Răspunderea

Serban Papacostea 24.07.2012

De același autor

Apariţia lui Ion Iliescu alături de actuala conducere a ţării e semnificativă pentru manifestările neechivoc totalitare ale acesteia. Prezenţa sa te­le­vi­zată la manifestările din ultimul timp ale forţelor politice neo­to­talitare e garanţia cea mai sigură a di­recţiei lor profund antidemocratice şi  an­tinaţionale.

România se află în spasmele celei mai gre­le încercări din ultimele două decenii, du­pă cele provocate de ieşirea din to­ta­li­ta­rismul comunist. De fapt, istoria naţională a ajuns la momentul epilogului de­s­prin­derii din îndelungata încarcerare forţată în „imperiul răului“, care a sugrumat as­piraţia naţiunii spre libertate, spre recu­pe­rarea identităţii şi integrarea europeană. Ţara se află acum în pragul intrării efec­tive în aria civilizaţiei şi libertăţii, realităţi care în zilele noastre se intercondiţionează. Rămâne de efectuat pasul decisiv, asu­ma­rea efectivă a condiţiilor acestei împliniri, respectul deplin faţă de om şi de drep­tu­rile sale, ceea ce în termeni politici se tra­duce prin pluralism şi independenţa ins­ti­tuţiilor prin care se guvernează societatea. Dar, ajunsă la acest prag hotărâtor în evo­luţia pe linia aspiraţiilor ei istorice, lumea românească se loveşte de rezistenţa în­ver­şunată a segmentului din pătura ei po­li­tică, derivat din marea represiune or­ga­ni­zată în 1989-1991 de moştenitorii to­ta­li­tarismului, travestiţi în democraţi pentru a-şi păstra poziţiile de putere transmise de regimul comunist în agonie.

Timp de aproape 50 de ani, ţara a fost prinsă în cămaşa de forţă a partidului unic, cel comunist, ca­re a uzurpat numele de român, deşi în fapt nu a fost decât o de­legaţie de putere a totalitarismului sovietic şi a hegemoniei acestuia, chiar când con­ducătorii săi au manifestat veleităţi de au­to­nomizare faţă de Kremlin, în urma dis­pariţiei lui I.V. Stalin. Puterea obţinută „din graţia“ URSS şi împotriva „voinţei na­ţionale“, în urma dictatului adus de la Moscova de A.I. Vîşinski în martie 1945, putere absolutizată în anii următori, a în­deplinit misiunea care i-a fost încredinţată - de a executa necondiţionat instrucţiunile Kremlinului. Pentru a răspunde co­man­da­mentelor sovietice, comuniştii au acaparat treptat instituţiile statului, reduse pro­gre­siv la funcţia de „curele de transmisie“ ale Partidului Comunist şi, prin mijlocirea lui, ale conducerii sovietice. În felul acesta, şi-au „onorat“ misiunea de a zdrobi re­zis­tenţa naţiunii, de a-i lichida elitele, pen­tru a fi în măsură să o subjuge total. Pre­şedinţia ţării, parlamentul, instanţele ju­diciare, învăţământul şi cultura au devenit anexe ale partidului-stat, adică ale statului totalitar. Statul, protectorul firesc al na­ţiunii în orice societate democratică, a fost redus, în decurs de câţiva ani, la func­ţia de instrument al „luptei de clasă“ sau, în limbaj realist, al dominaţiei absolute asu­pra naţiunii a grupului conducător al Par­tidului Comunist, strict dirijat şi con­trolat de Moscova. Pentru înfăptuirea şi sus­ţinerea acestei misiuni, regimul comu­nist a organizat un vast sistem de te­ro­ri­zare şi de supraveghere continuă a na­ţi­unii. Cu variaţiuni de intensitate şi orien­tare, statul totalitar cu ideologie marxist-leninistă şi-a menţinut, la umbra he­ge­moniei sovietice, timp de aproape o jumă­tate de secol controlul total asupra so­cie­tăţii româneşti.

