De același autor
Cand Romania a primit portofoliul multilingvismului in Comisia Europeana, carcotasii au denigrat mandatul spunand ca este neinsemnat. Intre altele, criticii socoteau importanta prin prisma banilor alocati (care, la peste 1 miliard de euro, nu-s putini), pentru ca reprezinta un buget relativ mic in constelatia portofoliilor "grele". Ce nu reiese insa din ecuatia financiara este importanta limbilor pentru identitatea Europei. De fapt, gestionarea alchimiei multilingvismului poate, in timp, face sau desface Europa.
Deviza Europei, de "unitate in diversitate", trebuie intai sa rezoneze practic. Ideea se traduce prin unitatea valorilor fundamentale (libertate, drepturile omului, egalitatea sexelor etc.) declinata in expresii culturale diferite, fiecare egala celeilalte. Dar, in domeniul lingvistic - nivelul cel mai de baza intr-o Europa in miscare -, ideea de "unitate in diversitate" devine un oximoron, o imposibilitate, caci diversitatea impiedica unitatea. Cum poate deveni functional un sistem cu 23 de limbi oficiale, fara a crea o adevarata babiloniada? Si, pe de alta parte, cum te poti intelege fara a ceda tentatiei de a elimina din prea-plin, pentru a ajunge la mult ravnita unitate? Se cauta, deci, "cvadratura cercului"... Provocarea este sa comunicam, prezervand, in acelasi timp, toate limbile.
Nu stiu sa existe o solutie-miracol, dar un raport recent, propus de un grup de scriitori si filosofi europeni (din care cu onoare am facut parte), a propus cateva solutii pentru ca multilingvismul sa poata consolida Europa, si nu sa o subrezeasca. (Pentru versiunea integrala - inclusiv in romana! - vezi: http://ec.europa.eu/education/policies/lang/languages_en.html).
Raportul pleaca de la premisa ca engleza, ca limba internationala, este din ce in ce mai necesara, dar, in acelasi timp, din ce in ce mai putin suficienta. (Avand multi locutori, ea nu mai confera un avantaj competitiv.) Deci cunostinta unei limbi internationale (nu doar engleza, dar si franceza sau spaniola) trebuie suplimentata cu maiestria intr-o limba mai putin uzitata, care sa confere vorbitorului o nota distinctiva pe CV. Importanta limbilor se vede lesne in domeniul comercial - un economist spunea ca poti cumpara orice utilizand o singura limba, dar, daca vrei sa vinzi, trebuie sa cunosti limba clientului tau.
Multilingvismul are impact si asupra relatiilor bilaterale, unde, pentru o relatie temeinica, este preferabil ca dialogul sa fie purtat in una dintre cele doua limbi, si nu intr-o limba terta, cum este de cele mai multe ori cazul acum. Astfel, trebuie incurajata formarea unei mase critice de locutori ai tuturor limbilor europene, fara exceptie, pentru ca relatiile dintre tarile Europei sa se stranga. In alte cuvinte, atunci cand vor exista, sa zicem, suficienti vorbitori de poloneza in Portugalia, relatiile bilaterale si dialogul intre cele doua popoare va spori, schimburile economice vor inflori si, de asemenea, va creste si sentimentul de apartenenta la un spatiu comun, Europa. Mai mult, invatarea limbilor "pe perechi" functioneaza indeosebi intre statele vecine, unde necesitatea convietuirii intr-un spatiu comun si curiozitatea despre celalalt sunt sporite si unde fluenta lingvistica inlesneste schimburile comerciale si culturale.
In 2002, la Barcelona, Comisia Europeana a invitat statele membre sa ia in considerare predarea a doua limbi straine, in plus fata de limba materna. Asadar pledoaria ca fiecare cetatean al Europei, afara de a invata o limba de circulatie internationala, sa adopte de asemenea si o limba de suflet rezoneaza. "Limba personala adoptiva", cum este ea numita in raport, este o limba a carei cultura fascineaza si in ale carei taine locutorul isi doreste sa patrunda. Ea devine astfel nu atat o a doua limba straina, ci, mai curand, o a doua limba materna. Oamenii o pot invata oricand in viata, cand isi doresc sa paseasca intr-o lume noua, caci - asa cum spunea Cioran - traim intr-o limba si nu intr-o tara si suntem de atatea ori oameni, cu fiecare limba pe care ne-o insusim.
In fine, un ultim argument pentru a adopta oricare dintre limbile Europei - si nu numai! - este insasi migratia întetita de pe continent. Ca imigrant, nu te poti integra fara sa cunosti limba tarii in care traiesti (dar nu in detrimentul ancorarii profunde in cultura si limba materna, generatoare de identitate.) Pe de alta parte, "gazdele" nu te pot aprecia daca nu cunosc ceva din obiceiurile, cultura si limba ta. Deci si tarile gazda, la randul lor, vor trebui sa invete sa comunice mai bine cu migrantii, in limba lor. Atentatele teroriste de la Londra servesc drept un puternic rapel despre fragilitatea sentimentului de apartenenta in absenta respectului mutual, ilustrat inclusiv prin propasirea limbilor.
Deci departe de deriziunea cu care a fost privita la inceput, problematica limbilor este asadar in centrul tuturor domeniilor europene - cultura, economie, securitate - si, mai mult, chiar in inima ideei insesi de "Europa". Nu doar pentru ca tot ce se intampla la Bruxelles trebuie comunicat si la periferie, dar pentru ca limbile reprezinta identitatea culturala a popoarelor si gestionarea adecvata a comunicarii face ca bogatia patrimoniului european - reprezentat de limbi, religii si culturi - sa se pastreze sau sa dispara. Iar asta face diferenta intre melting-pot-ul american, care malaxeaza diferentele, si diversitatea culturala europeana, care le afirma.
Fara sa-si dea prea bine seama, romanii au nimerit la locul potrivit - ba, mai mult -, chiar in miezul problemei. Istoria face din Romania un simbol interesant. Strainii se minuneaza cand afla ca poporul roman a trait timp de aproape doua milenii in state separate, sub influenta a trei imperii cu culturi total diferite (Otoman, Austro-Ungar si Rus), dar, cu toate astea, romanii vorbesc exact aceeasi limba, fara dialect. Este asadar o dulce ironie ca tocmai reprezentantul unui popor care si-a gasit forta in unitatea limbii (si viceversa: unitatea in forta limbii) gestioneaza acum rolul limbilor in Europa...
