Despre oligarhie

Stelian Tanase 26.05.2003

De același autor

Duminica orbului, 20 mai 1990, a fost primul exercitiu electoral dupa multe decenii. Ce se castigase in 22 decembrie s-a pierdut atunci. A fost o reactie a Romaniei profunde. Ea, care s-a temut de schimbare. Votul din 20 mai a fost un refuz de a consacra revolutia si noua lume in care tocmai intram. Nu ne trebuia capitalism, nici proprietate privata, nici libertate de asociere sau de expresie. Ce sa faci cu toate astea? Riscurile erau mult prea mari.

Vasalitatile stiute au parut pentru milioane de romani mai bune decat riscurile unei libertati ingrate. Imaginile TV cu multimi manifestand in marile orase contra puterii (oroare!!!), tancuri pe strazi, sarabanda de lideri in pelerinaj pe mici ecrane l-au tulburat pe romanul mediu.

El s-a repliat pe cine parea cel mai sigur, mai patern. Societatea romaneasca si-a reprimat pasul in necunoscut. A preferat sa priveasca inapoi, sa se asigure ca “e bine”, ca nu i se va intampla nimic, ca lucrurile vor ramane cam la fel ca inainte. In disputa dintre cele doua Romanii, a castigat cea conservatoare. Intre Romania deschisa, urbana, informata, dorind libertati si cealalta, izolata, inchisa, arhaica, tematoare, rurala, a castigat a doua.

Populatia a surclasat cetatenii. Mineriadele nu au fost decat expresia “monstruoasei coalitii” dintre proaspetii castigatori in alegeri cu straturile cele mai reactionare, mai tematoare de schimbare. Cocktailul a avut un efect demolator asupra timidei societati romanesti, asupra fragilelor institutii democratice si mai ales asupra sperantei ca vom ajunge sa traim mai repede intr-o tara normala.

Efectele se simt pana astazi. Intarzierile noastre in integrarea in NATO si UE sunt efectul intarziat al acelui moment dramatic, care ne-a scos pentru un deceniu din istoria reala. Romania a pierdut sansa de a avea o dinamica reformatoare care ne-ar fi facut sa tinem cadenta cu Europa. A fost si un efect pervers. S-a castigat timp pentru ca vechile structuri, esaloanele doi si trei ale regimului ante ‘89, sa castige marja de manevra necesara pentru a ramane la putere.

S-a folosit pretextul “construirii capitalismului multilateral dezvoltat”, lectie pe care o stiau bine de la invatamantul de partid. Si in capitalism, si in comunism cineva are puterea. Si pentru ca ei erau “singurii cu experienta” de guvernare, administratie, comert, economie, a facut ca practic aceiasi oameni sa fie stapanii noii situatii. Fosta elita, nomenklatura plus clientii, s-a transformat in noua elita.

Daca au construit un comunism atat de performant, aceiasi oameni, bazati pe o experienta vasta, sunt bineinteles capabili sa ne pricopseasca si cu un capitalism asijderea. Si tot in folosul lor. Si au si facut-o. Aici e bancul. In Decembrie ‘89 mari sustinatori cu arma in mana ai regimului Ceausescu, in 2003 mari proprietari funciari, bancheri, oameni de afaceri, multimilionari in dolari. Aceiasi oameni de nadejde. Asta vrea sa insemne postcomunism, o tranzitie prelungita, cruda si nostalgica.

Trecutul nu trebuie lasat, pentru ca eram “tineri si fericiti”. Sub pretextul fauririi capitalismului, tovarasii au devenit pe nesimtite, din functionari, securisti, activisti, adica utilizatori ai averii publice, proprietarii si stapanii ei absoluti. Romania a trecut la capitalism numai in masura in care oligarhia in formare a reusit sa inghita, sa isi insuseasca tot ce era profitabil din vechea economie. Opera asta de jaf s-a facut prin privatizari oneroase, licitatii trucate, vanzari din active false etc.

Peste tot a fost cineva in spate din vechile structuri, pregatit, cu buzunarele larg deschise, gata sa se transforme din amploiat al statului in vajnic promotor al capitalismului, omul zilei de maine. Nu putea sa rezulte decat o oligarhie. O oligarhie bazata pe coruptie endemica, pe lumea interlopa, pe bani negri si economie subterana, pe complicitatea vinovata si masiva a politicului si administratiei. S-a format o pasta in care nu mai distingi cine e om de afaceri, cine om politic, cine gangster, cine traficant de influenta, cine omul legii.

Aceiasi joaca pe rand sau simultan aceste roluri. Oligarhia nu a aparut spontan in anul de gratie 2003. Ea si-a facut loc inca din 1990, timid la inceput. Rare erau complicitatile intre proaspetii intrati in Parlament sau la guvern si cei care incepeau sa faca afaceri. Pana in 1996 fenomenul coruptiei era insular. Fiecare se descurca pe partea lui. Serviciile din alte zone erau punctuale si contra cost. Un pas inainte este marcat dupa 1996, cand aceste insule sunt legate intr-o retea conectata cu cele mai inalte sfere ale puterii politice. Aceasta are pretentia sa coordoneze si sa primeasca procente din afacerea politico-economica. Anii ‘96-2000 sunt adevaratii ani de ucenicie pentru oligarhie. Se rafineaza procedeele, se stabilesc regulile de joc atat printre oamenii puterii, cat si ai opozitiei de atunci. Se distribuie zonele de vanatoare.

Politicienii sunt prezenti, oamenii de afaceri de asemenea, serviciile speciale si administratia participa activ, lumea interlopa, politia sunt amestecate. Se fac exercitii, manevre pentru a perfectiona sistemul. Toata lumea e implicata, de la varf pana la ultimul oras.

Sistemul nu functioneaza prea bine, pentru ca zonele de influenta nu sunt inca delimitate si nu exista un stapan absolut recunoscut de toata banda.

Rafuielile periodice nu au adus paci clare. Conflictele au izbucnit mereu, si mereu mai intaratate si lacome. Rivalitatile acerbe dintre clanuri au dus la dezastrul electoral din 2000. Unificarea retelelor se produce dupa 2000, dupa ce vechea coalitie s-a vazut inlocuita de un grup de interese mai disciplinat, mai eficient, care stie ce vrea si care a invatat bine lectia exercitarii puterii si a controlului afacerilor. Se intra astfel in faza institutionalizata. Sunt doua randuri de reguli. Unele la vedere, formale, prevazute in legi. Altele informale, care sunt si mai puternice.

Acestea din urma tin de relatii personale, de obligatii reciproce, de interese indicibile. Aici este adevarata putere din Romania. Aici se invart banii cei multi. Aici se gaseste Romania subterana, unde se fac toate jocurile.

Oligarhia da amprenta capitalismului romanesc de azi, cat este el. Societatea romaneasca - adica restul - poarta aceeasi amprenta si este efectul acestui tip de capitalism la care am ajuns. El are o fatada aproximativ democratica, in care puterile si averile sunt distribuite democratic. Dar are o structura indaratul fatadelor cu totul diferita. Autoritara, discriminatorie, bazata pe relatia patron-client, lacoma, nedemocratica. Aici, in Romania inceputului de secol, cel mai inalt standard la care se poate spera si ajunge este simularea cat mai aproape de model a adevaratei democratii si a adevaratului capitalism. Dar nu mai mult de atat. O sosie, o clona, o masca noua cu ranjetul aferent.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22