Bestiar cu lideri de opinie

Provocat de ultimele evolutii politico-judiciare, am stat ceva mai mult sa ma uit la palavrageli TV nocturne in ultimele doua saptamani, ceea nu prea fac de regula. Am avut strania senzatie ca vizitez o gradina zoologica unde se aud ragetele ininteligibile ale unor fapturi stranii, din alta lume. Daca nu m-as fi intalnit in timpul asta cu doi-trei ziaristi straini de la mari publicatii, veniti in Romania special ca sa acopere pataniile romanesti cu Senatul, justitia si anticoruptia, devenite subiect de interes si mirare in Europa, ziaristi care erau la fel de nedumeriti ca mine de ce vedeau pe aici, mai c-as fi zis ca e ceva in neregula cu mine. Asa, ne-am consumat stupefactia impreuna si am facut o lista de lucruri pe care nu le-am priceput.

Obisnuiti cu standardele de normalitate din Vest, ziaristii occidentali se intrebau, prin urmare: - De ce nu stim exact cine cum voteaza in Senatul Romaniei, voturile fiind secrete? Ce rost are sa alegi un parlamentar intr-o anume circumscriptie, daca alegatorii de acolo n-au cum sa vada ce voteaza el in Parlament? - De ce a aparut acum aceasta suspiciune ca ordonanta DNA ar fi neconstitutionala, daca asta-vara Curtea Constitutionala a validat deja constitutionalitatea actualei organizari a Departamentului, in urma modificarilor operate de ministrul Justitiei, tocmai ca urmare a unei decizii a Curtii, care ridicase obiectii fata de fostul PNA? Cum ar putea Curtea Constitutionala, chiar rau intentionata, sa decida acum altfel decat in 2005? De ce l-a cuprins brusc pe premier indoiala, cand lucrurile sunt in principiu clare? - Si mai bizar, Adrian Nastase insusi, in calitate de presedinte al Camerei, a dat in 2005, la cererea Curtii Constitutionale, o opinie scrisa cum ca “PNA este o structura autonoma in cadrul Ministerului Public si poate cerceta parlamentari” (aparandu-si astfel propria Ordonanta de infiintare a PNA din 2002). Dar Curtea a fost mai severa in interpretare si, ca atare, Monica Macovei a trebuit sa faca amendamentele stiute, punand PNA (devenit DNA) mai clar in subordinea Parchetului General. De ce acum, in 2006, Nastase si-a schimbat parerea si spune ca DNA nu poate de fapt cerceta parlamentari? Cu alte cuvinte, pe balcon se cheama ca esti in casa, dar daca intri in camera nu mai esti in casa. - De ce Nastase, Patriciu si alti impricinati se apara in principal prin conferinte de presa si mobilizarea prietenilor, colegilor de partid, de afaceri, bursierilor pe care i-au cultivat de-a lungul vremii etc., si mai putin in fata anchetatorilor, unde unii amana prezentarea (precum Nastase), dupa care tot ei se plang de circul mediatic creat, care le pateaza imaginea publica? - De ce, la cateva zile dupa evenimente, cand detaliile au devenit in principiu stiute de toata lumea, exista in continuare comentatori care amesteca DNA cu DIICOT, injurandu-i pe primii in cazul Patriciu - instrumentat de ceilalti - si invers, in alte cazuri? De ce se reproseaza in continuare procurorilor celebra citare a lui Patriciu la ceas de seara, care a fost de fapt decisa de judecator? Cum pot comentatorii si publicul sa aiba opinii avizate daca le scapa informatiile de baza? Cum ai pretentia sa bagi ata in ac atunci cand dai cu capul in zid pentru ca nu nimeresti usa? In general, de ce se repede toata lumea sa-si dea cu presupusul taios, definitiv, din moment ce nimeni n-a avut inca acces la dosar? Cum poti sa judeci daca o incadrare juridica e sau nu in regula, sau chiar daca arestari cerute de procurori se justifica, cand nu stii cum arata probele? De ce nu sunt liderii de opinie mai rationali si mai rezervati? N-am putut sa le raspund la toate astea si mi-a fost un pic jena pentru confuzia in care ne zbatem. Chiar mi-a parut bine ca, nestiind limba, ziaristii straini n-au putut sa stea si ei la televizor si sa vada brigada de pescuitori in ape tulburi - de dreapta si de stanga, si pesedisti, si securisti, si dizidenti; mai lipseste doar Basescu din cor, dar parca-l vad si pe el curand, ca, vorba aia, are dosar deschis la DNA - cum incearca ba sa exagereze, ba sa bagatelizeze, dupa caz. Ca ce e aia sa-l agate pe Nastase pentru doua-trei bibelouri chinezesti, ca pe ultimul gainar (refren abandonat rapid cand s-a aflat ca respectivele chinezarii, care nu erau bibelouri, faceau vreo 400.000 euro). Ca ar fi cazul s-o lasam mai moale, ca ce e chestia asta, ne-am nevrozat de atata suspans, doarme lumea prost noaptea si are cosmaruri din cauza tensiunii. Ca poate am luat-o cam repede, cu procurorii astia sovietici, care n-au mama, n-au tata, n-au respect pentru marii contribuabili sau fosti prim-ministri. Dar stati un pic, ce s-a intamplat pana la urma? Nimeni n-a fost bagat la puscarie de fapt, nimeni n-a fost trimis in judecata, nici macar n-a demisionat cineva din vreo functie. Toti sunt la locul lor, liberi sa-si vada de viata, politica, afaceri si sponsorizari. Justitia e tot pe muche de cutit, n-a avansat cine stie ce. De cincisprezece ani lumea cere sa-i vada pe marii corupti, dar ne inchipuiam oare ca lupta asta va fi o bataie cu flori, ca va fi ca in filmele de epoca cu Hercule Poirot, in care criminalistul inteligent face deductii chirurgicale, iar hotul prins incepe sa se confeseze plin de admiratie? Nu era de asteptat ca anticoruptia sa fie o afacere murdara, plina de noroi si diversiuni, in care unii sa renunte la orice demnitate si sa se tavaleasca pe jos, sa muste si sa scuipe, doar-doar or scapa? Probabil ca acum e momentul s-o lasam balta, daca analistii care predica seara de seara nevroza colectiva au reusit sa ne convinga ca suntem prea stresati ca sa continuam.