De același autor
De ce o analiza a PSD? Unii privesc cu neatentie sau chiar ignora ce se intampla in PSD. Cu o judecata simpla, ei spun ca FSN, FDSN, PDSR, PSD sunt acelasi lucru. Ca nimic nu s-a schimbat din 1990 si adevarurile spuse atunci raman valabile pana azi. Lipsa de realism in judecarea corecta a dinamicii si resurselor inca neepuizate ale PDSR a dus la erori mari de apreciere a situatiei politice din anul 2000. Desi acest partid este marcat de prezenta lui Ion Iliescu, a suferit transformari in cei 10 ani de la anul de infiintare, 1992.
Aceste transformari trebuie luate in consideratie pentru a intelege exact ce s-a intamplat la ultimele alegeri, in ultimii doi ani de la preluarea guvernarii, dar mai ales la ce trebuie sa ne asteptam in viitorul apropiat. Un al doilea motiv pentru care merita facuta o analiza a situatiei din PSD azi este ca in Romania aproape totul depinde de PSD.
Raportul de forte din interiorul PSD este mai relevant pentru orice analiza politica a situatiei din Romania decat cel dintre Putere si Opozitie, cel putin deocamdata. La ultimele alegeri, PDSR (acum PSD) a obtinut 37% (4 milioane de voturi pentru Camera Deputatilor si cam tot atatea pentru Senat). A fost un vot negativ produs de esecul grav al regimului Constantinescu. Pentru PSD a fost o victorie asteptata, dar care a depasit prin proportii toate calculele. Ce electorat a dat aceasta majoritate? O privire sociologica ne arata ca este unul sarac, preponderent rural, imbatranit, subcalificat. In fine, un electorat conservator, care doreste protectie sociala, este lipsit de initiativa, frustrat ca a pierdut din statutul sau in ultimii 12 ani. Il sustine neconditionat pe Ion Iliescu, care intruchipeaza toate acestea. Un electorat care are nevoie sa fie asistat pentru a supravietui.
Economia de piata, concurenta, capitalismul, somajul il sperie. El a votat PDSR pentru ca i s-au alimentat aceste temeri si i s-au dat asigurari ca nu i se va intampla nimic din ce se teme. Odata ajuns la guvernare, era limpede pentru liderii PSD ca oferta sa politica nu avea cum sa fie pusa in opera, in principal din lipsa de resurse. Incercarea de a o realiza concret ar fi dus la un colaps economic, proteste sociale, violente, "albanizarea" Romaniei, caderea guvernului etc. In 1996, Emil Constantinescu & CDR au venit la putere dupa o campanie tip "promite totul". S-a creat astfel o stare de asteptare nerealista vizavi de ce urma sa se intample. Rezultatul a fost un dezastru electoral. In 2000, PDSR, invatand lectia, si-a moderat nivelul promisiunilor.
Liderii sai se pot prevala astazi de faptul ca nu au pretins ca vor rezolva toate problemele cu care se confrunta tara. Ei nu au avut un "contract de 200 de zile cu Romania". Nivelul de asteptare este mai scazut si, in consecinta, si asteptarile fata de guvernare. Iar cand exista si rezultate (exemple: acordul cu FMI, cresterea economica, NATO), poti sa oferi un bilant spre masurare si nu sa te justifici pentru promisiuni neonorate.
Gasesc aici cauza pentru care PSD se afla azi in sondaje la 45-47%, circa 10 procente mai sus, in comparatie cu anul alegerilor. Daca privim din alt unghi, in sondaje s-a instalat din iarna trecuta o tendinta descrescatoare in raport cu anul 2001. Pana acum, septembrie 2002, declinul nu a fost stopat. Cred ca aceasta tendinta nu se va schimba in 2003.
Marja de manevra a PDSR - devenit intre timp PSD - este restransa. Pe de o parte, trebuie sa duca o politica procapitalista, indreptata spre o economie de piata functionala, sa integreze Romania in NATO si sa negocieze cu UE. Pe de alta, se bazeaza pe un electorat conservator, ostil unor asemenea politici. In destule privinte, PSD continua de fapt guvernarea si prioritatile CDR (si pe care CDR le-a indeplinit in mica masura).
Prima chestiune: in ce masura intreg partidul sustine aceasta politica procapitalista si masurile liberale cerute de tranzitie? A doua: in ce masura electoratul PSD sustine noua politica imprimata de grupul din jurul premierului Nastase?
Fracturi
In Opozitie, dupa esecul din 1996, PSD a trecut prin doi ani de convalescenta politica. Criza interna, sciziunea grupului Melescanu etc. au impins PDSR in planul doi. S-a aflat in sondaje in punctul cel mai scazut, 16%. Socul pierderii puterii a provocat reorganizarea partidului. Prezenta semnificativa in Parlament, 20%, a contribuit la o anumita stabilitate, ca si continuitatea lui Ion Iliescu la conducerea partidului.
Putini ii mai acordau totusi sanse de a mai reveni la putere. In 1997-'98 nimeni nu anticipa caderea regimului Constantinescu. Odata cu 1999, cand incapacitatea acelui regim a devenit limpede, electoratul s-a intors din nou spre PDSR. Nu Opozitia castiga alegerile de obicei, ci Puterea le pierde.
