De același autor
Evenimentele in curs de desfasurare in Ucraina, care si-a manifestat de curand hotararea de a-si recastiga libertatea, prevestesc sfarsitul imperiului rus, evolutie care va modifica esential situatia geopolitica si geostrategica a Europei si chiar a lumii. O piesa esentiala din mozaicul de teritorii si de popoare inglobate de-a lungul secolelor de marele cnezat al Moscovei, de tarii "sfintei Rosii" sau "ai tuturor Rosiilor" si de mostenitorii lor sovietici, e pe cale sa se desprinda din complexul in care a fost inglobat cu mai bine de trei secole in urma. Indepartarea cu inca un pas, probabil decisiv, de centrul unificator al imperiului - Moscova - e semnalul accelerarii destramarii ansamblului de etnii si teritorii inglobate sub o comanda unica de forta de acaparare teritoriala a ceea ce, inspirat, a fost numit "geofagia rusa".
Imperiul rus s-a constituit sub un dublu patronat politico-spiritual: cel al puterii mongole, sub suzeranitatea careia s-a aflat timp de trei secole, si cel al ortodoxiei bizantine, sprijinitoare a autocratiei, adica a monarhiei de tip oriental. "Tarul Rusiei, han sau basileu?" s-au intrebat unii istorici, propunand o falsa alternativa, care are totusi meritul de a indica cele doua surse alcatuitoare ale puterii dezvoltate de conducatorii marelui cnezat al Moscovei.
Motivat esential ideologic - "Moscova, a treia Roma", ultima incarnare a imperiului universal, potrivit profetiei unui calugar din secolul al XVI-lea -, imperialismul rus nu a fost expresia unei societati aflate intr-un stadiu avansat de dezvoltare economica si sociala, in cautare de resurse si piete de desfacere pentru o economie in permanenta modernizare, cum a fost cazul puterilor Europei Apusene, care au intemeiat imperii coloniale determinate de imperativele unui exceptional progres, indeosebi in vremea revolutiei industriale, pe baza unei evolutii sociale organice, dupa ce s-au constituit ca natiuni. In chip paradoxal, dupa cum s-a observat, Rusia si-a construit un vast imperiu fara a se fi inchegat, in prealabil, ca natiune. Realizat in spiritul autocratiei si mentinut cu mijloacele represiunii ca solutie permanenta, imperiul a fost, in cazul rus, o piedica continua in calea constituirii natiunii, care oriunde se desavarseste in procesul democratizarii societatii, al inglobarii din ce in ce mai largi a unui popor in dreptul de a participa la deciziile politice majore. Expansiunea teritoriala nelimitata, fara modernizare sau cu modernizari in salturi, la comanda - de felul celei infaptuite de Petru cel Mare si al celei implinite cu mijloacele cele mai brutale si inumane de Stalin -, constituie o povara uriasa pe umerii societatii care o intreprinde si care o suporta cu imense sacrificii, inclusiv cel al propriei libertati.
Revolutia bolsevica a ramas prizoniera a mostenirii tarilor, careia i-a conferit dimensiuni planetare. Dupa un scurt interval de libertate proclamata a popoarelor din imperiul rus, partidul comunist a restaurat dominatia asupra celor mai multe dintre ele si a inaugurat epoca totalitarismului - dominatia totala si brutala asupra societatii - in Europa si apoi in alte continente. Revolutia care - cel putin declarativ - urma sa elibereze popoarele lumii a inceput cu subjugarea propriilor popoare, cu metode mult mai feroce decat cele ale regimului tarist inlaturat de la putere, si a organizat cel mai vast sistem de teroare si exterminare cunoscut in istorie. Modernizarea, infaptuita cu mijloacele sclaviei, a oferit neindoielnic mijloace insemnate de consolidare si apoi de extindere a puterii si influentei comuniste in Europa si apoi pe celelalte continente, in urma celui de al doilea razboi mondial. Cu timpul insa, contradictia dintre modernizarea in ordinea materiala si servitutea in cea social-umana si-a spus raspicat cuvantul si a dovedit fragilitatea intregii constructii. Confruntat cu modernizarea infaptuita in libertate, dupa principiul initiativei libere, asa cum s-a dezvoltat in continentul nord-american - "Europa de dincolo de ocean" - , unde s-a refugiat segmentul de libertate care nu si-a gasit locul in patria originara, sistemul sovietic de comanda si-a dovedit carentele grave si esenta contraproductiva, antimodernizatoare. Intre globalizarea pornita din infinita multiplicare a progresului in toate sferele activitatii umane si revolutia mondiala a proletariatului, conceputa si dirijata dupa cel mai riguros sistem de comanda centralizata, inevitabila infruntare s-a incheiat cu infrangerea si destramarea celei din urma. De o parte, libertatea si democratia, care au transformat un conglomerat de etnii intr-o natiune-continent, de alta parte, autocratia si totalitarismul, care au impiedicat un conglomerat de etnii sa devina o natiune.
