Mass-media în România, între rețeta (imorală a) Antenei 3 și falimentul (moral al) TVR

Rețeta în virtutea căreia funcționează Antena 3 se bazează pe nemulțumirile și prejudecățile oamenilor simpli, uneori neinformați, care au senzația că pot fi răzbunați pentru viața grea pe care o duc. Spre deosebire de rețeta de succes a Antenei 3, televiziunea publică nu știe să se organizeze, aruncă banii pe fereastră și nu înțelege filozofia pe baza căreia ar trebui să se dezvolte: să fie cu adevărat în slujba cetățeanului.

Sabina Fati 01.03.2016

De același autor

 

În România, reculul în care se află mass-me­dia se accentuează: presa scrisă își con­ti­nuă declinul, majoritatea televiziunilor de știri trăiesc doar pentru a face pro­pa­gan­dă, iar televiziunea și ra­di­o­ul publice par să-și fi aban­donat de mult misiunea. În paralel, parlamentul a în­cer­cat să introducă Legea de­făimării, iniţiativă a lui Liviu Dragnea, o presiune su­plimentară asupra jur­na­liștilor, alături de celelalte devenite uzuale: salarii tot mai mici, de multe ori plă­tite cu întârziere, sus­pen­da­rea contractelor de muncă și trecerea în masă la contractele pe drepturi de autor, în așa fel încât patronii să nu fie nevoiți să plătească taxele aferente pentru sistemul de pensii și pentru asigurările de sănătate; insistența editorilor pentru audiențe mari cu orice preț, inclusiv în detrimentul ca­lității, ceea ce duce spre tabloidizarea ge­nerală a subiectelor; impunerea unor te­me care uneori ascund interese eco­no­mi­ce, iar alteori scopuri politice.

 

Între 6.000 și 8.000 de jurnaliști lucrează în România, potrivit lui Cristian Godinac, președintele MediaSind, Sindicatul Ro­mân al Jurnaliștilor, care ne-a declarat că ma­joritatea acestora „suferă presiuni din par­tea angajatorilor“. Cei care lucrează la TVR sau la radioul public „se plâng că nu li se respectă contractul colectiv de mun­că“, iar cei din presa privată sunt ți­nuți „ilegal pe contracte de drepturi de au­tor“. Problemele economice îi fac vul­ne­rabili pe jurnaliști, crede Godinac, insis­tând că acest lucru duce în cele din urmă la reducerea libertății de exprimare și la ac­ceptarea cenzurii.

 

Pe de altă parte, reducerea numărului lo­cu­rilor de muncă în presă, mai ales după criza economică din perioada 2009-2012, îi face pe mulți ziariști să fie mai precauți, să se expună mai puțin și să fie mai as­cul­tători în fața patronilor lor. Numărul zia­relor incisive s-a redus, în schimb a cres­cut numărul televiziunilor construite în sco­puri propagandistice. Pe Internet, si­tua­ția ar putea părea optimisită, numai că și aici site-urile serioase sunt concurate de cele tabloide sau cu informații îndo­ielnice.

 

De ce scade calitatea presei?

 

1) Pentru că un număr tot mai mic de an­ga­jați ai unei redacții acoperă un spațiu edi­torial tot mai mare;

2) Pentru că angajatorii preferă jur­na­liș­tilor cu experiență, mai scumpi, mai greu de manipulat și, eventual, mai în­că­pă­țâ­nați în principii, studenți sau proaspăt ab­solvenți fără experiență, care sunt învățați să prelucreze știri luate de-a gata de pe fluxul agențiilor sau din alte surse, mai mult sau mai puțin credibile;

3) Pentru că, mai ales la televiziunile de știri, obiectivele jurnalistice sunt depășite de cele propagandistice;

4) Pentru că analizele din presa scrisă se bazează tot mai mult pe piloni ide­o­lo­gici decât faptici;

5) Pentru că tot mai multe dezbateri televizate, dar și destule editoriale și opinii trec de o anumită linie ro­șie și devin extrem de par­tinice;

6) Pentru că nu se mai apli­că aproape deloc regulile de bază ale jur­nalismului, potrivit cărora în orice articol și în orice dezbatere trebuie să apară cel puțin o voce „pro“ și alta „contra“;

7) Pentru că interesele patronilor afectează într-o măsură importantă produsul me­dia­tic, iar jurnalistul, pentru a rezista, fie se autocenzurează, fie se transformă în mer­cenar, fie rămâne fără loc de muncă.

 

Studiu de caz: rețeta succesului Antenei 3

 

Rețeta în virtutea căreia funcționează An­tena 3 se bazează pe nemulțumirile și pre­judecățile oamenilor simpli, uneori ne­in­formați, care au senzația că pot fi răz­bu­nați pentru viața grea pe care o duc. Aceas­tă rețetă, poate într-o formă ceva mai sofisticată, a mai fost folosită în presa scrisă a anilor ’90 de cotidianul Adevărul, pe vremea în care minerii care devastau Bu­cu­reștiul erau „băieți buni“, Emil Cons­tantinescu era un paria, care s-a dat cu ame­ricanii împotriva prietenilor noștri tra­diționali, sârbii (care la vremea aceea îi mă­celăreau pe kosovari), și în general de­căderea marilor lideri era anunțată în acest ziar (Năstase – patru case, articol apă­rut cu multă vreme înainte de prezi­dențialele din 2004 unde fostul premier a eșuat).

