Turcia și apropierea de Moscova și Teheran

Normalizarea relațiilor cu Rusia și apropierea de Iran confirmă înscrierea durabilă a Turciei într-un orizont euroasiatic și poziția ei de punte între Occident și Orient.

Stefan Popescu 26.07.2016

De același autor

 

Până în 1991, politica externă a Turciei evo­lua într-un univers destul de simplu: re­lația strategică cu SUA, prezența în NATO, alianța regională cu Israelul și bu­nele relații cu aproape toa­te statele Comunității Eco­nomice Eu­ropene. Du­pă pră­bușirea URSS, uni­versul Turciei începe să se des­chi­dă, iar țara să își re­găsească orizontul euro­asiatic prin tentația creării unui grup al statelor tur­cofone din Caucaz și Asia Centrală pe baza moștenirii comune tur­co-musulmane (politică întruchipată la acea vreme de pre­mierul Tansu Çiller). Ambiția Ankarei de a deveni stat-far și centru politic și eco­nomic al lu­mii turcofone (Azerbaidjan, Ka­zahstan, Uzbekistan, Turkmenistan și Kîr­gîzstan) se putea baza pe sprijinul SUA și al Is­ra­e­lu­lui. Un astfel de proiect ar fi per­mis mar­ginalizarea Rusiei și scoaterea Ira­nului din Asia Centrală și ar fi reprezentat o con­tra­pondere la adresa statelor arabe din Ori­entul Apropiat și Mijlociu. Pro­iec­tul s-a dovedit a fi un eșec: Turcia nu îl putea sus­ține din punct de vedere eco­no­mic, iar amenințarea islamistă afgano-pa­kistaneză a determinat fostele state din Asia Cen­tra­lă să conserve legăturile spe­ciale cu Rusia. În cele din urmă, respon­sa­bilii turci înșiși au realizat că apropierea de Rusia era mult mai profitabilă decât un asemenea proiect: Rusia putea deveni un fur­nizor de energie care să susțină dez­vol­tarea in­dus­trială a Turciei, piața rusă pre­zenta un po­tențial imens pentru bunurile de larg con­sum produse în Turcia, dar și pentru com­paniile turcești din domeniul construc­ții­lor. Turiștii ruși descoperă stațiunile tur­cești și în scurt timp devin principalii cli­enți (4,4 milioane în 2014). Proiecte im­por­­tante sunt realizate în­tre cele două părți, cum ar fi gazoductul Blue Stream (operațional din 2003). În 2013, com­pa­nia rusă Ros­sa­tom câștigă licitația pentru realizarea pri­mei centrale nucleare tur­cești. Schim­bu­rile co­mer­ciale dintre cele două părți ajung la 44 de mi­liarde de dolari la sfâr­șitul anului 2014 (depășind schim­burile cu Germania - 32,6 miliarde), iar ținta fixată este de 100 de miliarde. In­tensitatea schimburilor eco­nomice de­ter­mină și încălzirea relațiilor politice și adop­tarea unor poziții comune.

 

Dezvoltarea economică spectaculoasă, po­litica „zero probleme cu vecinii“, de­ten­sio­narea etnică (în urma acordului de pace cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan, în 2009), redescoperirea și afirmarea de­com­plexată a tradițiilor musulmane (începând cu 2002) au făcut din Turcia un adevărat mo­del în lumea musulmană, iar pră­bu­și­rea Irakului și fragilitatea Pakistanului i-au crescut valoarea strategică pentru Oc­ci­dent. Folosirea Islamului ca vector de in­fluență în exterior a permis Turciei lăr­gi­rea și mai mult a orizontului politcii ex­terne și dobândirea unei adevărate „pro­funzimi strategice“, dar și accesul la noi piețe de desfacere, inclusiv în Africa mu­sulmană subsahariană. Tradițiile și poten­țialul economic au făcut din Turcia și unul din polii economici din Balcani (polito­lo­gul americano-indian Parag Khanna vor­bește de „Istanbulgaria“ pentru a exem­plifica plastic poziția Bulgariei ca suburbie economică a Istanbului). Cât despre po­zi­ția de leading nation a Flancului SE al NATO (poziție favorizată și de slăbiciunea mi­lita­ră cronică și valoarea strategică me­diocră a vecinilor săi din alianță), aceasta nu mai ne­cesită clarificări. Primăvara ara­bă și ero­darea poziției Egiptului au permis Tur­ciei să își afirme, pe bună dreptate, am­bi­ții­le de stat far al lumii musulmane su­nite.

 

Cât despre relațiile Turciei cu Iranul, și aici evoluțiile sunt mai vechi. Poate ar fi ca­zul să amintim de inițiativa de mediere turco-braziliană, din primavara anului 2010, pe dosarul nuclear iranian. Și aici, din­colo de naturala solidaritate a celor do­uă țări în fața „pericolului“ emergenței unui Kurdistan independent în nordul Ira­kului și a riscului unificării mișcărilor kur­de, economia a fost factorul inițial de apro­piere. În prezent, schimburile turco-iraniene se ridică la 16 miliarde de dolari, iar perspectivele sunt foarte mari pe fon­dul deschiderii Iranului către economia mondială. Iranul prezintă avantajul (ca și Israelul, intrat recent pe piața expor­ta­to­rilor de hidrocarburi) diversificării pentru Turcia a surselor de aprovizionare cu energie.

 

Pe scurt, nu trebuie să ne surprindă că o asemenea țară, în noul context istoric al epo­cii multipolare, are o agendă care de­pășește calitatea de membru NATO și de partener special al Uniunii Europene. Ase­menea evoluții sunt „naturale“, înscriin­du-se în permanențele istoriei și geo­gra­fiei, și țin mai puțin de persoana și de opțiunile domnului Erdoğan. Nu mai vor­besc de faptul că modelul societal și po­li­tic turc (democrație administrată) este mai apropiat de cel din Rusia și Iran decât de cel din „vechea Europă“.

 

Cum ar putea o asemenea țară să își do­rească intrarea într-o trilaterală cu va­len­țe securitare alături de Polonia și România sau participarea la crearea unui instru­ment suplimentar de cooperare militară la Marea Neagră (asta și în condițiile în care grosul forțelor navale turce este în Mediterana, iar Ankara a căutat dintotdeauna să păstreze în Marea Neagră echipamente în principal defensive!)?

 

Evenimentele în desfășurare din Turcia sunt mai mult un „accelerator al istoriei“, și nu cauza orientărilor din politica externă anunțate de domnul Erdoğan. Normalizarea relațiilor cu Rusia și apropierea de Iran, dincolo de aspectele tactice și de eșecul înregistrat în Siria, confirmă înscrierea durabilă a Turciei într-un orizont euroasiatic și poziția ei de punte între Occident și Orient.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22