De același autor
O buna prietena din Paris a mamei, auzind ca in fiecare saptamana imi vars naduful intr-un articol, mi-a spus: "Dar nu e bine sa scrii doar despre ce nu merge, trebuie sa ai si un mesaj pozitiv". Cred ca are dreptate, deci imi iau angajamentul sa am si ceva bun de spus incepand de azi. Dar, dat fiind ca un articol de revista reflecta o stare de spirit - fie ea trecatoare -, faptul ca trebuie sa ma constrang sa privesc si partea plina a paharului spune deja multe in sine si despre mine in aceasta perioada, dar si despre ce este in jur....jpg)
Imi propun deci sa ma uit la adolescenta Romanie, proaspat logodita cu un tanar de buna familie europeana, in zilele majoratului ei. Cine este ea? Si ce aduce in familia in care a intrat?
Cu siguranta aduce multa frumusete - o frumusete putin salbatica, e-adevarat, dar o frumusete profunda si sanatoasa. "Gene bune", ar spune prietena din Paris a mamei. Pe Romania, daca ar fi sa o descriu ca pe o fiinta, o vad inalta si subtire, bruneta, cu ochi albastri si tenul smead, c-un râs puternic, dar cu o voce plapanda, cand are in fine ceva de spus. E timida si nu prea stie ce vrea. Un pic smucita si nu prea manierata, incurca tacamurile la masa - neobisnuita cu atatea feluri de mancare - si pune coatele pe langa farfurie. In general, mai are multe de invatat - stapanirea de sine, politetea - ca sa fie o adevarata "lady" in lumea in care a intrat. Dar acum poate in fine sa se relaxeze, sa se lase sa gandeasca, c-o face tare bine - am uitat sa va spun ca este sclipitor de desteapta si de iute la minte si ca le invata pe toate intr-o clipa. Doar ca nu si-a gasit inca vocea - nu stie bine cine este si ce rol are in aceasta mare familie in care a intrat. Pentru moment, e pe post de rebela. Face prostii (mai mari sau mai mici) care agaseaza si, in loc sa-si asume raspunderea, da vina pe altii. Iar asta enerveaza cel mai tare. Caci, cu toata profunzimea ei de sentimente, e inca un pic imatura pentru varsta ei - dar are antecedente familiale, e de inteles. A crescut mai mult singura, tatal fugar, iar mama si familia s-au sacrificat ca sa o aduca pe lume si-au murit la nastere. Parintii adoptivi au incercat sa o inregimenteze intr-o alta lume, sa-i pregateasca un alt destin. Ea s-a zbatut, mititica, sa scape de soarta ce i se pecetluise si a ramas cu apucaturi de golan. A fost batuta si abuzata de mica, deci nu este de mirare violenta de care da dovada; dar, intrand intr-o familie tihnita, cu siguranta se va linisti si ea. Important este sa-si gaseasca acum calea. Ce are ea de dat lumii in care se gaseste? Doar nu este o hoata, cum spun unii care au vazut-o furand, si nici o mincinoasa - daca o face, este din lene sau din nepasare si, in general, din faptul ca nu prea ia viata si mai nimic foarte in serios. Dar clar, ceva de spus are - firea ei tradeaza o mare puritate, o inocenta induiosatoare sub manierele de mahala. E plina de contraste aceasta tanara Romanie de 18 ani. A trait multe la frageda-i varsta - lucruri urate si rele, cum am spus, caci a fost violata si abuzata chiar de parintii adoptivi, iar asta o invata cinismul si sufla si-n iaurt. Dar stie ca cei care i-au intinat puritatea si i-au abuzat increderea vor disparea - si nu vor lua nimic cu ei pe lumea cealalta, decat poate gustul amar al desertaciunii de a fi batjocorit un suflet fraged pe care erau chemati sa-l scoata la lumina. Ea va ramane un om marcat, dar liber. Poate ca va povesti lumii cum este sa te inclini fara sa te rupi si in suflet sa ramai poet - sa vezi frumusete si fragezime chiar si acolo unde altii arunca noroi.
Poate ca asta este menirea ei pe lume - sa fie o voce a celor care incearca sa creada intr-o lume mai buna, mai adevarata si mai justa, intr-o lume in care cu totii stim ca nici unii nu luam nimic dupa noi la moarte, ci lasam totul in custodia celor care raman si care ne judeca, aspru, separand cu usurinta binele de rau. Poate ca vocea ei este menita sa arate lumii ca nu exista tinerete fara batranete si nici viata fara de moarte si ca Judecata de Apoi se petrece chiar aici, pe pamant, cand lasam urmasilor nostri toata povara greselilor noastre...
Poate ca asta trebuie ea sa spuna in lumea in care a intrat - o lume in care mai curand conteaza ce ai decat cine esti si ce gandesti sau ce simti. O lume in care ca sa ai, nici nu mai conteaza ce faci, cine esti sau ce simti. Poate ca e rolul ei sa spuna ca, din moment ce nimic din ce avem cu noi nu luam, singurul lucru care conteaza cu adevarat este ce simtim - si ca de asta ei ii place atata sa rada si sa planga de toate, si bune, si rele. Si face asta nu de 18 ani si nici de 89 sau de 1900 de ani, ci de cand erau oameni pe aceste meleaguri si isi impodobeau ulcioarele cu pictura, ca sa simta in fiecare zi placerea frumosului. Este mai batrana decat pare, tanara Romanie, si mai inteleapta decat arata prin comportamentul ei recent. De fapt, de cand e viata care stie de sine pe acest pamant, mesajul ei este ca absolut toti suntem la fel: o apa si-un pamant. Plecam pe lumea cealalta goi de avutie, dar - poate - bogati in sentimente. Si, pentru asta, trebuie sa traim.
