Marea Neagra: trecut si actualitate

Serban Papacostea 18.02.2005

De același autor

In ultimele luni a irupt in dezbaterile la nivel inalt referitoare la politica externa romaneasca problema Marii Negre. Exponenti ai puterii recent instaurate la carma tarii si reprezentanti de frunte ai lumii anglo-saxone care se implica in problemele politicii externe romanesti si ale cadrului ei geopolitic afirma tot mai insistent necesitatea orientarii tarii spre Marea Neagra si spre aria teritoriala vasta implicata, direct sau indirect, in problematica spatiului pontic. Evolutia acestui spatiu dupa destramarea imperiului sovietic - desprinderea tarmului Marii Negre din dependenta URSS, care il domina anterior, direct sau prin vasali, cu exceptia celui sudic si a stramtorilor - a schimbat considerabil situatia regiunii, cuprinsa de o dinamica politica in rapida desfasurare. Cei care conduc astazi destinele lumii si care tes firele politicii mondiale in vremea numita cu drept cuvant a globalizarii au inclus la locul cuvenit aceasta zona, devenita de interes primordial in planurile lor strategice. O vasta arie teritoriala din jurul Marii Negre, din Caucaz prin stepa rusa pana la Dunarea de Jos, a trecut sau se afla in curs de a trece din sfera dominatiei totalitare in cea organizata pe temeiul principiului libertatii politice si al concurentei economice - transformare uriasa, una dintre marile convulsiuni succesive care, de aproape un secol, incepand cu primul razboi mondial, au framantat lumea contemporana in cursa ei spre inevitabila globalizare. Iar daca evolutia va confirma intentiile lesne de descifrat ale factorilor declansatori si diriguitori ai procesului, ofensiva libertatii e destinata sa cuprinda zone inca si mai vaste de pe glob, inclusiv din nordul bazinului pontic si din lumea rusa. Marea Neagra tinde sa redevina, ceea ce a fost in repetate randuri in trecutul ei, un centru de declansare a unor variate impulsuri in multiple directii si un loc de intalnire a initiativelor si influentelor pornite din toate punctele cardinale. Eliberata din stransoarea unei puteri imperiale care i-a ingradit virtualitatile si rostul istoric, Marea Neagra isi vede sporite de la o zi la alta functiile si aria de influenta in tranzitia de la totalitarismul puterii hegemone, dominant pana in ultimul deceniu al secolului al XX-lea, la triumful libertatii, in anii urmatori. Regimurile politice s-au schimbat si vor continua sa se schimbe in regiune, fluxurile economice se reorienteaza - indeosebi in domeniul energetic -, iar functiile militare - paznice ale intereselor politice si economice - se adapteaza noilor realitati. Se deschid perspective noi, nebanuite de conducatorii tarii cand au aderat formal la Alianta Atlantica, si de care, se pare, au luat cunostinta cu cea mai mare surprindere. Era oare atat de imprevizibila aceasta evolutie? Lipseau oare precedente ale acestei functii multiple? Nu au fost ele cercetate si integrate in actiune de oamenii de stat romani in trecutul antecomunist, mai apropiat sau chiar mai indepartat? Au ignorat cercetatorii romani de odinioara aceste realitati, astfel incat surprinderea totala manifestata de autoritatile din zilele noastre fata de aceasta intorsatura a evenimentelor sa aiba macar o umbra de justificare? O privire competenta cat de sumara asupra trecutului Marii Negre, a zonelor limitrofe si a functiilor ei multiple ar fi prevenit surprinderea de care au fost cuprinsi conducatorii nostri cand au aflat ca Romaniei ii revine un rol insemnat in reorganizarea spatiului pontic in sens limitat si larg in acelasi timp.

