Cel mai performant politician român e o femeie. Ce urmează la Chișinău

În ultimul an, Maia Sandu s-a profilat prin rezultate precum cel mai performant politician român al generației sale, dacă faci raportul rezultate/resurse avute la dispoziție și mediu ostil.

Sorin Ionita 20.07.2021

De același autor

Nu știu cum se cheamă atunci când obții rezultate mai bune decât chiar tu însuți așteptai, dar asta au pățit Maia Sandu și partidul ei, PAS: vor avea singuri 62% din locurile în parlament, aproape de supermajoritatea constituțională. E cam a treia, a patra oară când îi face praf pe adversari în jumătatea de an scursă de când a câștigat președinția la fel de incontestabil, la un moment când nimeni nu credea că se poate ajunge la anticipate pentru a disloca majoritatea toxică din parlament. De fapt, marea realizare nu-i votul de azi, ci faptul că a reușit să manevreze oligarhii și pro-rușii ca să se ajungă la un vot defel, pentru că anticipatele sunt la fel de greu de declanșat ca în România.

În ultimul an, Maia Sandu s-a profilat prin rezultate precum cel mai performant politician român al generației sale, dacă faci raportul rezultate/resurse avute la dispoziție și mediu ostil. De unde anii trecuți nu prea era băgată în seamă la București, de o săptămână, șefii noștri de partid caută febril câte o poză cu ea între două uși; parcă văd că încep să facă cărare la Chișinău pentru a se lipi și de ei ceva din aura victoriei.

Câteva idei:

  • PAS pare să fi luat voturi masiv pe toate categoriile de vârstă și niveluri de educație; în sondaje private, Maia Sandu apărea cu grad mare de încredere nu doar între tineri, activi profesional și diaspora, dar și între bătrânii din sate. Proiecția de decență și onestitate a funcționat și s-a transferat partidului, până una-alta.

  • Sunt semne chiar de o mică punte interetnică, cel puțin către cei din orașe: PAS a câștigat sectoarele Botanica și Centru din Chișinău, tradițional rusofone; primarul flamboaiant Renato Usatîi a fost depășit de PAS la el acasă, în municipiul Bălți; o anecdotă relatată de prieteni zice că în sondaje în Chișinău, unii rusofoni solicitau chestionarul în limba română, nu în rusă, ca de obicei. Mai e mult până departe, dar nu-i exclus să asistăm în timp la apariția unui mic nucleu rusofon pro-UE în Moldova, dacă se conving și ei încet-încet că democrația și libertatea aduc beneficii tuturor, inclusiv – sau mai ales – minorităților. Plus că ce numim noi ca ignoranții „rusofoni” în Moldova e mai probabil să fie ucraineni decât ruși get-beget, iar asta poate conta când însăși țara-mamă a luat-o în direcția Vest.

  • Socialiștii pro-Rusia sub conducerea lui Dodon au pierdut mult în aceste alegeri, dovedindu-se unul din cele mai incompetente grupuri de acțiune politică pro-Kremlin din toată fosta URSS. De fapt, în șase luni au pierdut tot, risipind banii și oportunitățile cu care i-a alimentat Rusia, care rar s-a întâmplat să ia așa țeapă mizând pe un luzăr. Probabil că, la ora asta, Dmitri Kozak, omul din Kremlin responsabil cu Moldova, plus ofițerii FSB care administrează partidele și alegerile peste hotare au pe masă două dosare: Dodon în out-tray; Iv Ceban în in-tray. Primarul Chișinăului e cel mai probabil succesor care va primi mirul de la a 3-a Romă.

  • Partidul Ilan Șor, zis și off-Shor din motive evidente, intră în Parlament cu scor mic, exploatând dependența unor oameni săraci, de toate etniile, ținuți agățați de o rețea de magazine sociale. Chiar și așa, Șor a fost depășit de partidul Maiei Sandu la el acasă, în Orhei, unde omul e primar pe Zoom, din exilul politic peste mări.

