De același autor
Credeam ca intr-un an-doi vom fi in rand cu Occidentul. Prea il urase toata lumea pe Ceausescu, prea eram acaparati de Occident. Schimbarile le vedeam ca fiind radicale, rapide. O terapie de soc, care va scutura societatea si ne va duce, dupa cateva convulsii, unde visasem.
Dar schimbarile au fost limitate si mult mai putin profunde decat ne-am fi imaginat atunci. Romanii s-au temut sa traiasca altfel. Necunoscutul, nesiguranta ne-au inhibat orice dorinta de libertate. Asta pe un tablou al realitatii. Pe celalalt ce s-a întamplat ?
In fond, cei care au beneficiat de caderea dictaturii au fost înainte de oricine cei care au sprijinit-o. Nomenklatura s-a transformat peste noapte în clasa noilor îmbogatiti. Primenirea elitelor a fost superficiala. Bancile, societatile de asigurari, firmele de import-export s.a.m.d., sunt pline de securisti, ex-activisti PCR, directori, înalti functionari de dinainte de ‘89.
Dinozaurii nu au disparut. "Anul miracolului", cum a fost denumit, nu a fost pentru ei un cataclism istoric. Asa ar fi fost normal, daca luam în serios definitiile de dictionar ale revolutiei. Supravietuitorii sunt plini de viata si foarte prosperi. Au devenit între timp capitalisti, s-au occidentalizat. Asta dupa ce au participat cu gandul si cu fapta la masacrele din decembrie ‘89.
Dupa ce au stat în spatele usilor, înfricosati de ce se întampla. Dupa ce s-au ascuns - cateva luni numai - prin gauri de sobolan, întrebandu-se ce se va întampla cu ei, cum vor fi pedepsiti pentru servirea cu exces de zel a regimului Ceausescu. Unii, naivi, speriosi, s-au grabit chiar sa emigreze.
Si-au revenit repede. Dracul nu era asa negru. Asa ca au trecut la asaltul economiei si vietii publice romanesti. Cine contra cui a luptat în 1989 ramane un mister. Si mai ales cine a castigat. Masele rasculate sau cine? În Romania profunda îsi mai aminteste cineva azi de zilele revolutiei? Unii au amnezie pentru ca se simt vinovati de pasivitatea si lasitatea lor. Rarii curajosi care s-au opus si au platit cu zile de închisoare, cu persecutii, cu exilul, cu campanii de denigrare i-au pus pe oamenii normali într-o situatie morala delicata. "Tu de ce nu te-ai opus?" a aparut ca o întrebare fara raspuns. Asa ca, nu întamplator, mecanismele uitarii s-au instalat nestingherite. Altii doresc sa uite pentru ca au pierdut pe cineva drag pe baricadele însangerate. Cimitirele eroilor sunt pline de buruieni.
Supravietuitorii au luat forma ridicola a revolutionarilor de ocazie care îsi agita oficial amintirile, adevarate sau false, pentru a mai primi o scutire de impozit. Trist, foarte trist. Unii nu vor sa îsi aminteasca pentru ca o duceau pur si simplu mai bine înainte de ‘89. Cu banii munciti de ei faceau mai multe decat azi. Isi permiteau un concediu cu familia, cumparau apartamente în rate etc. Altii uita pentru ca sunt angoasati de democratie, de haosul asta care te obliga sa iei decizii în fiecare zi, sa alegi, sa fii liber. Nu se pot adapta si se refugiaza în trecut, unde erau tineri, sanatosi si frumosi.
Chiar daca era dictatura si mare saracie, erau plini de sperante. Altii, în sfarsit, uita cu tot dinadinsul pentru ca, odata cu caderea regimului comunist, propria lor viata li s-a parut dintr-o data un sacrificiu lipsit de sens. Ar fi preferat sa traiasca în orbire, în mistificare, pana în ultima zi.
Nimeni nu iubeste esecurile. Uneori e bine sa nu primesti vestea cea proasta. In 1989 milioane de oameni au aflat ca viata lor a fost o paranteza istorica, un experiment nereusit. Nu era adevarat ce li se spusese. Se sacrificasera, fusesera sacrificati, inutil. Istoria îsi batuse joc de ei. Un experiment de proportii, care a ratat dupa ce a produs milioane de victime disparute în Gulag, a nefericit alte multe milioane care au reusit sa nu ajunga într-o închisoare. Cui îi place sa afle ca a fost un cobai, ca substantele care i s-au administrat sunt letale, si nu salvatoare?
Asa ca nu e de mirare ca amintirea revolutiei s-a cam sters. Acum a fost chiar mai trist decat în alti ani. Mai tern. O plictiseala în plus si chiar o iritare. Nu cumva revolutia, ca si vietile noastre, a fost un esec?
