De același autor
Recentele dezvăluiri ale cotidianului newyorkez Wall Street Journal cu privire la intențiile președintelui american Donald Trump de a cumpăra Groenlanda au fost preluate în presa internațională ca o nouă o idee originală a concepției sale privind repoziționarea SUA în lume. Unii comentatori s-au grăbit să consulte specialiști în dreptul internațional pentru a vedea dacă chiar este posibilă cumpărarea acestui teritoriu. Și chiar este posibil! Avem de-a face cu un teritoriu autonom (țară constitutivă) aflat sub tutela Regatului Danemarcei, acesta din urmă păstrând competențe numai în ce privește afacerile monetare, apărarea și afacerile externe. În rest, cei 55.000 de locuitori ai insulei, cu o suprafață de mai bine de 2,1 milioane de km.p. și situată între oceanele Glaciar Arctic și cel Atlantic, ar putea să își declare independența și să accepte vânzarea teritoriului. Nu este nici prima dată când Statele Unite manifestă un asemenea interes, ba chiar a treia oară, prima fiind în 1867, imediat după ce au cumpărat Alaska de la Imperiul Țarist, iar a doua oară fiind în 1946, când președintele Harry Truman a avansat și suma de 100 de milioane de dolari.
Mai mult, există chiar o tradiție americană a integrării unor vaste teritorii în domeniul național prin cumpărare. În 1803, delegația americană condusă de James Monroe accepta oferta lui Napoleon Bonaparte de a vinde Luisiana pentru suma de 80 de milioane de dolari, teritoriul Imperiului Francez (Nouvelle-France) fiind cuprins între regiunea Marilor Lacuri și Golful Mexic! La fix 50 de ani de la această achiziție, urma o alta, cunoscută în istoria americană drept Achiziția Gadsden, după numele ambasadorului SUA de la acea vreme în Mexic, James Gadsden, și care a presupus cumpărarea de la Mexic a unui teritoriu situat astăzi în sudul statelor Arizona și New Mexico. Iată o bogată tradiție în domeniul achizițiilor teritoriale prin cumpărare! Dar nu aceasta este cheia de interpretare a ideii deloc originale a domnului Trump.
Repunerea pe tapet a chestiunii angajamentului american în Groenlanda are de-a face cu emergența spațiului arctic drept spațiu de confruntare între marile puteri. Din acest punct de vedere, marea insulă autonomă din cadrul regatului danez are o valoare strategică importantă și va avea tot mai mult în viitor. De fapt, din punct de vedere strategic, Groenlanda este din 1941, de la instalarea primei baze militare americane, un teritoriu american. Aici se află baza Thule a forțelor aeriene americane, reprezentând totodată și o verigă esențială a apărării aerospațiale a Americii de Nord: baza adăpostește radarele sistemului NORAD, de detecție a eventualelor rachete balistice lansate din spațiul eurasiatic, și un centru de supraveghere satelitară.
Topirea parțială a calotei glaciare pe fondul încălzirii globale deschide noi rute de transport și noi oportunități în materie de resurse naturale. Potrivit unui studiu US Geological Survey, în spațiul arctic s-ar găsi 13% din rezervele mondiale de petrol și 30% din cele de gaz. În materie de transport, topirea banchizei permite punerea în valoare a unei rute de navigație care ar scurta distanța dintre Atlanticul de Nord și Extremul Orient (China, Japonia, Coreea de Sud) cu 35 până la 40%. Există proiecte și pentru noi cabluri submarine de fibră optică pe această rută.
Competiția geopolitică între marile puteri începe să se afirme. Rusia este încă puterea dominantă în acest spațiu, strategia sa politica, militară și economică datând încă din anii 1930. Jumătate din populația stabilă a regiunii arctice (în jur de 4 milioane de locuitori) se află pe țărmurile rusești și, din acest motiv, a fost singura țară riverană care a utilizat constant o rută maritimă în această regiune. În ultimul deceniu prezența rusă s-a intensificat prin deschiderea de noi baze militare (Insula Kotelnîi din arhipelagul Noua Siberie) și lansarea la apă a noi spărgătoare de gheață și metaneiere-spărgătoare de gheață cu propulsie nucleară (clasa Yamal).
Este singura care are o flotă militară arctică în adevăratul sens al cuvântului. De cealaltă parte, Canada începe și ea să își afirme suveranitatea în regiune, de asemenea Statele Unite care, pentru moment, posedă numai două spărgătoare de gheață (față de 37 ale Rusiei). Washingtonul a reînființat Flota Nordului (cu sediul la Norfolk, în Virginia, efective - 950 de militari). Norvegia, altă putere riverană, membră NATO, a reînceput exercițiile militare în regiune. Un aspect important este creșterea interesului Chinei, care a început să trimită în vizite periodice (începând cu 2017) spărgătorul de gheață Dragonul zăpezilor.
Iată numai câteva date care permit să înțelegem interesul președintelui Trump față de Groenlanda. Este un interes pentru regiunea arctică și este de așteptat ca Flancul Nordic al NATO să necesite tot mai multe resurse, poate chiar să devină în viitor cel puțin la fel de important precum Flancul Estic. //
