De același autor
Intr-un interviu din ziarul Adevarul din 16 iunie 2008, dupa ce evoca bunele sale relatii cu intelectualii si titlurile de Doctor Honoris Causa, conferite de doua prestigioase universitati clujene, IPS Bartolomeu Anania e intrebat de reporter (George Radulescu), in ce orizont de timp situeaza reunificarea crestinilor in aceeasi Biserica. Raspunsul e dat in doi timpi, pe care ii voi evoca pe rand. In prima parte a raspunsului sau, inaltul prelat afirma: "Refacerea unitatii bisericesti a primului mileniu e un deziderat legitim al tuturor confesiunilor crestine clasice. O dorim, o visam, ne rugam, dar ea va fi candva opera Sfantului Duh. Pana atunci e recomandabil sa-si pastreze fiecare credinta lui, in deplin respect fata de a celuilalt". As fi fost convinsa ca IPS Anania crede sincer in ce spune in ultima fraza, daca ea nu ar fi fost urmata de o completare: "In orice caz, unirea cu catolicii nu poate fi anticipata emblematic prin exhibitionismul unui mitropolit ortodox, care, la adanci batraneti, a ajuns sa creada ca Euharistia este egala, primavara, cu borsul de urzici". O nota a redactiei precizeaza ca cel tratat, dupa opinia mea, in termeni atat de putini reverentiosi, socanti pentru un laic, care isi poate cu greu imagina formularea unei judecati asupra unui coleg de Sinod in asemenea fel, nu e altul decat IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, care, la sfintirea unei biserici greco-catolice nou infiintate la Timisoara, in timpul slujbei la care fusese invitat, a acceptat sa se impartaseasca, alaturi de preotii greco-catolici si catolici prezenti acolo, gest aproape imposibil de evitat fara a-i leza pe cei de fata sau a comite o impolitete. Tin sa mentionez ca in conformitate cu o traditie, de lunga durata in Banat, constituita in cel putin doua secole de convietuire, in numeroasele localitati in care au locuit oameni de mai multe confesiuni, Pastele sau ruga (hramul bisericii, respectiv nedeea sau chirvaiul, pentru germani) erau sarbatori la care participa intreaga comunitate, in ciuda decalajelor calendaristice intre catolici, ortodocsi romani sau ortodocsi sarbi etc. Familiile mixte, din punct de vedere etnic si religios, au fost de asemenea frecvente si participarea unui membru al familiei la ritualurile religioase din Biserica celuilalt au fost practici curente. Exista familii care, din respect pentru confesiunea celuilalt, primesc de Boboteaza atat pe preotul ortodox, cat si pe cel greco-catolic. In momentele importante din viata orasului, la Timisoara s-au facut in Catedrala mitropolitana slujbe ecumenice, la care, atat timp cat a trait, a participat si excelenta sa rabinul dr. Ernst Neumann. Si la inaugurarea bisericii greco-catolice, la care a participat IPS Nicolae, au fost prezenti si credinciosi ortodocsi. Am evocat mai precis contextul, pentru a explicita ce vrea sa spuna ambigua formulare a redactiei ("mitropolitul... care s-a impartasit recent impreuna cu greco-catolicii"), dar si pentru a reaminti ca aceste lucruri s-au petrecut in Banat, unde traditia ecumenica nu a fost niciodata o vorba fara continut, de simpla circumstanta, menita sa arunce praf in ochi autoritatilor europene, sa se conformeze corectitudinii politice sau, mai grav, sa mascheze gestul aproprierii bunurilor celorlati, scoaterea lor din scena, prin inglobare (restituirea inca din anii ‘90 a bisericilor greco-catolicilor, prin incuviintarea Mitropolitului Nicolae, a dus la prevenirea unor conflicte penibile, cum au fost, din pacate, la Cluj). Consider asadar ca IPS Nicolae a procedat in deplin respect fata de religia celuilalt, de altfel, in cazul de fata, frate crestin, iar cele doua parti ale raspunsului dat de IPS Bartolomeu contin o grava contradictie.