  • AUR nu intră în Parlament – dar ipoteza mea e că nici nu le pasă foarte tare, deoarece au folosit campania electorală din Moldova doar ca ocazie de tărăboi și evenimente vizuale, dat și luat palme, îmbrânceli și dormit demonstrativ cu sacul în stradă, pentru a-și întreține, de fapt, profilul în România. A fost o lovitură cu manta, cum ar veni: scandal la Chișinău ca să ne vadă ai noștri la București, plus ceva teambuilding gratuit. Moldova în sine nu-i prea frământă, că altfel nu cumpărau un partid+flăcău trei-la-leu, ghidonat de oligarhul (fugar și el) Plahotniuc, peste care au pus un topping de Dorin Chirtoacă, om vechi în politică și cu bagaj electoral pe minus. Cu alte cuvinte, au aplicat în văzul lumii exact opusul strategiei din România, unde măcar oamenii sunt noi, așa lunatici cum sunt ei. Acum nu știu, o fi și ceva concurență internă acolo între unionistul George Simion și metodele lui de galerie, versus aripa pioasă Lavric-Târziu: ultima n-are nicio treabă cu Moldova și nimic în comun cu liderii Bilețchi și Chirtoacă, de care râde lumea în gura mare dacă apar mâine la vreo biserică cu lumânarea în mână.

  • Pericolele de aici înainte sunt două: PAS va forma guvernul, va avea de luat decizii impopulare de reformă (în sănătate, educație, fiscalitate, administrație etc.) care, de regulă, împart lumea chiar în propria tabără. O supermajoritate de 62% în parlament poate să dea unora idei s-o ia pe cont propriu, mai ales că într-un partid care se umflă atât de mult și repede e greu să controlezi cu lupa pe fiecare care intră, după cum am văzut și prin România. Una e heirupul entuziast din epoca „noi versus ei”, alta actul guvernării, cu compromisurile lui; multe depind de capacitatea Maiei Sandu și a lui Igor Grosu de a ține echipa în mână.

  • Pericolul nr. 2 este că, dacă parlamentul este acum 2/3 pro-reformă, instituțiile și mai ales mass-media sunt pe invers, cel puțin 2/3 contra reformelor. Iarăși știm prea bine povestea din ultimii 15 ani în România, iar în Moldova, contextul e mult mai dificil. Serviciile secrete sunt o junglă coruptă și penetrată de cine vrei și cine nu vrei, de la ruși la oligarhii fugari, pentru că n-au fost (ca ale noastre) despăducheate cât de cât la intrarea în NATO. Justiția e încă și mai dubioasă, cu o masă critică antireformă care se va face arici pentru apărarea privilegiilor de castă și a impunității, iar CSM va folosi retorica europeană a independenței pentru a bloca orice, acționând ca un sindicat al drepturilor omului corupt. Procuror general e Aleksandr Stoianoglo, fost deputat de-al lui Plahotniuc și candidat la bașkania Găgăuziei, numit de mafia politică pentru a îngropa orice anchetă serioasă și a asigura intangibilitatea familiilor și grupurilor care trebuie. Are mandat fix de 7 ani, din care au trecut doar doi, deci practic el ar trebui ținut acolo până după următoarele alegeri! Întrebare pentru prietenii democrați și plini de bune intenții: cum rezolvi dilema asta, când lumea te-a ales ca să faci ceva cu corupția astronomică din țară și să anchetezi laundromatul rusesc? Îl dai jos pe Stoianoglo, iar dacă da, cum?

  • În fine, toți cei de mai sus vor fi sprijiniți de o presă care e cel puțin 2/3 antireformă, dar și pe față pro-Kremlin, manipulând, relativizând și împroșcând cu zoaie tot ce ține de Europa. Orice anchetă penală sensibilă va fi primită cu urlete, pe lângă care campaniile electorale de până acum au fost simple bătăi cu flori; orice reformă va fi torpilată cu fake news; intensitatea isteriei va fi ridicată trei niveluri. Toate astea le-am văzut la lucru în România, le știți foarte bine. Ce n-am avut totuși în România e dominația TV-urilor în limba rusă sau care preiau direct meme și dezinformări de acolo, deci vă imaginați cât de greu îi va fi guvernului PAS. În plus, mă aștept ca opoziția parlamentară să folosească abil haznalele de presă din România pentru a planta la București dezinformări anti-PAS și Maia Sandu, ce vor fi rostogolite apoi la Chișinău în prime-time drept „presa română zice că...”. Asocierea cu România aduce prestigiu și poate fi folosită pentru a confuza indecișii și publicul general. Diverși voluntari și patrioți români care au aceleași idei despre lume ca Vladimir Putin, fără să-i menționeze numele, vor contribui cu sete la campania asta de dezinformare, nu neapărat plătiți, dar și din frustrare personală. //

Articol publicat inițial pe platforma contributors.ro.

Foto: Maia Sandu și Natalia Gavriliță, liderii majorității reformiste de la Chișinău

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22