De același autor
Doar o abordare istorica depasionalizata e in masura sa inlesneasca intelegerea si definirea corecta a schimbarii petrecute in Romania in decembrie 1989. In viata societatilor, revolutia e o schimbare brusca de regim, o substituire, in general prin forta, a unui sistem de guvernare printr-altul. E ceea ce s-a petrecut in Europa central-rasariteana in 1989, in tarile satelite ale Uniunii Sovietice, unde regimurile totalitar-comuniste de tip sovietic au fost inlocuite prin regimuri pluraliste cu nuante diferite. Prin urmarile ei, transformarea a avut caracter de revolutie, independent de factorii care au provocat-o si de modalitatea implinirii ei, pasnica sau violenta.
Este neindoielnic ca aceasta rasturnare istorica s-a desfasurat cu concursul Uniunii Sovietice. Infranta in cursa armamentelor cu Statele Unite ale Americii in cadrul a ceea ce s-a numit Razboiul Rece, URSS a fost silita in anii 1985-1989 sa renunte la hegemonia instaurata asupra acestei parti a Europei la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. In sens "negativ" - renuntarea la interventia armata menita sa impiedice schimbarea - sau in sens "pozitiv" - contributia "discreta" la pregatirea si infaptuirea schimbarii -, actiunea puterii sovietice sub conducerea lui Mihail Gorbaciov a fost necesara si decisiva.
Eliberate de cadrul de constrangere care a inabusit in trecut toate tentativele de eliberare - Berlin, 1953, Budapesta, 1956, Praga, 1968 -, fortele innoirii s-au impus si au inlaturat regimurile totalitare, prin miscari de masa sau prin simple actiuni de culise, lovituri de stat sau intelegeri la nivelul fortelor politice in competitie. Atestarea unui complot sau a unei lovituri de stat in cursul unui proces revolutionar nu ii altereaza acest caracter, conferit hotarator de rasturnarea regimului social-politic existent.
In orice transformare revolutionara se infrunta, adesea violent, tendinte diferite, divergente sau de-a dreptul contrarii, sustinute de fortele social-politice angajate in actiune. Sensul real al unei rasturnari revolutionare e determinat nu de tumultul strazii, oricat de spectaculos ar fi, si cu care se identifica in mentalitatea comuna revolutia, nici de succesiunea marionetelor pe scena istoriei, ci de locul in care se fixeaza balanta puterii si de directia imprimata de regimul recent instaurat cursului politic. Si in cazul Romaniei, sensul rasturnarii din decembrie 1989 se descifreaza cel mai sigur nu atat prin reconstituirea succesiunii evenimentelor, cat mai ales prin identificarea principalelor tendinte imprimate politicii tarii de forta care a preluat puterea scapata din maini de Nicolae Ceausescu.
Doua au fost tendintele dominante si interdependente care au calauzit din fasa noul regim: de o parte, consolidarea legaturii cu URSS si, de alta parte, conservarea structurilor de baza mostenite de la regimul comunist, recuperarea larga a acestor structuri.
"Cu fata la Rasarit" pare a fi fost preocuparea centrala a revolutionarilor care au acaparat puterea in decembrie 1989. Desigur, spectatorii care au urmarit in spirit de continuitate manifestarile noii puteri au constatat, fie si numai din putinele informatii esentiale accesibile, tendinta acesteia de a se aseza sub scutul protector al URSS si de a urma directivele conducerii sovietice, de la actul de "prezentare" la ambasada marii puteri, inca tutelara la acea data, pana la tratatul incheiat in primavara anului 1991, a carui ratificare a devenit obsesia dominanta a protagonistului noului regim. Impuls primordial, irezistibil, orientarea spre URSS s-a manifestat plenar in toiul crizei de putere de la Kremlin din vara anului 1991, cand puciul initial a luat o intorsatura revolutionara, care, foarte curand, avea sa puna capat nu numai regimului lui Mihail Gorbaciov, dar si Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice! Or, tocmai in acest context de confuzie politica absoluta, fara sa astepte deznodamantul crizei, domnul Ion Iliescu s-a pronuntat raspicat la televiziune in favoarea ratificarii tratatului care lega soarta Romaniei de marea putere in curs de dezagregare. Pentru noii conducatori ai Romaniei, "piatra de incercare a patriotismului" continua sa fie, ca in vremea lui I. V. Stalin, "dragostea fata de URSS".