Dincolo de elementele jignitoare care transpar din echivalarea fara reticente a Euharistiei primite intr-o biserica greco-catolica cu un bors cu urzici, m-a socat tonul superior, lipsa totala de smerenie cu care IPS Nicolae e apostrofat ca un novice in cele bisericesti, desi toata lumea stie ca are un doctorat in teologie luat in vremuri in care acest lucru nu era la indemana oricui, ca e cunoscator al limbii ebraice si autorul mai multor erudite carti si editii care il fac respectat, drept un distins carturar. In ce priveste aluzia nedelicata la varsta Mitropolitului Banatului, ea e la fel de surprinzatoare din partea unui mitropolit care il depaseste in varsta cu doi ani (IPS Nicolae e nascut in 1923, IPS Bartolomeu in 1921). Nu voi incerca sa aprofundez patimile, cat se poate de lumesti, care par a anima unele interventii de acelasi tip cu cea pe care tocmai am evocat-o sau dedesubturile campaniei, cu aer de inchizitie, care s-a declansat in ultimele saptamani impotriva unui gest pe care unii il considera normal, altii o erezie. Excelenta sa, ambasadorul nostru la Paris, Teodor Baconschi, a explicat, intr-o interventie in presa, luptele subterane care anima Biserica noastra, in care componenta politica, in ciuda declaratiilor de nonimplicare, ocupa un loc important. Sa nu uitam ca IPS Nicolae l-a primit si onorat cum se cuvine pe Majestatea Sa Regele, intr-o vreme cand oficialii pedeseristi il urmareau cu masinile prin tara, scotocindu-i portbagajul si insinuand ca pune la cale actiuni subversive. S-a expus, atunci, unor atacuri virulente in presa si un deputat local a sarit gardul la Mitropolie pentru a-l injuria. La un tratament asemanator s-a expus atunci cand a marturisit singur, si singurul pana in ziua de azi, printre inaltii prelati, intr-o vreme cand nimeni nu i-o cerea, colaborarea sa cu Securitatea. A fost un gest de curaj si o forma de ispasire si de smerenie atat de rara, din pacate. Sunt doar unele din motivele pentru care societatea civila timisoreana, pe care a sprijinit-o fara ezitare in numeroase randuri, i-a sarit in aparare.
Voi prefera sa ma intorc, insa, la contextul in care lucrurile s-au petrecut.
Pura intamplare a vrut ca sa citesc, in perioada in care subiectul evocat mai sus a tinut prima pagina a actualitatilor, memoriile avocatului Horia Musta (in curs de publicare), care provine dintr-o familie cu traditie preoteasca ce a dat mai multe figuri marcante in Banat. Tatal d-lui Horia Musta, Virgil Musta, era nepotul arhiereului Filaret Musta si fiul protopopului Virgil Musta, cu studii teologice la Cernauti, la fel ca Avram Imbroane sau Cornel Corneanu, toti liberali, devotati locului din care proveneau, initiatori ai unor faptuiri culturale, sociale si religioase, care le-au adus o binemeritata faima.