Identitatea Marii Negre

Dintotdeauna, Marea Neagra a fost o arie de convergenta si contradictie de interese majore - politice, economice si implicit strategic-militare - si de interferente culturale. Aflat in centrul unei vaste arii de interdependente, astazi cea mai batuta de valurile schimbarilor de pe intreaga noastra planeta, bazinul pontic a fost de-a lungul timpurilor fie receptacol al curentelor istorice izvorate in spatiul euro-asiatic, fie epicentru al miscarilor care s-au rasfrant asupra acestuia. Din vremuri stravechi, tarmul nordic al marii a devenit salasul migratorilor veniti din Iran prin Caucaz - sciti, sarmati - sau din Asia Centrala si din Extremul Orient - turci sau mongoli -, care au alcatuit vaste dominatii politice, "imperiul stepei", in permanenta metamorfoza etnica, potrivit remarcabilei formule lapidare a unui mare orientalist francez, René Grousset. Imperii nomade care, chiar cand s-au sedentarizat, au pastrat esenta sistemului de guvernare originar, dominatia absoluta si arbitrara a capeteniei asupra supusilor sai - tendinta incorporata in sistemul de guvernare si de ultimii stapanitori ai spatiului, conducatorii Rusiei tarilor si ai URSS, atunci cand au integrat stepa nord-pontica si prelungirea ei asiatica in vasta lor arie de dominatie. Marea Neagra a fost insa si una dintre caile de patrundere a lumii mediteraneene in spatiul asiatic, in cautarea produselor mult pretuite si a fabuloaselor avutii ale Orientului. "Buzunar al Mediteranei" a calificat istoricul francez Fernand Braudel Marea Neagra, expresie care evidentiaza atat situarea ei geografica, cat si functia conferita de aceasta pozitie in configurarea continentului euro-asiatic. Asigurarea contactelor permanente in anumite perioade intre "oamenii marii" - grecii in Antichitate, italienii in Evul Mediu - si "oamenii stepelor" a constituit una dintre marile functii indeplinite de bazinul pontic din vechime pana in epoca moderna. Aceste legaturi dintre cele doua civilizatii - cea a polisului grec sau a comunelor medievale italiene si cea a stepei - se puteau infaptui insa numai in conditiile libertatii Stramtorilor care separa Mediterana de Marea Neagra. Mare "imperiala", inchisa, cand Stramtorile erau controlate strict de puternice imperii bi-continentale - Imperiul Bizantin sau cel Otoman -, care exploatau exclusiv in interesul propriu resursele hinterlandului pontic sau ale liniilor comerciale care debusau in bazinul pontic, Marea Neagra isi relua marile functii internationale in vremurile de libertate, cand trecerea prin Dardanele si Bosfor redevenea libera, sub presiunea puterilor interesate sa participe la activitatea economica a regiunii. In rastimpurile de libertate, cand isi recupera integral rostul de centru de atractie pentru arii geografice indepartate, din Europa si din Asia, Marea Neagra a exercitat un puternic magnetism si pentru spatiul central-european. In asemenea imprejurari, Marea Neagra devenea, potrivit caracterizarii celui mai de seama cercetator al trecutului ei, Gheorghe I. Bratianu, "placa turnanta a economiei mondiale", fireste a lumii cunoscute in vremea de care s-a ocupat istoricul roman. Aceasta functie a fost considerabil slujita de bratele intinse de mare spre interiorul continentului, fluviile Dunarea, Nistrul, Niprul si Donul. Locuitorii spatiului carpato-dunarean au tins constant sa-si asigure legatura cu marea, dimensiune esentiala a implinirii lor economice si politice. Istoria acestui spatiu, locuit de romani sau de predecesorii lor, a fost o permanenta alternare intre perioadele de restriste, de repliere in zona muntilor si a ariilor submontane, si cele de afirmare caracterizate in mare masura de restabilirea legaturii cu marea. Inchegata intr-o puternica uniune de triburi, societatea daca in timpul lui Burebista si-a asigurat iesirea spre tarmul nord-vestic al Pontului Euxin, unde se instalasera cu secole inainte colonistii greci. Cand, dupa mai bine de un mileniu, in urma refluxului popoarelor migratoare din spatiul carpato-dunarean s-au constituit statele romanesti, un impuls elementar le-a indrumat pas cu pas spre cursul inferior al Dunarii si spre Marea Neagra. Contactul durabil cu marea si beneficiile trase din acest contact in plan economic si cultural le-au asigurat un rol insemnat in relatiile internationale in secolele XIV-XVI si mijloacele de a-l sustine. Primii domni ai Tarii Romanesti si-au asigurat iesirea spre Marea Neagra in conflict cu Regatul Ungar, care se straduia din rasputeri sa-si croiasca acces liber la ceea ce navigatorii genovezi si venetieni numeau "Marea cea Mare". Mircea cel Batran a desfasurat o remarcabila politica pontica in cadrul rezistentei sale antiotomane. Moldova, nascuta si ea la poalele muntilor, s-a orientat la randul ei, firesc, spre mare; la sfarsitul secolului al XIV-lea, Roman Musat asuma, cel dintai din sirul domnilor Moldovei, titlul de domn "de la munte pana la Marea cea Mare". Stefan cel Mare a conceput un grandios plan pontic in cadrul luptei sale cu puterea otomana in expansiune. Salvarea sau restaurarea libertatii Marii Negre, dupa ce turcii au preluat controlul Stramtorilor, a fost sensul primordial al infruntarii sale eroice cu statul otoman. Rascoalele impotriva dominatiei otomane ale celor doua state romanesti in secolele al XV-lea si al XVI-lea aveau in vedere tocmai acest tel, iar incercarea de a-l infaptui era insotita de explorarea situatiilor de pe celelalte tarmuri ale marii si de efortul de constituire a unui front comun antiotoman cu fortele din aceste regiuni. Renascuta in secolul al XIX-lea, dupa inlaturarea dublului "protectorat" al Rusiei si al Imperiului Otoman, viata de stat romaneasca, incorporata intr-o unica formatie, Romania, a cautat, firesc, drumul spre mare si l-a gasit in cele din urma, odata cu independenta statala. Istoricii romani cei mai de seama, ca si oamenii politici de odinioara au inteles insemnatatea Marii Negre si i-au acordat locul cuvenit in actiunea si in cercetarile lor. E suficient sa amintim investigatiile si publicatiile lui Nicolae Iorga si ale lui Gheorghe I. Bratianu, pentru a intelege valoarea exceptionala a contributiei romanesti in acest domeniu insemnat al studiilor istorice. Despre cel din urma, autor al celei dintai si, probabil, al singurei sinteze stiintifice consacrate trecutului bazinului pontic, s-a spus de catre o mare autoritate in aceasta privinta, istoricul francez Michel Balard, ca a avut meritul de a fi fixat "identitatea Marii Negre" in desfasurarea istoriei universale.