Cat timp coexistenta celor doua mari realitati politice ale secolului al XX-lea - supraputerile - a fost tolerabila si tolerata, inertia a asigurat supravietuirea imperiului sovietic. Primejdia reprezentata de armele de distrugere in masa, "din ce in ce mai usor de produs si din ce in ce mai lesnicios de tainuit", a accelerat insa inevitabilele clarificari la scara mondiala. Supus unei presiuni economico-militare insuportabile de initiativele presedintelui american Ronald Reagan, colosul sovietic, subminat si autosabotat de totalitarismul ucigator de initiativa, intr-o vreme cand initiativa libera a devenit factorul hotarator al dezvoltarii, a inceput sa cedeze teren. Marea "indigestie" pe care Winston Churchill o prevestise cu decenii in urma, "ursului sovietic", dupa ce, la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, acesta inghitise noua tari din Europa Centrala si Rasariteana, s-a produs in 1989. Doi ani mai tarziu, Uniunea Sovietica insasi s-a destramat, silita fiind sa acorde libertati mai mult sau mai putin reale popoarelor peste care se intinsese timp de peste sapte decenii puterea necontestata a centrului de comanda de la Moscova. Sub povara incapacitatii sale de innoire, imperiul sovietic, care s-a auto-condamnat la scleroza istorica, s-a destramat; dar matricea sa originara, imperiul rus, a continuat sa-si manifeste veleitatile de dominatie de la Nistru la Oceanul Pacific si de la Oceanul Arctic in Caucaz si la Marea Neagra. Efortul de mentinere sau chiar de restaurare a controlului imperial in diversele spatii care tind sa se elibereze se afla la originea numeroaselor focare de conflict active sau latente din galaxia sovietica in destramare. Chiar si in tarile foste satelite ale Uniunii Sovietice, Moscova intretine detasamente insemnate de partizani politici, dintre care unii se afla inca la conducere. Speranta restauratiei in integrum nu a disparut in "orasul lui Lenin si Stalin", pentru a relua formula entuziasta a unui asiduu student roman trimis la specializare cu cincizeci de ani in urma in capitala imperiului de unde "se revarsa lumina" spre toate orizonturile. Dar imixtiunile si injonctiunile centralei nu mai pot decat intarzia procesul, necum insa sa-i impiedice cursul inexorabil. Semnele prevestitoare ale destramarii imperiului desuet se inmultesc de la o zi la alta pe tot intinsul spatiului pe care il mai controleaza.
Imperiul teritorial sovietic a fost masiv sustinut de imperiul sau ideologic, cu vaste ramificatii, pe care chiar indata dupa revolutia din 1917, cu extraordinara abilitate si tenacitate, centrala totalitara din Moscova a reusit sa-l intemeieze si sa-l intretina pe tot globul. Astazi inca ramasitele atrofiate ale acestei retele de solidaritati, grupate in partide comuniste sau in felurite alte organizatii, adevarate ariergarzi politice si ideologice, se manifesta solidar cu imperiul in curs de destramare, in revitalizarea caruia isi pun, nostalgic, sperantele.
In ciuda stadiului avansat de destramare in care se afla, blocul ruso-sovietic ramane inca principalul reazem al refuzului globalizarii, adica al extinderii la scara mondiala a libertatii si a concurentei in libertate. El isi gaseste "tovarasi de drum" chiar in lumea libertatii, in societati si tari care, incapabile sa urmeze ritmurile cele mai accelerate ale dezvoltarii, incearca sa o incetineasca cu mijloace politice. Cea mai izbitoare in aceasta privinta a fost convergenta ruso-germano-franceza in timpul crizei irakiene, inca neincheiata, in cursul careia liniile de alianta si adversitate erau si sunt greu de recunoscut. Speranta de a constitui un bloc european opus Statelor Unite a inspirat neindoielnic politica rusa in aceste imprejurari. Chiar si terorismul generat de fundamentalismul islamic stie ca va pierde un sprijin "obiectiv" puternic pe plan global, odata cu destramarea imperiului moscovit, insemnata reduta a rezistentei impotriva libertatii in actiune; comunitate de interese care trece peste contradictiile majore dintre islam si imperiul rus in vasta arie de dominatie a acestuia.
Actualul efort energic al Ucrainei de a se desprinde din aria dominatiei imperiale ruse va accelera inevitabil procesul destramarii galaxiei sovietice si il va face ireversibil. Apelul disperat al presedintelui Kucima la interventia activa a "marelui frate" de la Moscova, fara de care, dupa cum insusi afirma, criza nu putea fi dezlegata, dezvaluie deopotriva forta traditiei imperial-sovietice si impasul mortal in care se afla. Desprinderea, fie si doar treptata, a acestui bloc masiv din constructia imperiala va fi semnalul destramarii ansamblului prin evolutii sau revolutii similare in celelalte state si la celelalte popoare aflate inca sub opresiunea imperiala. Mai mult inca, intregul sistem de solidaritati europene si mondiale cu steaua rosie de pe Kremlin va suferi o lovitura iremediabila in acest stadiu avansat al destramarii "imperiului raului" - formula ii apartine lui Ronald Reagan. Insusi poporul rus, dupa ce va inlatura povara istorica istovitoare pe care i-a impus-o timp de secole politica imperiala a guvernantilor sai, tari sau conducatori comunisti - in aceasta privinta linia de continuitate de la o formula de guvernare la alta e evidenta -, isi va gasi drumul spre libertate, se va integra in comunitatea popoarelor libere si isi va descoperi astfel identitatea nationala.
