O supermajoritate pentru schimbare. Votul prin corespondență

Nu e greu de imaginat ce s-ar întâmpla, din punct de vedere electoral, dacă parlamentarii ar fi forțați să adopte Legea votului prin corespondență pentru alegerile parlamentare din 2016. Puțini înțeleg însă care ar fi efectele asupra României. Mai jos, voi face o simulare simplă a distribuției voturilor, pentru a înțelege cum poate schimba țara readucerea de facto a diasporei în corpul electoral.

E evident că votul prin corespondență va în­curaja tot mai mulți cetățeni români aflați în diaspora să voteze la scrutinul par­la­men­tar viitor. Numărul lor total es­ti­mat e de 3-4 milioane. La turul al doilea al ale­ge­rilor pre­zi­den­țiale au votat aproape 400.000, pe fon­dul unei mo­bilizări ex­cep­ționale. În primul tur de scrutin, di­s­tribuția vo­tu­ri­lor arăta ast­fel: candidatul ACL 46%, al PSD 16%, al M10 15%, al PMP 10%, alți candidați 13%. În al doilea tur, 89% au votat pentru candidatul ACL și 11% pentru candidatul PSD.

Adăugând proiecțiile în număr de voturi, corespunzătoare acestor procentaje din primul tur, la numărul de voturi pe care partidele mai sus menționate le-ar putea obține în România, am avea următoarea distribuție probabilă* la alegerile par­la­mentare din 2016:

*presupunem o rată medie de participare (aproximativ 7,5 milioane de alegători în țară) și o triplare a maximumului din diaspora datorată votului prin corespondență (aproximativ 1,5 milioane).

** la alte partide am inclus acele formațiuni mici, care nu ar trece pragul electoral, dar care ar însuma cam o zecime din totalul voturilor: PPDD, PRM, PC+PLR, PNTCD ș.a.

La redistribuire, PNL poate obține 48% din mandate, PSD, 36% din mandate, M10, 8% din mandate, PMP, 7% din man­date.

Majoritatea constituită în jurul PNL cu PMP și M10 se apropie de două treimi (63%), ceea ce înseamnă, de fapt, o ma­jo­ritate calificată pentru re­vizuirea Cons­ti­tuției.

Ce s-ar putea face cu o ase­menea largă majoritate par­lamentară și cu un guvern sp­rijinit de aceasta:

– revizuirea Constituției;

– reorganizarea ad­mi­nis­tra­tiv-teritorială;

– reforma sectorului sanitar;

– o reformă profundă în educație;

– un cadru instituțional favorabil de­po­li­ti­ză­rii administrației publice;

– acțiuni pentru eficientizarea companiilor de stat (management privat sau pri­va­ti­za­re).

E suficient să te uiți la lista de mai sus și rea­lizezi că multe puncte reprezintă pro­vo­cări serioase pentru partidele noastre în actul de guvernare, întrucât acestea se lovesc de opoziția sistemelor. Funcționarii pu­blici, aleșii locali, sindicatele preferă statu-quo-ul și își folosesc influența asu­pra comunităților sau grupurilor pe care le reprezintă pentru a bloca aceste pro­iecte majore pentru România.

Cetățenii români aflați în afara granițelor sunt mai indiferenți la mizele mici și în­țeleg mai ușor de ce România nu se poate dezvolta în actuala configurație ad­mi­nis­trativ-teritorială, câtă corupție și pierderi la buget provoacă toate companiile de stat ținute captive de partide, că nu poți să te dez­volți fără să investești masiv în ca­pi­talul uman (educație și sănătate), că nu po­ți absorbi banii europeni fără o ad­mi­nis­trație competentă, independentă de fac­torul politic.

E la fel de adevărat că cetățenii din afara gra­nițelor au această detașare pentru că nu plătesc niciun fel de costuri sociale asociate acestor reforme. Sună cinic, dar nu poți ieși din inerție cu un corp electoral manipulat de politicieni la fel de cinici. Așadar, un milion și jumătate de ale­gători, care să consolideze majoritatea, reprezintă o mană cerească pentru par­ti­dele care își doresc cu adevărat schimbări în ritm accelerat. Asta face, de fapt, votul prin corespondență: ajută România să iasă din inerție.

Având sprijinul acestei minorități, in­sen­sibilă la populism, la trucuri de campanie, la promisiuni vagi și neonorate, clasa po­litică poate primi un impuls semnificativ să purceadă la reforme.

E totuși important ca voturile exprimate în diaspora să fie corect reprezentate în mandate. Asta înseamnă că: fie se alocă un număr de mandate corespunzător po­ten­țialului numeric al diasporei, fie vo­turile exprimate de rezidenții în străi­nătate, cu domiciliul încă în România, se contabilizează în circumscripțiile elec­to­rale de proveniență (ceea ce ar favoriza par­tidele de dreapta în Moldova și Tran­silvania, acolo unde numărul celor plecați în străinătate este mai mare).

Un scenariu alternativ ar fi ca UDMR să treacă pragul parlamentar, iar PNL să prefere o majoritate la limită (53-55%) cu maghiarii, în detrimentul unei agende curajoase și reformiste pentru țară. Pentru că UDMR s-a dovedit în decursul timpului aliatul stagnării și conservării ordinii ac­tuale.

Cum se poate obține votul prin co­res­pondență? Numai prin presiuni ale so­cietății civile asupra politicienilor, inclusiv în stradă, dacă e nevoie.