnat în unanimitate pe Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare a fost format din cinci femei, că­rora nu le-a fost teamă să inaugureze un nou capitol în viața politică românească și un nou fel de a privi tradiționala corupție a dem­ni­ta­rilor autohtoni. Livia Stanciu, președintele Curții Supreme, Florentina Dragomir, Maricela Cobzariu, Sofica Dumitrașcu și Alina Ilie le-au demonstrat judecătorilor bărbați că nu se în­tâmplă nimic rău dacă treci de prejudecăți și condamni un om politic de mare calibru. Cele cinci vor rămâne în istoria politică a României pentru primul verdict cu închisoare împotriva unui premier al țării.

În fruntea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătoarea Alina Ghica și pro­cu­roa­rea Oana Hăineală au știut cum să joace par­ti­da de șah lansată de USL prin nominalizarea co­legei lor Mona Pivniceru, cu vederi mai pu­țin reformiste și europene, la Ministerul Jus­t­i­ției.

Înaintea acestor doamne care nu s-au temut să ia taurul de coarne, Monica Macovei s-a b­ătut cu întreaga clasă politică vreme de doi ani, din 2005 până în 2007, în perioada când era ministru al Justiției. Datorită ei, de­cla­ra­țiile de avere ale politicienilor funcționează și sunt monitorizate permanent de Agenția Na­țională de Integritate (ANI) și, tot datorită în­dă­rătniciei ei, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a devenit o instituție de forță a statului.

În lumea bărbaților, împărțită în zone de in­te­res economic și politic, în care aproape tot ce­ea ce se negociază duce la încăzirea propriilor orgolii și mărirea propriilor economii, câteva femei se află în tranșee, printre gloanțele ame­nințărilor murdare, dar și ale zvonurilor umi­litoare, care trec de paginile ziarelor sau de ecranele televizoarelor, neverificate, ne­fil­trate. Femeile curajoase devin astfel brusc pli­ne de păcate, dacă sunt frumoase sau tinere, au dintr-o dată biografii romanțate de dame de companie sau de ușuratice care se încurcă cu ofițerii care le asigură paza; dacă sunt doar deștepte și aflate la vârsta înțelepciunii, atunci sunt fie nebune, fie vândute.

Într-o societate misogină, cum este cea ro­mânească, aceste femei sigure pe ele, fiindcă știu carte și fiindcă nu au nevoie de pereți de susținere, devin o povară pentru elita politică și administrativă constituită în proporție de 90% din bărbați. Ele sunt incomode, însă, de la bun început, fiindcă adesea, acolo unde bărbații văd o problemă, femeile găsesc o soluție. //