Relansarea studiilor pontice

Marea epoca a cercetarilor istorice romanesti cu privire la Marea Neagra a incetat odata cu sugrumarea istoriografiei nationale din porunca ocupantilor sovietici si a instrumentelor lor interne. Incercari timide si izolate de a reactiva acest domeniu de cercetare nu au lipsit in vremea regimului comunist; au lipsit insa conditiile favorabile acestei intreprinderi si mai ales interesul minimal al puterii pentru un domeniu de cercetare care nu slujea obiectivele propagandistice ale istoriografiei regimului comunist. In urma cu cativa ani, un grup de istorici romani a luat initiativa relansarii sistematice a studiilor pontice, asadar a revitalizarii unei mari traditii a stiintei istorice romanesti. Coalizandu-si fortele si valorificand relatiile lor din tara si din strainatate, acesti istorici au realizat un periodic international, Il Mar Nero, care apare la Roma, sub indrumarea unui comitet de redactie alcatuit din cei mai reputati specialisti ai domeniului, romani si straini. Acest anuar, din care, in ciuda marilor dificultati, au aparut patru tomuri, iar al cincilea e in curs de publicare, e cel dintai consacrat temei inscrise in titlul sau. El e rodul unei initiative romanesti si apare, cu colaborare internationala, sub conducere romaneasca. Autoritatile romane, academice si neacademice, au manifestat in anii din urma indiferenta totala - daca nu chiar mai mult - fata de aceasta realizare a istoricilor romani, din neintelegere fata de insemnatatea problematicii Marii Negre, daca nu si din reflex totalitar, pentru ca nu au reusit sa controleze dupa bunul lor plac aceasta initiativa. Istoria a fost definita "magistra vitae" de un cugetator antic. Desigur, istoria nu poate oferi solutii politice in actualitate, dar cunoasterea trecutului unui spatiu si a "permanentelor" sale poate deveni sursa de sugestii deosebit de utile pentru cei carora le revine adoptarea deciziilor actuale. Oricine ar fi cunoscut fie si numai in liniile cele mai generale trecutul Marii Negre ar fi putut presimti rosturile noi care aveau sa-i revina in conditiile transformarilor radicale in curs de infaptuire in regiunile riverane ei si in aria ei de interdependente. Era oare nevoie ca noii nostri aliati din sfera Atlanticului de Nord sa ne atraga atentia ca avem de afirmat interese si o politica corespunzatoare in bazinul Marii Negre? Contactul cu marea traditie a istoriografiei romane ar fi suplinit desigur aceasta grava carenta politica.

(Subtitlurile apartin redactiei)

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22