De același autor
Saptamana trecuta s-a anuntat oficial ca Cehia a trecut inaintea Portugaliei ca PIB pe cap de locuitor. Sigur, nu e prima tara fosta comunista care ajunge din urma si depaseste un membru vechi al Uniunii Europene in privinta dezvoltarii: Slovenia era deja de cativa ani buni peste Portugalia si Grecia. Dar Slovenia e o tara mica, cu populatie nici cat Bucurestiul, fiind considerata cumva o aberatie statistica. Insa Cehia e o tara maricica ce a mostenit din comunism de toate, si bune, si rele. Progresul sau rapid din ultimii ani arata ca istoria recenta nu e o fatalitate, iar daca face ce trebuie, Estul poate foarte bine sa o ia inaintea Vestului, asa cum visa odinioara Hrusciov (termenii sunt relativi: strict geografic, Praga e mai la vest decat Viena). Si ca integrarea europeana, dincolo de politicianisme, poticneli conjuncturale sau strategii sectoriale stupide, este intr-adevar un proiect benefic si vizionar, in buna traditie a iluminismului european.
Mesajul este deci optimist, pentru ca in urma Sloveniei si Cehiei tropaie harnic toti ceilalti estici, inclusiv Romania si Bulgaria: care mai elegant, care mai dezarticulat, dupa cum il tin puterile pe fiecare. Insa dezlantuirea energiilor care pana acum se iroseau in zadar in sisteme distorsionate si planificate, precum si reevaluarea activelor nationale care timp de saizeci de ani au zacut depreciate, sub povara unor legi si norme care distrugeau valoare economica in loc sa o creeze, este un proces fara precedent in istoria moderna. Si care demonstreaza inca o data ca institutiile si politicile adoptate sunt mult mai importante decat bogatiile naturale sau alti factori in drumul catre prosperitate al unei societati: ganditi-va doar cum terenurile si cladirile si-au sporit valoarea cu un ordin de marime in doar un deceniu si ceva in toata Europa de Est, doar ca rezultat al clarificarii situatiei proprietatii si garantiilor oferite de statul de drept, ancorat in procesul de integrare. Ceea ce duce la imbogatirea, prin efect de maree, a tuturor proprietarilor din regiune, mari si mici. Sau cum, pentru prima oara de cand exista aceste tari relativ sarace, sute de mii de locuitori ai satelor din Romania si Bulgaria (si nu doar elitele instarite sau studentii pe burse de stat, ca inainte de razboi) calatoresc liber si muncesc in Vest, fara sa mai depinda de comisii de selectie si birouri de pasapoarte. .jpg)
Insa ma intreb daca, fiind mereu in mijlocul evenimentelor, mai suntem noi in stare sa facem doi pasi inapoi si sa vedem padurea de copaci. Senzatia mea este ca nu, iar comentatocratia romana ce da tonul in opinia publica e una dintre sursele importante ale acestei orbiri à la longue durée. Ca si Eminescu-gazetarul, pe care conservatori si progresisti contemporani il iau deopotriva ca model de stil si retorica, directorii de opinie de azi isi urmaresc propriile marote si nu prea au instrumente sa perceapa in profunzime tara de sub ochii lor - oricum, nu mai mult decat politicienii pe care ii critica. Ei nu se bazeaza pe argumente verificabile, ci pe charisma exprimarii; nu analizeaza, ci dau sentinte; nu cerceteaza faptele ca sa-si formeze o parere, ci in cel mai bun caz selecteaza exemple cu care sa-si ilustreze parerile predefinite, iar alteori nici atat. Nu e deci de mirare ca predictiile lor din ultimul deceniu si jumatate s-au cam infirmat.
Aici nu e vorba de a injura sau a lauda guverne sau birocratii, in raport de loialitati de moment. E vorba de a mai vedea si altceva decat frecusul zilnic din politica, de a fi capabil sa sesizezi tendinte pe termen lung, cauze si efecte, pentru a vedea ce merge intr-adevar si ce nu in societate sau administratie. Pesimismul continuu si critica acoperitoare, nediferentiata si nespecifica, inclusiv in legatura cu aderarea la Uniunea Europeana (ca va fi rau; ca ne vor cumpara strainii sau, dimpotriva, ca nu ne cumpara la fel de repede ca pe altii; ca nu vom putea concura si ne vom duce de rapa sau ca vom concura prea tare si, ca atare, ni se va da in cap etc.) e un simptom al acestei lipse a capacitatii de analiza. Sub aceste metafore si largi trasaturi de pensula nu e nimic, in afara de obisnuinta de a umple un spatiu tipografic, ca sa ti se auda vocea, fara a sti exact despre ce vorbesti.
De fapt, dincolo de acuzele aduse pe buna dreptate guvernului actual, lui Nastase sau celor dinainte, contextul general este din fericire unul pozitiv, in special in ultimii zece ani. Ironia soartei este ca abia acum, dupa ce l-am impuscat pe Ceausescu, am ajuns sa traim decenii de impliniri marete. Si o facem, ca in orice democratie autentica, bombanind. Testul e simplu: intrebati-va in ce perioada din istoria Romaniei v-ar placea sa va mutati, daca ati putea, ca intr-un episod din Twilight Zone. Sincer, eu as alege fara ezitare luna iunie 2006. Poate e greu de acceptat la prima vedere, dar n-a existat niciodata o Romanie mai prospera, mai libera si mai echitabila pentru toti cetatenii ei, iar perspectivele in toata regiunea noastra n-au fost niciodata mai bune.
Standardul nostru de viata este mai ridicat decat oricand, iar ceea ce are la dispozitie o familie medie in Romania astazi ar fi fost considerat un lux orbitor cu 50-60 de ani in urma. Ceea ce e azi definit ca prag de saracie, in perioada interbelica ar fi fost normalitatea - sau chiar bunastare pentru o parte importanta din cei 80% dintre cetateni care locuiau la sat. Serviciile sociale precum educatia si sanatatea, subfinantate cum sunt, ajung macar si pe la ei, iar dupa 2007 subventiile agricole (cu care, personal, nu prea sunt de acord) ii vor transforma pe taranii romani in mari sustinatori ai UE, asa cum s-a intamplat in Polonia. Libertatea de exprimare, constiinta si manifestare a diverselor interese, grupuri si minoritati, poate inca incompleta, este oricum maximul a ceea ce am avut noi vreodata. Si uite ca, tras-impins, am mai asistat zilele astea la inca o premiera absoluta de la Cuza incoace: un (viceprim-)ministru in functie care a demisionat, fiind anchetat de procuratura pentru coruptie.