Din aceleasi memorii, pe care le voi cita in continuare, aflam ca, la instalarea sa, in mai 1923, ca protopop al Tractului Oravita (care la data respectiva era format din douazeci si cinci de parohii comunale), Virgil Musta, "dupa ce le-a multumit pentru participare si pentru primire, le-a prezentat delegatilor din parohii conceptia lui despre comportarea in activitatea preoteasca". Niste notatii de jurnal ale protopopului, reluate in memorii de fiul sau, ne dau o imagine destul de concludenta asupra felului in care, dupa Unirea din 1918, era conceputa in Banat misiunea preotului. Printre cerintele mentionate, o parte se referau la dificila sarcina pe care preotii o au de indeplinit "ca alesi de Domnul sa-i propovaduiasca cuvantul", recomadarea fiind ca "preotii sa savarseasca serviciile religioase ortodoxe cu daruire, potrivit tipicului, si nu cu superficialitate" si "sa predice circa douazeci de minute la fiecare liturghie duminicala sau de sarbatorile religioase, explicand Sfanta Evanghelie a duminicii si insemnatatea zilei religioase". Alaturi de sfaturile ce privesc "tinerea Bisericii si a avutului parohiei in bune conditiuni" sau relatiile cu credinciosii, predatul religiei in scoala sau tinerea evidentei de stare civila si contabile la zi, ne atrage atentia urmatoarea recomandare adresata de protopop colegilor sai: "sa traiasca in buna armonie cu preotii din comuna de alte confesiuni si sa faca anual servicii religioase in comun. Continuand pe aceasta idee, i-a sfatuit pe preoti sa nu ia o atitudine dusmanoasa fata de cultele neoprotestante, ale caror aparitie si dezvoltare se datoreaza comportamentului necorespunzator al preotului. Daca preotul are o atitudine de adevarat duhovnic, demna de urmat, si este stimat, credinciosii nu vor trece la alt cult".
Protopopul recomanda preotului "sa aiba un contact permanent cu enoriasii, ca un adevarat parinte, cercetandu-i acasa, nu numai cand se merge cu Sfanta Cruce de Boboteaza, ci cel putin de doua ori pe an si ori de cate ori un enorias este in nevoi si necesita sprijin, sa-l ajute cu donatii daca este in criza financiara sau sa-l duca la medic daca este bolnav". Relatia sa cu enoriasii nu se limiteaza la una personala, ci e privita intr-un context mai larg, social si cultural, recomandarea fiind de "a lua parte activ la viata comunei, mai ales in ce priveste culturalizarea, prin infiintarea de formatii corale sau orchestrale, in mod special a unui cor religios, pentru a da fast Sfintei Liturghii". Nu mica mi-a fost uimirea, de altfel, sa descopar intr-o monografie a corurilor din Oravita, ca, la un moment dat, prin anii 1945-1946, din corul bisericii ortodoxe faceau parte oameni de mai multe confesiuni, inclusiv de religie mozaica, corul, participant si castigator a numeroase concursuri, fiind mandria comunitatii oraselului din sudul Banatului.
Aceasta evocare a regulilor de buna conduita, propuse de un protopop preotilor sai la inceput de secol XX, cuprinde si alte sfaturi, care, cum se vede, dincolo de elementele conjuncturale, contin multe recomandari de bun simt, cu o valabilitate generala, care vizeaza misiunea preotului in latura sa umana si sociala. Nicio indarjire sau o sentinta acuzatoare la adresa altor culte crestine sau nu, nicio pornire patimasa, ci doar indemnul de a urma calea binelui, adica pe cea a lui Dumnezeu. Cei care se abat de la ea il vor avea judecator, indiferent de locul pe care il ocupa intr-o ierarhie sau alta. Iubirea si iertarea aproapelui sunt precepte crestine si cu totii am astepta ca Biserica din care facem parte sa le respecte consecvent.
Am facut aceasta paranteza pentru a sublinia faptul ca IPS Nicolae, el insusi nascut intr-o familie cu reputata traditie ortodoxa, se inscrie intr-o continuitate pe care o onoreaza.
In nenumarate imprejurari ne-a aratat ca rolul Bisericii in viata cetatii trebuie sa fie unul care sa ne adune impreuna, si nu sa ne dezbine. Intamplarea care l-a propulsat pe Mitropolitul Nicolae pe scena actualitatilor a functionat ca un eveniment revelator: deznodamantul lui va arata in ce masura cei care conduc Biserica noastra sunt sau nu in consens cu misiunea pe care noi, ca parte a acestei Biserici, ne imaginam ca ar trebui sa o aiba.