Ne duce proiectul Johannis 2.0 mai aproape de Europa reală?

Prin ce a demonstrat d-l Johannis de când este la vârful PNL că gândeşte autonom pe temele importante care au fracturat recent România?

Până la spectaculoasa ieşire a lui Klaus Jo­hannis din stadiul de pupă politică, în care a înţepenit de ani de zile, prin întindere a ari­pilor de cavaler al modernităţii şi dreptăţii, pu­tem rămâne un pic rezervaţi faţă de masa de analişti că­zuţi pe spate la anunţul coop­tării acestuia în guvern. In­clusiv faţă de sondorii care pâ­nă la ora asta deja l-au in­trodus în formulă şi testează ce şanse are primarul Sibiului să-l bată la prezidenţiale pe cel al Bucureştiului; sau, de ce nu, pe Victor Ponta.

Nu de alta, dar cariera la vâr­ful guvernării a celui prezentat ca, practic, vărul Angelei Merkel, cel care va face din România un fel de mică Germanie a început cu o foarte balcanică pledoarie pentru de­ro­gare de la lege în uz propriu, astfel încât omul să poată fi simultan şi ministru de In­terne, şi primar. Cu alte cuvinte, mai curând ca francezii decât ca nemţii. Plus, cum Bă­sescu a sărit şi el cu laudele la sibian, prevăd sute de ore de talk shows conspiraţioniste des­pre cum va face preşedintele alianţă cu PNL ca să bată PSD etc. Conspiraţii uşor în­curcate de înscrierea lui Emil Boc în Fundaţia Mişcarea Populară – dar, toc­mai de aceea, cu atât mai creative, nu?

Întrebarea importantă pentru cei care văd politica doar ca pe un joc de oglinzi în care scoţi permanent din mânecă figuri noi în locul celor vechi, ca să mai abureşti încă o da­tă electoratul, e următoarea: prin ce a demonstrat d-l Jo­hannis de când este la vârful PNL că gândeşte autonom pe temele im­portante care au fracturat recent România? Si­gur, e mai bine să ai ca ministru pe cineva ales de oameni printr-un vot decât vreo nu­litate anonimă. Dar care sunt opiniile sale, eventual susţinute prin fapte, pe următoarele teme care au isterizat ţara:

1. Codurile Penale şi tentativa de puci an­ti­justiţie orchestrată de USL în decembrie? Nu l-am auzit pe liderul naţional-liberal Johannis dacă e bine sau rău ce s-a întâmplat şi, în ge­neral, cum vede chestiunea justiţiei şi pro­te­jării ei de interferenţe politice.

2. Proiectul de schimbare a Constituţiei? E de acord cu varianta plină de capcane şi defecte propusă de echipa condusă de şeful său, Crin Antonescu? Ca ministru de Interne, o să de­cimeze şi el electorii la referendum, cum a în­cercat colegul Stroe?

3. Are vreo idee constructivă pe reforma ad­mi­­nistrativ-teritorială, care a consumat imen­se energii politice în prima parte a lui 2013 şi a rămas apoi în coadă de peşte? În afară, fi­reş­te, de opţiunea de a avea capitala unei re­gi­uni la Sibiu şi de a muta o autostradă pentru a satisface mai bine nişte interese locale – am­­be­le exemple de politică tranzacţionistă de ni­vel mărunt? Ca primar de atâţia ani, cum i se p­a­re planul colegului de guvern Dragnea, de a în­tări consiliile judeţene, care înţeleg că ră­mâ­ne pe tapet (şi contrazice flagrant re­gio­na­li­za­rea, pentru că nu se pot face ambele si­mul­tan)?

Mai cum seamă, cum se vede din perspectiva proiectului Johannis 2.0 tot războiul contra sta­tului de drept, pornit la vedere cândva prin 2007, dar ajuns în ultimii ani la faza ul­timă, a insurecţiei antibăsiste şi antiim­pe­ria­liste, pentru suveranitate şi ieşirea de sub căl­câiul occidental al ANI şi DNA, instituţii unicat prin Europa? Insurecţie concretizată nu doar în celebrele flegme trase de şeful Antonescu în freza Departamentului de Stat şi a ve­ri­şoa­rei Merkel, ci şi mai nou, în anul de graţie 2013, în cochetării tiermondiste (tip „miş­ca­rea de nealiniere“, vă mai amintiţi?) cu nişte in­ves­ti­ţii fantomă din China, prezentate po­po­rului ca alternative mai bune şi mai rapide la fon­du­rile UE, sau parteneriate tacite cu Gaz­prom?

Astea nu sunt fleacuri: dacă uneşti punctele cu o linie continuă, se vede clar slăbirea an­ga­jamentului actualei majorităţi, dacă nu faţă de banii UE ca atare, că nu-i nimeni nebun să spună asta public, atunci faţă de comunitatea de valori şi legi europene. Or, doar banii şi be­ne­ficiile, fără reguli de comportament, nu se poate, iar norma de comportament în Ro­mâ­nia de doi ani încoace este „nimic nu-i prea jenant ca să nu se facă, dacă avem un interes în asta noi, majoritatea; iar interesul nostru primordial e demolarea statului de drept“.

Această subtilă formă de antioccidentalism, discutată în conferinţa anuală a EFOR de săp­tă­mâna trecută (vezi www.expertforum.ro), e principalul pericol la adresa stabilităţii de­mo­cratice în România azi, ce nu se poate în­lă­tura cu PR politic ceva mai bun sau cu tur­na­rea aceluiaşi vin vechi şi borşit în sticle noi cu etichete nemţeşti.

* Sorin Ioniţă este analist de politici publice ExpertForum (EFOR)