De același autor
Globalizarea, tendinta dominanta, integratoare, a relatiilor internationale in vremea noastra, si-a continuat in primavara de curand incheiata cursul in directia in care s-a inscris cu ani in urma, dar in ritmuri mai alerte, impuse de cadenta accelerata a istoriei.
Protagonistii scenei internationale au ramas SUA, motorul globalizarii in spiritul libertatii si al democratiei, si antagonistul principal al acestei tendinte, Rusia, care se considera amenintata de progresul globalizarii atat in sistemul ei traditional de guvernare - autarhic-totalitar -, cat si in aria ei de dominatie imperiala, adica in ceea ce a ramas de pe urma dezastrului suferit la capatul Razboiului Rece, pierdut, in ultima instanta, pe terenul cursei tehnologice-militare. Dialogul dintre singura supraputere mondiala si una dintre marile puteri care, in ciuda experientei acumulate, refuza sa se adapteze la imperativele ineluctabile ale modernitatii, continua, asadar, sa constituie axa principala in functie de care se orienteaza, izolat sau grupate intre ele, celelalte puteri ale lumii.
Inasprirea in timpul din urma a dialogului ruso-american indica stadiul avansat de clarificare a raportului dintre cele doua puteri si evidentiaza, mai precis decat in trecut, sensul infruntarii. In centrul antagonismului se afla, in etapa actuala, un nou sistem militar defensiv - scutul antiracheta -, care urmeaza sa fie instalat in Europa Centrala si Sud-Estica din initiativa americana, cu cooperarea Tratatului Nord-Atlantic; sistem defensiv care, in caz de conflict armat, va asuma inevitabil si o valenta ofensiva. Rezemat pe baze situate in Polonia, Cehia, Romania, Bulgaria, Grecia si Turcia, scutul antiracheta, desi constituie, potrivit declaratiilor initiatorilor sai, o linie de aparare impotriva unor forte nucleare "nelegitime" - in speta e invocat Iranul, cuprins de un febril efort de dotare cu arma atomica -, acopera, in fapt, implicit, si o vasta arie a Europei Rasaritene, inclusiv Rusia. In timpul din urma a fost divulgata existenta unui proiect similar pentru zona Oceanului Pacific, unde scutul antiracheta ar urma sa fie instalat in colaborare de SUA, Japonia si Australia. Localizarea pe o harta a lumii a diverselor segmente ale preconizatelor scuturi antiracheta pune in evidenta ariile teritoriale si structurile politice vizate de acest vast sistem strategic.
Prin vocea presedintelui Putin si a altor demnitari, conducerea din Kremlin a condamnat vehement aceasta initiativa strategica la scara mondiala despre care sustine ca vizeaza in principal Rusia, in ciuda asertiunilor contrarii ale initiatorilor proiectului. De partea cui e adevarul? Raspunsul la aceasta intrebare e in functie de unghiul de vedere adoptat.
Mostenirea sovietica
SUA au oferit Rusiei posibilitatea de a se incadra in acest sistem strategic si de a beneficia de marile avantaje pe care le ofera. Acceptarea ofertei presupune insa asumarea regulilor principale aflate la baza marii coalitii acoperite de scutul antiracheta: libertatea, democratia, drepturile omului. Cu alte cuvinte, Rusia ar trebui sa renunte la ceea ce a constituit in chip traditional esenta politicii sale, represiunea interna si expansiunea in detrimentul altor popoare, tendinte recrudescente in ultimul timp in actiunea Kremlinului. Scutul antiracheta e inacceptabil pentru Rusia lui Putin pentru ca contrariaza propria ei optiune de politica interna si externa. Raportat la obiectivele actualilor conducatori din Kremlin, finalitatea militar-politica a scutului antiracheta contrariaza esential aspiratiile si planurile lor de dominatie si expansiune. Or, tocmai in vremea din urma se observa inclinatia tot mai puternic marcata a conducatorilor Rusiei spre represiune si agresivitate, in contrast cu tendintele moderat liberale ale predecesorilor lor de la sfarsitul secolului XX, cand se putea spera ca tara se va integra, fie si numai lent, in lumea valorilor libertatii. Dar, sub conducerea lui Vladimir Putin, tendinta s-a rasturnat: vechile obiective si mijloacele corespunzatoare implinirii lor si-au recastigat primatul. Santajul economic, mijloc