O asemenea politica externa nu putea fi sustinuta decat de structurile mostenite de la regimul comunist, vital interesate sa-si mentina si sa-si consolideze privilegiile din trecut, adaptate la noile realitati. In interval de numai cateva luni dupa rasturnarea din decembrie 1989, regimul Ion Iliescu a recuperat, cu exceptia primului esalon, aproape in totalitate cadrele de baza ale regimului Ceausescu din toate sferele vietii social-politice: partid, servicii secrete, diplomatie, biserica, cultura etc.
I se atribuie lui Mihail Gorbaciov urmatorul indemn transmis celor care se pregateau sa preia puterea in Romania: "Ceausescu trebuie sa dispara, partidul sa ramana". Nu suntem in masura sa certificam autenticitatea acestei "recomandari". Sigur e insa ca desfasurarea evenimentelor si a politicii puterii instaurate la carma tarii in decembrie 1989 a coincis remarcabil cu recomandarea lui Mihail Gorbaciov.
Revolutia a fost blocata de grupul care a preluat puterea in decembrie 1989 la nivelul punctului de jonctiune intre interesele URSS si cele ale structurilor social-politice de baza ale comunismului, convertit in neocomunism. Cele cateva incercari de a debloca procesul democratizarii, de a depasi punctul mort, au fost de indata reprimate: Piata Universitatii (1990), zdrobita cu ajutorul minerilor convertiti in instrument de represiune de regimul Ion Iliescu; reformele anuntate de prim-ministrul Petre Roman (1991), devenit reformator dupa ce consimtise la reprimarea reformatorilor, inlaturat de la putere de aceiasi mineri deveniti putere in stat; reformele radicale preconizate de premierul Victor Ciorbea (1997), dejucate de colaboratorii sai "nedemocrati" din Conventia Democratica. Incercari de descatusare anihilate cu metode diferite dar la fel de eficace.
In rezumat: revolutia din 1989 a eliberat Romania de regimul totalitar stalinist al lui Nicolae Ceausescu. Desfasurate in conditiile refluxului puterii sovietice in Europa central-rasariteana, rasturnarile revolutionare in lant, larg sincronizate, au cuprins in cele din urma si Romania, in ciuda rezistentei indarjite si lipsite de perspicacitate a lui Nicolae Ceausescu. In conformitate cu interesul Uniunii Sovietice, care a dirijat aceasta vasta operatie, in speranta de a mentine in acest spatiu o influenta precumpanitoare, fostii sateliti urmau sa incheie tratate bilaterale de cooperare privilegiata cu fosta putere hegemonica. Singura tara care s-a grabit sa accepte si chiar sa solicite acest nou statut a fost Romania, adica forta care a acaparat puterea in decembrie 1989, puternic rezemata pe structurile de baza ale regimului comunist, recuperate in graba de noul regim.
Revolutia din 1989 a eliberat Romania de regimul totalitar stalinist instaurat cu mai bine de patru decenii in urma de ocupatia sovietica. Acapararea puterii de catre un grup de actiune alcatuit in toiul evenimentelor sau, poate, pregatit inainte de declansarea lor, din fosti membri ai Partidului Comunist Roman - lovitura de stat -, a restrans Libertatea asteptata la cateva libertati politice si drepturi individuale, in cadru strict compatibil cu conservarea si consolidarea structurilor de baza mostenite de la regimul comunist. Revolutia s-a oprit la limita fixata de cei care au acaparat puterea in decembrie 1989 si de inspiratorii lor.