După cei aproape 50 de ani de infern co­munist, au urmat 20 de ani de purgatoriu postco­munist, pregătit din timp, cu re­marcabilă ingeniozitate, de structurile re­gimului care urma să fie în­lăturat. Siliţi să se adapteze la condiţia in­ternaţională no­uă – destrămarea şi apoi prăbuşirea im­pe­riului sovietic, subminat de incapacitatea sa de a înţelege realităţile contemporane –, moştenitorii regimului aberant al ul­timului dictator au revenit la tactica înce­puturilor, simularea plu­ra­lis­mului în formula „largii concentrări demo­cratice“, cu grupări politice sau chiar par­tide de diversiune pregătite din timp, cu excepţia Partidului Naţional Ţărănesc, pe care nu l-au putut anihila decât după în­cetarea din viaţă a lui Corneliu Coposu. Personalitatea căreia i-a fost încredinţată misiunea de a menţine ţara în aria ruso-sovietică şi de a asigura continuitatea la conducere a structurilor de putere dez­vol­tate de regimul totalitar, în aparenţele plu­ralismului democratic, a fost aleasă din rân­durile celor mai devotaţi admiratori şi slujitori ai URSS. Student la Moscova în anii 1950, Ion Iliescu îşi manifesta public mândria şi entuziasmul de a studia „în oraşul lui Lenin şi al lui Stalin“, chiar dacă în acele zile zeci de mii de români zăceau sau erau torturaţi în închisorile şi lagărele care împânzeau ţara din porunca tiranului din Kremlin, a cărui conştiinţă – dacă acest cuvânt poate fi alăturat nu­me­lui său – era apăsată de milioanele de vieţi suprimate la un semnal venit din partea sa. Înapoiat de la studiile sale moscovite, entuziastul admirator al lui Lenin şi Stalin a cunoscut o „binemeritată“ carieră po­li­tică în regimul care a sugrumat ţara şi i-a refuzat evoluţia spre libertate. De­vota­men­tul său faţă de adevărata lui patrie, URSS, s-a manifestat şi când seismul care a sub­minat temeliile acesteia era pe cale să dă­râme tot edificiul imperial sovietic. Cu fi­lială recunoştinţă faţă de adevărata lui pa­trie, URSS, Ion Iliescu, ajuns la con­du­ce­rea României în urma evenimentelor din decembrie 1989, a transmis ultimului de­ţinător al funcţiei supreme în URSS an­gajamentul de a nu-i crea dificultăţi în Mol­dova, smulsă României şi aservită de Sta­lin în 1940. Kominternist fidel, noul ti­tular al destinelor României ştia că „forma supremă a patriotismului este dragostea faţă de URSS“. Rolul său pozitiv se află în istoria URSS. În istoria României el s-a si­tuat în şirul vânzătorilor de ţară.

Apariţia lui Ion Iliescu alături de actuala conducere a ţării e sem­nificativă pentru manifestările neechivoc totalitare ale aces­te­ia. Ea e veriga care asigură con­tinuitatea esenţială de la dictatul lui Vî­şinski, trecând prin represiunile din anii 1946-1947, la regimul de teroare totală din zilele lui Stalin şi la totalitarismul înă­buşitor de iniţiativă care a caracterizat re­gimul comunist de-a lungul întregii sale evoluţii, inclusiv zdrobirea aspiraţiei spre libertate a lumii româneşti în 1991, cu con­cursul unor bande de mineri pregătiţi din timp pentru a îndeplini, deghizat, rostul organelor de represiune. Prezenţa te­le­vi­zată a lui Ion Iliescu la manifestările din ultimul timp ale forţelor politice neo­to­talitare e garanţia cea mai sigură a di­recţiei lor profund antidemocratice şi an­tinaţionale.

Opţiunii fireşti a lui Ion Iliescu în favoarea celor care în zilele precedente s-au stră­du­it să restaureze cât mai multe piese ale sta­tului totalitar i s-a adăugat de curând gla­sul super-devotatului sovietic Vladimir Vo­ronin. Apariţia sa de partea forţelor care şi-au manifestat deschis înclinaţia to­ta­litară nu face decât să lămurească şi mai ca­tegoric sensul guvernării actuale, re­pre­zentată la nivelul conducerii statului de doi epigoni ai generaţiilor de conducători comunişti din 1945 încoace, actualii frun­taşi ai partidului pseudo naţional-liberal şi ai celui pseudo social-democrat.

Chinuita evoluţie a poporului român spre libertate se va împlini oricum, în ciuda eforturilor îndârjite ale moştenitorilor re­gimului sovietic de a bloca acest dez­no­dământ. Nu e însă indiferent dacă ţara va şti să folosească prilejul actual pentru a în­lătura de îndată şi pentru întotdeauna su­fo­canta moştenire totalitară care se zbate să o menţină în dependenţă, fie şi de­mo­cratic învăluită, sau va îngădui forţelor im­puse de sovietici, cu multe decenii în ur­mă, la conducerea ţării să-şi continue ac­ţiunea nefastă antinaţională, cu grave pre­judicii pentru întreaga naţiune.

În fiecare dintre cetăţenii maturi ai ţării se află o imensă răspundere, aceea a unei op­ţiuni clare în cadrul alternativei: in­te­grare în lumea libertăţii sau menţinere în mo­cirla postcomunismului. Un imperativ ele­mentar ne dictează să o onorăm. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22