 

Antena 3 are, în plus, un mogul, care a jucat economic și politic cu ajutorul jur­na­liștilor angajați la trustul său. Și-a făcut un partid, care a intrat în parlament, nu pe speze proprii, ci în alianțe cu PSD sau PNL. Dan Voiculescu a oferit, în schimb, pro­pagandă gratuită. Dacă locomotiva dă­dea semne că nu mai vrea să care vagonul lui Voiculescu, Antena 3 intervenea prompt pentru rezolvarea problemei: „da­că voi nu ne ajutați, noi vă atacăm“. Șan­tajul a funcționat permanent, până la ares­tarea fondatorului Antenelor pentru co­rup­ție, dar și după aceea, când statul ar fi trebuit să recupereze rapid prejudiciul în acel dosar, inclusiv prin confiscarea se­diului în care funcționează Antena 3.

 

E vorba despre un șantaj explicit în cazul amicițiilor vinovate, dar și de unul im­plicit creat prin complicități, cum ar pu­tea fi cel care a generat reacția preșe­din­telui Klaus Iohannis, în apărarea Antenei 3, când a explicat că decizia ju­de­că­torească de confiscare a sediului acestei televiziuni n-ar fi decât un „banal“ motiv ad­mi­nis­tra­tiv. Pentru a-i ține în șah pe politicienii re­calcitranți și pentru a-i mulțumi pe cei prieteni, conducerea postului de te­le­vi­ziu­ne plătește analiști, comentatori, dar și jur­naliști. Arhitectura informațiilor An­te­nei 3 are, însă, întotdeauna în centrul său omul amărât față de care a greșit un ju­decător, un procuror, un doctor, un an­gajat bancar etc. Astfel, întreaga echipă a Antenei 3 devine salvatoarea năpăstuiților, transformându-se în armată care se bate cu magistrații. E adevărat că lupta nu e pentru amărâți, ci pentru mogulul aflat la închisoare și a cărui imagine trebuie sal­vată, prin umilirea, hărțuirea și acuzarea celor care l-au condamnat.

 

TVR: rețeta falimentului

 

Spre deosebire de rețeta de succes a An­te­nei 3, televiziunea publică nu știe să se or­ganizeze, aruncă banii pe fereastră și nu înțelege filozofia pe baza căreia ar trebui să se dezvolte: să fie cu adevărat în slujba cetățeanului.

 

Peste 200 de milioane de euro cheltuie îm­preună anual televiziunea și radioul publice cu rezultate relativ modeste, pier­zând de la an la an din audiență. Consiliile de administrație continuă să fie politizate, directorii-președinți ai celor două so­cie­tăți sunt recrutați pe criterii politice și, în cele din urmă, produsele TVR și RRA, adi­că emisiunile și buletinele de știri, sunt, la rândul lor, de multe ori, politizate.

 

Parlamentarii refuză să schimbe Legea de funcționare a TVR și RRA în așa fel încât cele două să nu mai fie dependente po­li­tic, fiindcă în acest fel pierd un buton de co­mandă și o vitrină în care să se poată ex­pu­­ne. Pe de altă parte, managementul aces­­tor instituții a fost mai mereu lipsit de ima­ginație, greșit, dacă nu chiar frau­dulos. TVR are datorii de circa 200 de mi­lioane de euro, fără să găsească nicio so­lu­ție de re­vigorare în afara ajutorului de stat, care ar fi ilegal, după cum a declarat și premierul Cioloș: „pur și simplu ștergerea da­to­rii­lor, în momentul de fa­ță, oricum nu ar re­zolva problema, pen­tru că în câ­te­va luni TVR ar acumula din nou alte datorii“.

 

Mulți consideră că cel mai simplu ar fi să se crească prin lege valoarea lunară a taxei pentru TVR, care acum este de 4 lei pe fa­milie, ceea ce înseamnă 11 euro pe an. Ar­gumentul suprem, mai ales al celor care lucrează în televiziune, este că în Ro­mâ­nia, prin comparație cu alte state, se strân­ge cea mai mică taxă (în Cehia taxa e de 83 de euro/an, în Polonia aproape 50 de euro/an, în Marea Britanie, 175 de euro/an, iar în Germania, 216 de euro/an). Ar fi, însă, imoral pentru TVR să ceară mai mulți bani de la oameni, fără să le ofere ceva în plus și mai ales fără să încerce să se sustragă presiunii tabloidizării. Orice ajutor financiar sau reformă ar fi inutile, dacă TVR nu-și propune să iasă din cercul închis al politizării și al satisfacerii pros­tului gust. Rolul unei televiziuni publice nu este să cheltuie sume imense pentru emi­siuni-kitsch, ci să impună un spațiu de dia­log decent, inteligent, fără mani­pu­lă­ri­le și isteriile care există în celelalte lo­curi, oferind microfonul tuturor părților, în emisiuni echilibrate și bine docu­men­tate.

 

TVR ar trebui să devină reper în mass-me­dia autohtone, unde ziarele importante tind să dispară, jurnaliștii sunt înclinați să devină ideologi și totul se convertește în articole și emisiuni superficiale. Revenirea la principiile jurnalismului adevărat i-ar putea aduce televiziunii publice stabilitate pe termen lung, inclusiv financiară.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22