De același autor
Noua elita politica a zis nu. Romania trebuia sa îsi ofere o Constitutie, sa faca alegeri pentru Parlament, ca sa aiba cine vota legi. Ii trebuia si presedinte din randurile poporului, nefericit "de 45 de ani de dictatura a proletariatului".
Toate astea în timp scurt. Alegerile au fost asadar comasate, în mai 1990, si septembrie 1992. A rezultat o clasa politica anemica si lacoma, pritocita în graba. Ea are constiinta puternica a slabiciunii si imposturii ei si se teme ca locul ei nu e acolo unde se afla. E necalificata, cu destui neaveniti strecurati pe listele partidelor, sub pulpana cate unui prezidentiabil improvizat.
Este si motivul pentru care este atat de conservatoare. Doreste sa nu schimbe nimic din ce a generat-o. O competitie reala ar scoate-o din joc. Fiecare parlamentar, ministru, prefect îsi datoreaza cariera acestui sistem. Partidele sunt la cheremul unui candidat pentru Cotroceni. Nici nu mai trebuie sa ai un partid, daca ai un candidat. Partidele s-au atrofiat, în loc sa se anime si dezvolte.
Electoratul, dupa un intermezzo cam scurt, s-a înstrainat. Nu întamplator sistemul "candidatului" a generat coruptie si stagnare. Perdantul numarul unu în 1990, 1996, în 2000 a fost alegatorul. El este victima inocenta a acestei mistificari asa-zis democratice. Vreme de patru ani nimeni nu se mai intereseaza de fericirile si nefericirile lui. Dupa mai multe comedii electorale, a înteles ca exista si un sens tragic al gestului oarecum automat de a vota la patru ani pe cineva.
Presiunea opiniei publice a crescut si acum suntem tinta unei campanii prin care politicienii vor sa ne convinga ca, de data asta, gata, ceva se schimba. Si în 1996 am auzit asemenea ademeniri. Cum au ajuns la putere, însa, "reprezentantii societatii civile" au uitat de promisiuni. In 2000 s-a votat tot pe liste si tot comasat. Jocul a fost acelasi: cine a avut un candidat puternic la presedintie - adica PDSR si PRM - a facut un scor bun.
Data viitoare, se pare ca vom vota în octombrie pentru Cotroceni si dupa iarna, prin martie, pentru Parlament. De ce aceasta schimbare de compas? E întai teama ca lumea nu va veni la vot. Politicianului nu îi place sa fie privit cu indiferenta. Inregistram un grav fenomen de respingere în sondaje.
Credibilitatea politicianului roman este cam o cincime în raport cu a unui jurnalist. Dar mai tari sunt argumentele de ordin practic. Lideri de la putere, dar si din opozitie considera ca ar obtine avantaje daca ar separa alegerile. De la PSD lucrurile par simple, desi nu sunt. Daca în octombrie se va alege presedintele, Iliescu - odata eliberat de servitutile Cotrocenilor - ar conduce campania electorala pentru Parlament.
PSD e interesat în aceasta mutare, pentru ca electoratul lui Iliescu nu trece decat doua treimi la Nastase. Iliescu are un electorat al lui, de milioane de voturi, pe care PSD nu tine sa îl risipeasca.
Dar vrea Nastase sa candideze pentru Cotroceni? La întrebarea asta nimeni nu are un raspuns clar. Nici Nastase. Va putea el sa refuze presiunea anturajului? Urmareste el o solutie cu un "pion de sacrificiu"? Vom avea un triumvirat, Iliescu lider PSD,
Nastase prim-ministru, Geoana presedinte ? Nu e exclus sa fie unul din scenariile principale. Cum altfel s-ar putea rezolva tensiunile pentru putere la varful PSD? Separarea alegerilor prezidentiale de cele parlamentare a fost chiar solutia de compromis între Iliescu si Nastase. Astfel, fiecare pastreaza o parte din putere. Intai, însa, a cazut varianta alegerilor anticipate, sustinuta de premier, dar care îl scotea din joc pe Iliescu. Ramane intrebarea: cine va fi candidatul PSD la presedintie?
Cu o exceptie, Romania Mare, celelalte partide sustin formula decalarii. Fiecare si-a facut socotelile si considera ca nu are de pierdut. Miza Cotrocenilor, se pare, nu ii mai atrage decat pe politicienii de mana a doua. Ei nu au alta posibilitate sa faca politica si se ofera singuri.
Unii socotesc ca nu au sansa sa castige si se tin deoparte, pentru ca nu are rost sa se compromita printr-o înfrangere. Altii, însa, vor folosi campania pentru a-si face pur si simplu publicitate. Candidatii nu vor intra în batalie cu gandul la armatele pe care le conduc. Infrangerea le va apartine. Campania prezidentiala nu va fi o batalie izolata. Va fi continuarea alegerilor locale si deschiderea celor parlamentare.
Va fi, asadar, o campanie prelungita, cu multe obstacole, care va cere mari resurse financiare si umane. Alegerile locale din iunie 2004 vor fi o încercare complicata si extrem de dura. Soarta lor se va decide în orasele mici si medii. In cele mari, mai ales cele universitare, opozitia are mari sanse.
In zonele rurale, PSD se va detasa în castigator. Apoi, pe aliniamentul locale & prezidentiale, partidele vor aborda alegerile pentru Camera Deputatilor si Senat. Asta în primavara 2005. Daca iarna va fi grea, PSD va pierde procente. Fara "locomotivele" din alte campanii, cu un presedinte instalat de cateva luni la Cotroceni, datele problemei vor fi foarte diferite.
Partidele cu experienta, cu cadre, cu retele organizate, mai putin personalizate, vor avea de castigat. Fara obsesia prezidentiala, un partid va conta pe fortele proprii, pe contactul cu lumea reala. Mai ales daca vom avea - macar si partial - vot uninominal, efectele vor fi mari. Multi candidati vor fi selectati din afara "zonei gri". Anonimatul listelor va deveni secundar.
Selectarea candidatilor se va face într-un amestec de clientelism, ca azi, si de criterii de performanta, ca într-un sistem normal. Fara sa aiba mize deosebite, si nemarcate de o radicalizare de ultima ora, alegerile vor mobiliza relativ putin electorat.
Ceea ce este în favoarea puterii. Oricum, alegerile parlamentare din martie 2005 vor stabili de fapt raportul de forte.
Ele vor constitui batalia decisiva, strategica, pentru urmatorii ani. Ma întreb daca totusi clasa politica are capacitatea de a schimba sistemul care a produs-o si i-a adus atatea avantaje. Nu mai e mult si o sa aflam.