de presiune eficace in aceasta etapa in care Rusia, mare producator de gaze si petrol, beneficiaza de sporul masiv la scara mondiala al pretului acestor surse de energie, agresiunea militara si subversiunea politica isi impletesc actiunea in desfasurarea efortului de afirmare a Kremlinului in "vecinatatea apropiata", eufemism care desemneaza fosta sfera de hegemonie si dominatie a URSS cu a carei dezmembrare conducerea rusa dovedeste acum ca e departe de a se fi resemnat. Tinte principale ale acestei reafimari imperiale au devenit in ultimul timp Estonia, Ucraina, Polonia, chiar si Belarus - altminteri tara ultraconservatoare sub raportul mostenirii totalitare -, si, mai evident inca, victimele agresiunii militare ruse, Cecenia, Moldova si Georgia, unde dominatia sau opresiunea rusa se realizeaza cu concursul trupelor de ocupatie. Procesul de decomunizare, inclusiv la nivelul simbolurilor - de fapt desprinderea din mostenirea sovietica -, tendinta tot mai evident marcata in acest spatiu in lunile din urma, si teama de posibila contagiune a acestui curs al evenimentelor in propria lor tara, ii incita pe actualii conducatori din Kremlin la masuri de represalii si de agresivitate pe plan intern si extern. Atentie speciala merita efortul de recuperare pentru influenta politica a Rusiei a unora dintre aceste tari - e cazul Ucrainei si cel al Romaniei -, cu concursul structurilor de putere constituite in vremea comunismului oficial si mentinute, dupa descompunerea acestuia, in stare mai mult sau mai putin latenta pentru a fi folosite la momentul oportun. E lesne de constatat ca aceasta tendinta se afla in contradictie cu obiectivele scutului antiracheta, inteles ca mijloc de aparare si implicit de promovare a valorilor libertatii. Produs al unei finalitati defensive, scutul antiracheta va dobandi inevitabil si valente ofensive, dar numai in cazul in care agresivitatea conducerii ruse se va revarsa asupra spatiului aparat de noul sistem strategic. Iritarea pe care i-a provocat-o lui Vladimir Putin noua formula strategica si amenintarile pe care i le-a inspirat tradeaza evident o finalitate implicit agresiva.
O ciocnire globala de interese
Cu cat mai dura e infruntarea pe linia principala a competitiei cu puterea americana, cu atat mai tenace e efortul desfasurat de politica rusa pe liniile laterale ale acestei ciocniri globale de interese. In sens contrar intereselor actualei conduceri din Kremlin au evoluat in timpul din urma si realitatile politice din Uniunea Europeana, cu precadere din nucleul ei fondator. Inca de la inceputurile Razboiului Rece, unul dintre obiectivele principale ale politicii sovietice, continuata cu tenacitate de fruntasii actuali din Kremlin, a fost desprinderea Europei Occidentale din alianta cu SUA sau macar slabirea legaturii lor traditionale, constituita in urma celui de-al doilea razboi mondial. Un succes notabil parea sa incununeze acest efort de lunga durata al diplomatiei ruse cand la carma principalelor puteri ale Uniunii Europene - Germania si Franta - s-au aflat cancelarul Gerhard Schröder si, respectiv, Jacques Chirac, ambii ostili politicii SUA, indeosebi dupa interventia americana in Irak. Dar, evolutia situatiei politice in timpul din urma in ambele tari s-a inscris intr-un sens contrar sperantelor si intentiilor conducerii din Kremlin. Mai intai Germania, in persoana unui cancelar crestin-democrat, Angela Merkel, apoi, de curand, Franta, la conducerea careia s-a impus conservatorul Nicolas Sarkozy, au evoluat in directia consolidarii legaturilor euro-atlantice, evolutie care va conferi blocului fortelor democratice o coeziune si o eficacitate la scara mondiala mult mai mare decat in trecut. Incercarile constante ale lui Vladimir Putin de a revigora antiamericanismul in Europa au intrat, in faza actuala, intr-un impas. Ramane in mainile sale o arma incontestabil redutabila in raport cu majoritatea tarilor europene, anume cea a santajului energetic direct, prin sistarea livrarilor de carburanti, sau, mai eficace, indirect, prin majorarea pretului acestora la cote insuportabile pentru economia mondiala.
