De același autor
Pe 19 decembrie, Adunarea Națională, camera inferioară a Parlamentului francez, a votat Legea Imigrației. Textul a coagulat o majoritate puternică – 349 de voturi pentru și 186 împotrivă – în pofida faptului că 59 de membri din coaliția care sprijină guvernul au ales fie să se abțină, fie să voteze împotrivă. Voturile partidului de centru-dreapta, Republicanii, și cele ale Reuniunii Naționale – în care activează doamna Marine Le Pen, au permis acest succes al președintelui Emmanuel Macron, promotorul legii. La Senat, dominat puternic de centru-dreapta, votul a fost fără emoții, 214 pentru și 114 împotrivă. Democrația franceză fiind foarte efervescentă, numeroși aleși ai stângii parlamentare, dar și din partidul președintelui Macron declarând că zeci de prevederi ar fi contrare Constituției, iar unele sindicate organizând mișcări de protest, presa a și pus eticheta de lege care divizează societatea franceză. Astfel că însuși președintele Republicii a sesizat Consiliul Constituțional pentru a verifica dacă prevederile invocate sunt contrare legii fundamentale a statului, și anume condiționarea accesului pentru a beneficia de prestații sociale, restrângerea dreptului solului, instituirea de cote migratorii de către Parlament. Demersul a fost replicat și de 60 de parlamentari. Această amploare a contestării i-a făcut pe unii specialiști francezi în drept constituțional să prevadă un verdict de neconstituționalitate parțială.
Să vedem acum care sunt cele mai importante prevederi ale legii. Stabilirea de către Parlament a unor cote de imigrație pentru a limita „pentru următorii trei ani” numărul de străini admiși pe teritoriu (excluzând solicitanții de azil). De asemenea, este prevăzută pierderea cetățeniei pentru persoanele cu dublă cetățenie condamnate pentru omucidere voluntară a funcționarilor statului. De menționat că profesorii și polițiștii sunt funcționari ai statului. În ceea ce privește legea solului, legea admite încetarea dreptului automat de a obține cetățenia franceză la vârsta majoratului pentru persoanele născute în Franța din părinți străini: acum va fi necesar ca rezidentul să o solicite odată ce a împlinit 16 ani. În cazul condamnării penale, naturalizarea unei persoane străine născute în Franța ar deveni imposibilă. Textul include însă o restricție privind accesul la permisul de ședere pentru „solicitantul bolnav”. Cu unele excepții, acesta poate fi acordat numai dacă nu există un „tratament adecvat” în țara de origine. Acoperirea prin asigurarea de sănătate va fi, de asemenea, exclusă dacă solicitantul are resurse considerate suficiente. Se introduce „infracțiunea de rezidență ilegală”, pentru care se prevede amendarea fără închisoare. Se înăspresc condițiile de reîntregire a familiei în sensul că solicitantul trebuie să facă dovada unei șederi pe teritoriul francez de cel puțin 24 de luni (față de 18, în trecut), a resurselor financiare „stabile, regulate și suficiente”, a unei asigurări de sănătate, precum și vârsta minimă de 21 de ani. Chiar și solicitanții extracomunitari ai unui titlu de sejur de studii sunt obligați să depună o garanție care să acopere costul unei eventuale expulzări de pe teritoriul național. În sfârșit, textul mai acordă prefecților o putere cvasi-discreționară de a regulariza angajații „fără acte”, dacă aceștia activează în domenii în care se înregistrează deficit pe piața muncii. Însă străinii aflați în situație neregulată pe teritoriul francez pot fi trecuți în legalitate prin eliberarea unui permis de ședere cu valabilitatea de un an, dar care este eliberat de la caz la caz, numai în condițiile în care cel vizat a locuit în Franța cel puțin trei ani și a fost angajat timp de cel puțin 12 luni din ultimele 24. Această ultimă măsură are valoare de „experiment” și se va aplica numai până la sfârșitul anului 2026.
Să amintim și o măsură care nu face parte din lege, dar care se înscrie în subiect: interzicerea, începând cu 1 ianuarie a.c., în moscheile de pe teritoriul Franței a predicatorilor din străinătate.
Legea Imigrației vine după alte nu mai puțin de 30 de legi similare adoptate în ultimii 40 de ani, fără ca acestea să fi schimbat situația, fără ca acestea să fi redus numărul străinilor. Aceștia erau, potrivit datelor Institutului Național de Statistică și Studii Economice, 7 milioane la final de 2022, din care 2,5 obținuseră deja cetățenia franceză. Problema de fond nu este migrația, deoarece Franța a fost mereu un pământ care a atras comunități din toată lumea. Problema este reprezentată de constatarea că unele comunități extraeuropene, în marea lor majoritate, se comportă ca enclave civilizaționale, contestând cultura și tradițiile franceze pe propriul teritoriu național. Într-o intervenție publică în noiembrie, fostul șef al serviciului de informații externe al Franței (DGSE), Pierre Brochand, a exprimat în mod liber provocările uriașe care stau în fața societății și statului francez, ca, de altfel, în fața celor mai multe state europene, după ce a amintit că pe teritoriul francez intră an de an aproape o jumătate de milion de imigranți, iar 40% dintre copiii născuți pe teritoriul Franței, cu vârste între 0 și 4 ani, au părinți exclusiv străini:
„[Întrebările la care trebuie să răspundem sunt în numar de trei]. De unde venim? Unde am ajuns? și Ce anume vom deveni? […] Asistăm la o rară disociere între pașaport și loialitatea față de țară. Să ne amintim, în fiecare zi, de evenimentul fondator care a fost meciul de fotbal Franța/Algeria din 2001, dezvăluind cu tristețe apariția suprarealistă a „francezilor antifrancezi”. Dacă vrem să abordăm o problemă, este esențial să înțelegem dimensiunea reală a acesteia. Sistemul statistic, centrat pe criteriul naţionalităţii, nu permite însă evaluarea tuturor repercusiunilor unui fenomen care îi scapă în mare măsură. De aceea, este imperativ să ne îndreptăm către așa-numitele statistici și proiecții «etnice», a căror interdicție nu este altceva decât ipocrizie și o preferință culpabilă pentru ignoranță, deci statu-quo”.
Cele 30 de legi în nu mai puțin de 40 de ani, cărora li se adaugă și textul adoptat de Parlamentul francez la final de decembrie, ne arată imposibilitatea de a gestiona un fenomen care are tendința să se amplifice către jumătatea secolului, antrenând mutații structurale asupra geografiei umane europene. //
