De același autor
De mica am auzit in familie vorbindu-se despre serviciul public si despre sacrificiul de sine care este necesar ca sa-ti slujesti tara. Am mai auzit de asemenea si ca, odata ajuns demnitar, nu trebuie sa te lasi tentat de usurinta cu care oamenii te imping sa profiti de pozitia ta, ca sa poata profita si ei pe langa tine. Chiar daca am crescut pe vremea comunismului, am avut in jurul meu multe exemple de oameni care chiar au facut ceva pentru tara - nu doar bunicul meu, generalul Alexandru Budis, dar si unchii si restul familiei. Spre pilda, fratele bunicii, Horia Grigorescu, care a fost primarul Constantei in anii ‘30, si-a castigat un renume dupa ce a aruncat, revoltat, cu valiza de bani dupa un coleg de facultate, care venise sa-l mituiasca ca sa-l faca sa renunte la intentia de a impozita petrolul care tranzita prin port (colegul de odinioara devenind intre timp directorul unei mari companii petroliere). In valiza erau 2 milioane - o suma colosala. Iar Horia Grigorescu era instarit, dar nu bogat, avutul lui fiind mostenit de la parinti sau castigat din cariera de avocat. Cum de nu s-a lasat tentat? Care este acea fibra launtrica pe care el a avut-o si care la noi s-a atrofiat atat de tare, incat astfel de povesti par a fi de-a dreptul basme? Sau, in mod mai putin elegant, cum de am ajuns noi atat de hrapareti sau de stupizi, incat nu ne revoltam cand vedem ca astazi numai banii conteaza?
Chiar sa fie vina comunismului si ne luam acum revansa pentru acele privatiuni? Am uitat oare ca, oricat am avea, tot nimic nu ducem cu noi pe lumea cealalta? Sau intotdeauna noi, romanii, am fost mai curand venali, gata sa vindem si sa cumparam totul si orice - de la putere la credinta -, iar oameni ca Horia Grigorescu au fost exceptiile care confirma regula? Dar atunci cum de a fost posibil ca aceste exceptii sa fi creat o Romanie mare si prospera intre cele doua razboaie mondiale? Ce aveau ei si ne lipseste noua acum?
Nu stiu daca doar o justitie care functioneaza face diferenta intre atunci si acum. Dar cred ca acei oameni aveau doua lucruri (in plus de educatie si dragoste de tara): mai aveau rusine de oameni si frica de Dumnezeu!
Intr-un fel, in aceasta perioada de tranzitie cand nu putem conta pe institutii solide, cred ca asta lipseste cel mai mult intr-o Romanie in care totul e posibil si nimic nu mai este sfant. Nu trebuie sa crezi intr-un Dumnezeu cu barba si plete carunte, creat dupa chipul si asemanarea noastra, ca sa "te prinzi" ca undeva viata e astfel facuta incat primim rasplata si pedeapsa de la sine imediat, aici pe pamant, chiar atunci cand institutiile oamenilor nu functioneaza. Iar prima rasplata a unui demnitar care refuza coruptia vine de fiecare data cand se uita in oglinda si isi incepe ziua cu certitudinea ca este liber (de santaj), deci poate fi sigur pe el si mandru de cine este. Elanul acesta creeaza un cerc virtuos - ii da energia necesara sa cladeasca si sa lase in urma ceva cu care sa se mandreasca si tot asa.
Recent, in discursul unui politician de varf, revenit de curand in politica dupa o relativ lunga absenta datorata acuzatiilor de coruptie, era vorba despre frica. O tema grava si un discurs bine scris. Numai ca e ciudat, nu-i asa, ca intr-o Romanie incalcita din punct de vedere legal si profund amorala (ca sa nu spun imorala), uitam asa de repede de unde vine frica. Ea nu decurge, cum spunea politicianul, din jocul politic si din arbitrarul sau, ci vine, cred eu, mai curand din transgresie - este frica pe care o avem in suflet fiecare dintre noi cand stim ca am gresit si nu vrem sa fim responsabili pentru faptele noastre. Aceasta frica "launtrica" este o frica pe care arbitrarul jocurilor politice sau DNA cel mult o intetesc, dar nu ele o produc si nici nu o pot spulbera.
La putin timp dupa discursul despre frica, un membru al aceluiasi partid, actualul primar al Constantei, Radu Mazare, se revolta intr-o conferinta de presa ca i s-a pus sechestru pe o avere de 60 de milioane de euro, daca nu ma insel, considerandu-se victima inocenta a campaniei electorale ce sta sa debuteze. Alt primar, alt fel de revolta… 60 de milioane?! In cativa ani si doua mandate, plecand de la un ziar si de la leafa de primar?!
Atata timp cat justitia va fi politizata, ea nu va functiona, deci nu va infricosa pe nimeni - si nu stiu cum se legifereaza frica de Dumnezeu. Dar stiu ca rusinea de oameni nu functioneaza decat daca sunt destui aceia de care sa-ti fie rusine. Se spune ca politicienilor nostri nu le pasa de "popor" - dar, sincer, de cine sa le pese daca nimeni nu se revolta? Daca toti stam precum legumele cand vedem transgresii grosolane si ne multumim sa ridicam din umeri fara sa reactionam?
Povestea are o ironie: de 18 ani, mama si verisoarele ei incearca sa recupereze relativ modesta mostenire ce le revine de la Horia Grigorescu. Daca unchiul lor, primarul Constantei de atunci, baga banii de mita in buzunar si abroga taxele pe petrol, probabil ca Mamaia nu se mai dezvolta la fel de repede sau deloc, falezele nu se consolidau, digurile nu se construiau si nici pietele, abatorul si multe alte lucruri de utilitate publica nu existau. Toti constantenii traiau mai prost. Mostenirea mamei ar fi fost evident mai mare si cu totii in familie am fi avut probabil in sange cum (si cui) sa dam mita la primarie ca sa ne recuperam proprietatea. (In loc de asta insa, culmea, mostenitoarele primarului corect se razboiesc astazi cu primaria actuala, care refuza sa le sa le puna in posesie pe un bun muncit cinstit…) Noroc ca revolta si lupta impotriva injustitiei o tin pe mama viguroasa.
La un an dupa aderare suntem la cumpana apelor - nimeni din exterior nu ne va salva. De cum reactionam si de cat inghitim fara sa ne revoltam depinde daca Romania se va insanatosi sau nu. Are dreptate d-l Mazare, a inceput campania electorala - iar puterea este in mainile noastre. Dar puterea revoltei nu doar la urne ne este utila - acolo poate fi chiar periculoasa -, ci in viata de zi cu zi!
