Precizări pe marginea unei replici

În legătură cu replica d-lui I. M.a Paşcu la articolul d-lui Şerban Papacostea, Sfârşitul unei tiranii şi începutul unei mistificări istorice. Revelaţiile unui document ignorat (revista 22, 21 decembrie 2010 – 3 ianuarie 2011, pp. 12-13), e necesar să aduc câteva precizări, cu atât mai mult cu cât d-l I.M. Paşcu a redactat răspunsul său – aşa cum o mărturiseşte – fără să cunoască articolul meu Politica externă post-decembristă a României (1991): „Fraţii nu trebuie să locuiască în mod obligatoriu în acelaşi apartament“, apărut în revista Studii şi Materiale de Istorie Contemporană (SMIC), Serie nouă, Volumul IX, 2010, pp. 231-235. În acest text, am publicat nota de convorbire întocmită de Vadim Zagladin în urma întâlnirii cu d-l I.M. Paşcu la 9 februarie 1991, document pe care l-am însoţit de un succint comentariu.

1. Nota de convorbire întocmită de V. Zagladin am găsit-o în timpul unui stagiu de documentare la Moscova la arhiva Fundaţiei internaţionale de cercetări social-economice şi politice (Fondul Gorbaciov), unde se păstrează în fondul nr. 3 (Materialî V.V. Zagladina (1985-1992)), sub cota, opis 1, dokument 7307, zagolovok: Spravka o besede s Ionom Mircea Paşcu (Rumânia, sovetnik prezidenta), data 09.02.1991, listov 6. Cercetările au fost determinate de elaborarea tezei mele de doctorat, consacrată raporturilor româ­no-sovietice în perioada 1985-1989. Era firesc, aşadar, ca atenţia mea să se îndrepte asupra Fondului Gorbaciov. Documentul editat de mine în SMIC este rezultatul unei investigaţii proprii, cu totul independentă de cea a lui Vladimir Bukovski, care a semnalat în România acelaşi document (în studiul meu din SMIC am menţionat tipărirea acestui document în Evenimentul Zilei, 2004). În aceste condiţii nu poate fi vorba de o „intoxicare“ a mea de către un „serviciu secret străin“ prin V. Bukovski.

2. Este un adevăr comun că faţă de orice document istoricul trebuie să manifeste spirit critic, adică să-l supună unui set de reguli care să-i stabilească autenticitatea şi veridicitatea. Prezenţa în arhiva Fondului Gorbaciov a acestei note de convorbire nu ridică, cel puţin în principiu, suspiciuni asupra autenticităţii sale. În acest Fond se găseşte un număr impresionant de documente în analiza cărora cercetătorul are obligaţia să treacă informaţia furnizată prin sita criticii surselor.

Din analiza făcută acestui text am rămas cu impresia că d-l I.M. Paşcu a dorit să treacă sub tăcere această întrevedere şi apoi să prezinte în altă lumină conţinutul discuţiei şi împrejurările desfăşurării ei. I.M. Paşcu a negat categoric în 2004 că ar fi avut vreo întâlnire cu V. Zagladin. Această contestare am amintit-o în prezentarea mea din SMIC.

Acum, d-l I.M. Paşcu afirmă că a descoperit în materialele sale notiţele referitoare la întâlnirea cu V. Zagladin. Este absolut surprinzător că domnia sa nu a rectificat afirmaţia greşită din 2004. Ne putem întreba dacă, fără actuala polemică, născută de publicarea notei lui Zagladin, domnia sa ar fi revenit asupra afirmaţiei din 2004?

3. În studiul meu am afirmat că declaraţiile făcute de d-l I.M. Paşcu în cursul discuţiei cu V. Zagladin urmăreau trei obiective: „a) de a nu crea dificultăţi Uniunii Sovietice într-o perioadă în care politica de reformă a lui M.S. Gorbaciov întâmpina dificultăţi tot mai mari; b) de a găsi un cadru nou, după lichidarea Tratatului de la Varşovia, pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale; c) de a nu întreprinde nimic în direcţia încurajării Basarabiei de reintegrare în frontierele Româ­niei“ (SMIC, p. 231). Din datele de care dispunem astăzi, poziţia Bucureştiului se acorda perfect aşteptărilor Moscovei. Într-un studiu recent al fostului ambasador V.L. Musatov, care a ocupat în anii 1988-1991 funcţia de locţiitor al şefului Secţiei Internaţionale al CC al PCUS, se arată că desfiinţarea Tratatului de la Varşovia, urmată de cea a CAER, a obligat echipa lui Gorbaciov să caute forme noi pentru a asigura relaţiile cu ţările care aparţinuseră fostei sfere de influenţă a URSS. Una dintre formulele luate în considerare a fost şi aceea a „finlandizării“ ţărilor est-europene (V.L. Musatov, Metamorfozele politicii lui Gorbaciov faţă de ţările comunităţii socialiste, în limba rusă, în Novaia i noveişaia istoriia, nr. 3/2009, p. 16). „Finlandizarea“ însemna păstrarea independenţei şi a unui regim democratic în interior, nu şi desfăşurarea unei politici externe care să lezeze interesele de securitate ale URSS. Explicaţiile date de d-l I.M. Paşcu lui V. Zagladin erau în perfect acord cu dorinţele din acel moment ale Kremlinului.

4. Istoria diplomaţiei cunoaşte cazuri când, în urma unei conversaţii bilaterale, documentele celor două părţi prezintă dialogul în maniere foarte diferite. Exemplul cel mai cunoscut este discuţia dintre Grigore Gafencu şi A.I. Vîşinski din 8 aprilie 1941, despre care cei doi interlocutori au lăsat relatări mult diferite. În cazul discuţiei Paşcu–Zagladin a existat însă şi un al treilea participant: ambasadorul Vasile Şandru. Dacă d-l I.M. Paşcu nu a întocmit un raport preşedintelui Ion Iliescu despre călătoria sa la Moscova, este sigur că ambasadorul V. Şandru a raportat Ministerului de Externe de la Bucureşti discuţia la care a asistat. Raportul său poate aduce lumină în această controversă.

5. În ceea ce priveşte sugestia d-lui I.M. Paşcu că, reluând discuţia despre nota lui Zagladin, aş fi devenit „victima unui «joc» tipic al unui serviciu secret străin“, dacă aş accepta-o ar însemna că tema tezei mele de doctorat ar fi fost sugerată de acelaşi serviciu secret pentru ca, elaborând-o, să ajung la Fondul Gorbaciov şi să dau de urma acestui document fabricat de serviciile secrete. E un scenariu de Kafka cu James Bond.

Citeste despre acelasi document si:

Un document fabricat (Drept la replică)
Post-scriptum la o controversă
Documentul nefabricat