De același autor
În evaluarea personală a proiectului Roşia Montană, am luat în calcul trei elemente: cel economic, cel ecologic şi mecanica administrativă.
Era greu să discutăm raţional un proiect complicat ca Roşia Montană, din moment ce presa, principala platformă de dezbatere publică, a căzut, de câţiva ani, în maniheisme infantile, vopsind totul în tuşe grosolane de alb-negru. Cu deprinderi forjate în redacţii, unde totul e pro sau contra Băsescu, pro sau contra DNA etc, s-a văzut cum jurnaliştii deprofesionalizaţi au rămas pierduţi în acest scandal, neştiind de unde să-l apuce. Şi nu doar presa, ci şi alţi comentatori, care ba erau cu proiectul dar pe la spate, ba îl demonizau şi îl foloseau ca indicator de prevalenţa corupţiei, fără dovezi. Nu-i vorbă, e greu să-ţi faci o idee în hăţişul datelor tehnice, bună parte de chimie, o materie care sigur n-a fost în şcoală febleţea vorbitorilor pe ecrane.
S-au amestecat în această ciulama cel puţin trei teme diferite. Prima e evaluarea economică, cel mai prost discutată, torpilată de naivităţi şi mituri urbane. Guvernul a verificat acest plan de business, prin departamentul lui Dan Şova, şi l-a găsit în regulă; altfel nu-l promova, îmi închipui. Prin comparaţie cu ce se practică în lumea civilizată, redevenţa de 6% şi cota de participare a statului în afacere de 25% par în regulă. Cele două nu trebuie confundate şi înlătură temerea vehiculată de protestatari că s-ar găsi pe acolo minereuri secrete, mai valoroase decât aurul, cu care va fugi noaptea investitorul în Canada. Participarea la profit garantează că orice se va găsi de valoare, inclusiv praf de stele sau piatra lunii, se va reflecta şi în buget.
Pe de altă parte, au dreptate cei care spun că o economie bazată pe resurse minerale e un predictor de proastă guvernare. Problema nu-i „boala olandeză“ (lipsă de competitivitate prin scumpirea monedei naţionale şi migrarea de resurse în extracţie, pe seama altor sectoare economice): cine crede serios că dacă dăm drumul proiectului se va supraaprecia leul sau vor da muncitorii năvală acolo, lăsând fabricile fără lucrători în alte părţi şi urcând astronomic salariile? Să fim serioşi. Problema e alta, nu macro, ci micro: un buget alimentat în special de redevenţe, virate de câteva multinaţionale-concesionar, duce în timp la pervertirea politicii democratice. Dacă nu taxezi direct cetăţenii şi firmele, câte puţin de la fiecare, ci stai pe intrări masive de la câţiva operatori-gigant, privaţi sau de stat, în industrii super-reglementate precum petrol-gaze şi minerit, atunci presiunea democratică e mult mai mică de a da seama cât s-a încasat şi la ce anume s-a folosit. Apar corupţia, clientelismul sau cel puţin proastele alocări pe scară mare, negociate în grupuri mici la nivel înalt. Această corelaţie robustă în teoria dezvoltării explică de ce ţări ca Rusia, Nigeria, Venezuela sau ţările arabe sunt prost şi autoritar guvernate, în vreme ce ţări fără resurse, precum Elveţia, Japonia sau Coreea de Sud au ajuns prospere şi stabile. România nu-i încă acolo, dar instinctele naturale ale politicienilor sunt. Şi, din păcate, la fel e şi cu unii protestatari, care trădează aceeaşi pornire de rentieri când cer ca RMGC să „aducă mai mult la buget“; dacă se poate, tot. Deci ei se opun proiectului, dar nu pentru motivul care trebuie. Trăgând linie şi adunând, pe economic aş fi 33% împotriva proiectului, iar restul pentru.
Al doilea fir, împletit cu primul, e cel ecologic. Ni s-a zis că e o tehnologie nouă, cu bună gestionare a riscurilor. Poate că da. Ce motiv am avea să nu-l credem pe d-l Şova, care e un om onorabil? Numai că, dacă proiectul e în regulă, el va fi pus în operă tot de buldozeristul Dorel, că n-o să aducă nimeni muncitori din Canada. Pot eu avea încredere în statul român, de la inspectorii Agenţiei de Mediu până la cei ai Agenţiei pentru Resurse Minerale, că vor supraveghea atent respectarea tehnologiei, la construcţie şi operare? Câţi inspectori există acum, la minele actuale, care sunt o jale? Şi o vor face consecvent, în viitorii 30 de ani? Nu vor fi rateuri, nu doar din cauza corupţiei, dar şi a prostiei? Precedentele nu mă încurajează.
Pe de altă parte, nici respingerea nu e simplă, pentru că alternative nu prea există într-o zonă premontană înaltă, genul care se depopulează inexorabil în toată Europa; impropice pentru agricultură, că n-avem subvenţiile masive ale Tirolului pentru a ţine ineficient văcuţe pe păşuni alpine, doar ca să fie pitoresc; şi zero interes turistic. Iluzia agroturismului a fost alimentată înainte de criză doar de bula imobiliară, care, la noi, s-a suprapus nefericit pe creşterea finanţărilor SAPARD şi a lăsat în urmă sute de pensiuni finalizate sau doar începute, prin locuri unde nu va veni nimeni niciodată, pentru că nu e nimic de văzut. Pe scurt, din motive eco aş fi 33% pentru şi 66% împotriva proiectului.
În fine, ultima temă e cea a mecanicii administrative prin care guvernul a trimis legea în parlament – sau nu, nu se ştie. Cu prevederi discutabile; cu un premier simultan pro şi contra, ce semnează proiectul apoi roagă Camerele să-l respingă(?!); cu un ministru al Mediului care vrea să dea aviz după ce votează parlamentul(!) şi alte asemenea bazaconii fără precedent care decredibilizează guvernarea, n-ai cum să fii decât 100% împotrivă.
Per medie, iese deci 66% contra proiectului, care astfel se respinge.
* Sorin Ioniţă este analist de politici publice ExpertForum (EFOR)