Pericolul bulversarii economiei mondiale poate lua dimensiuni catastrofale in eventualitatea degenerarii in conflict armat a actualei tensiuni acute a raporturilor americano-iraniene. Impasul in care se afla de cativa ani politica SUA in Irak si perspectiva unor complicatii si mai grave in Orientul de Mijloc si Apropiat in cazul unui razboi americano-iranian au deschis un orizont favorabil pentru politica mondiala a Rusiei, care spera sa poata trage foloase de pe urma implicarii americane pe termen indelungat in confruntarea cu terorismul din aria islamica. Prioritatea acordata antagonismului cu SUA a impins pe plan secundar in politica rusa actuala primejdia majora pentru propriile interese rezultata din tendintele fundamentalismului islamic. Politica ambigua a Rusiei in problema de maxima gravitate a inarmarii nucleare a Iranului e rezultatul unei alegeri deliberate intre avantajul imediat si pericolul in perspectiva, in favoarea celui dintai. Calculul rus parea sa fie confirmat si de opozitia majoritatii democrate din Congresul american fata de continuarea, fara scadenta formal fixata, a angajamentului militar al SUA in Irak; dar perspectiva unor disensiuni, eventual a unui blocaj, in randurile factorilor de decizie de la Washington a fost inlaturata de recenta acceptare de catre majoritatea membrilor forului legislativ american de a finanta neconditionat continuarea actiunii militare angajate in urma cu patru ani. Infruntarile actuale si cele in perspectiva din spatiul islamic constituie una dintre componentele de seama ale structurii actuale a relatiilor internationale in care, inevitabil, se infrunta prin intermediari si cei doi protagonisti ai scenei mondiale.
Tot in sensul interesului imediat actioneaza conducerea rusa actuala in Orientul indepartat unde si-a consolidat relatiile cu China, inserandu-le chiar intr-un sistem de cooperare militara cu evidenta orientare antiamericana (Organizatia de aparare de la Shanghai). Linia de cooperare stabilita intre Moscova si Pekin cu tendinta de a coopta si alte forte ale Extremului Orient si ale Oceanului Indian tinde sa indeparteze pericolul democratizarii de o lume care cu greu si cu explicabila aversiune se lasa indepartata de o indelungata traditie autocrata si totalitara. Pericolul expansiunii chineze in vastele spatii rasaritene ale imperiului rus si perspectiva insasi a instrainarii acestor teritorii e trecuta in plan secund de conducatorii din Kremlin care, pentru a se sustrage democratizarii, risca sa-si consolideze adversarul potential cel mai periculos din Extremul Orient. In ierarhia actuala a problemelor cu care e confruntata, conducerea rusa aplica principiul "raului celui mai mic", formulat de V.I. Lenin, iar democratizarea e perceputa la Kremlin, in conditiile date, a fi "raul cel mai mare". Ramane de vazut daca, in cele din urma, China va avea aceeasi perceptie asupra ierarhiei pericolelor, daca se va angaja hotarat in directia unei eventuale aliante consolidate cu Rusia sau daca va accepta dialogul pe care, se pare, i l-a propus de curand NATO.
Semnalele cele mai recente emise de Moscova - masurile interne si actiunile externe - consolideaza impresia ca Rusia continua sa se mentina pe directia respingerii integrarii intr-o societate internationala intemeiata pe valorile libertatii si democratiei. Aceasta e semnificatia majora a recentei amenintari cu o noua cursa a inarmarii lansata de Vladimir Putin cu cateva zile in urma. Intre libertatea si bunastarea propriului popor si instinctul autocratic si imperial al paturii dominante, seful actual al Kremlinului pare sa fi facut optiunea in spiritul traditional al structurilor din care provine si care l-au propulsat in acest scop in varful ierarhiei politice a Rusiei. Dar caleidoscopul mondial continua sa se roteasca si viitorul ne va arata cum se vor reaseza piesele sale.
(Subtitlurile apartin redactiei)