Problema a fost (cand a devenit clar ca PDSR are sanse sa castige in 2000): va urma o guvernare "tip Vacaroiu", de salvare a cat se putea din economia de stat? Una de stagnare, reprezentand grupuri de interese conservatoare? Trebuia incercat altceva? Guvernarea Vacaroiu lasase amintiri proaste si, fapt esential, pierduse alegerile. Era clar ca Romania va avea de confruntat constrangeri externe mult mai puternice decat in perioada 1992-'96. Resursele existente nu mai puteau alimenta deficitele uriase, industria si gaurile ei negre etc. O intoarcere la perioada ante-'96 devenise impracticabila. PDSR ar fi repetat esecul coalitiei de centru-dreapta. S-a optat pentru o modificare de directie. Altfel spus, pentru modernizarea partidului si institutionalizarea lui. Asta insemna depasirea fazei de "front", de "miscare populara", de catch all party, cum era de la infiintare. Eventualitatea guvernarii implica strict recunoasterea internationala. Izolarea era pericolul cel mai mare pentru un guvern PDSR. Or, acest partid pornea cu un serios deficit de credibilitate, mai ales dupa atitudinea anti-NATO din timpul campaniei din Iugoslavia, 1999. Plana si acuzatia de postcomunism, de partid nedemocrat, antieuropean, adversar al capitalismului, al economiei de piata si al proprietatii private. Nevoia de recunoastere externa si de a gasi, pe aceasta baza, resurse financiare, au fost factori de presiune puternici pentru schimbare. A fost elementul care l-a si selectat pe Adrian Nastase ca posibil prim-ministru si sef al partidului.
Nu tot partidul a acceptat aceasta schimbare de directie. Orice decizie strategica implica si o lupta pentru putere in interior. Nici azi aceste tendinte nu s-au impacat si clarificat. Ele continua un razboi surd de pozitii pentru a-si impune propria linie si, bineinteles, oamenii. Ele nu se constituie neaparat in grupuri formale cu ierarhii, structuri, programe proprii. Sunt retele mai ales informale, care se sprijina reciproc. Sunt lideri vizibili, care atrag simpatii in functie de fidelitati personale, de tipul de discurs politic, de oportunitati de cariera si interese economice. Uneori conflictele capata un contur precis (vezi situatia baronilor locali si raporturile lor dificile cu centrul), dar adesea sunt miscari si replieri conjuncturale. Cum se grupeaza aceste tendinte, cine sunt partizanii lor? In primul trend, "modernizator", gasim politicieni tineri si din generatia de mijloc, oameni legati de lumea afacerilor, cu instructie mai buna, care s-au adaptat mai bine solicitarilor post-'89.
Curentul conservator a ramas totusi puternic in PSD. Dupa adeptii lui, partidul ar trebui sa ramana mai mult o "miscare" si mai putin un partid institutionalizat. Ei nu sunt adeptii convinsi ai proprietatii private si nici ai retrocedarii imobilelor nationalizate, a terenurilor si padurilor. Nu sunt entuziastii privatizarii dusa pana la capat, nici ai unei economii de piata reale. Sunt aici interese ale birocratiei, dar si nostalgici national-comunisti, "oameni de afaceri" care depind de administratie, ideologi nationalisti si egalitaristi. Simplificand lucrurile, putem spune ca aceste doua trenduri, pe care le-am numit conventional, modernizator si conservator, se confrunta in PSD. Unii privesc spre social-democratia occidentala, mai ales spre cea germana, dar si spre laburistii lui Blair. Altii se simt mai aproape de discursul nationalist extremist al lui C.V. Tudor, au interese in prezervarea economiei de stat etc. Inainte de a fi populara in electoratul propriu; or, in societatea romaneasca, politica de accelerare a tranzitiei si de integrare euroatlantica are nevoie sa se bazeze pe suportul intregului partid. Nu stiu cat este acest suport, nu avem masuratori precise.
Daca Nastase se va mentine sus in sondaje si va face succes electoral, va avea o sustinere consistenta. Daca nu, conservatorii vor trage partidul pe linia lor. Ei vor contraataca pe tema "infidelitatii" fata de electoratul care a votat PDSR in 2000. Acestia vor dicta in acest caz o intoarcere spre acest segment (rural, subcalificat, imbatranit, sarac).
PSD este un partid supradimensionat, eterogen, traversat de curente si de tendinte centrifuge. Daca inainte de ultimele alegeri avea circa 400.000 de membri, numarul a crescut intr-un an si jumatate la 600.000. Este o crestere semnificativa, grefata pe un partid de mase, deja supradimensionat in comparatie cu alte partide si, mai ales, cu piata politica romaneasca. Noii veniti au fost atrasi de oportunitatile oferite de un partid care a castigat alegerile si care pare ferm instalat la putere pentru multi ani. Adeziunile ideologice cred ca sunt aproape lipsa, acest tip de adeziuni apare cand un partid se afla in opozitie.
Acesti nou veniti nu apartin segmentului din care PSD in mod traditional isi recruteaza membrii. Ei fac parte din zone sociale dinamice: functionari, mica burghezie, intelectuali, oameni de afaceri, tineri si generatia mijlocie. Nivelul de venituri si de instructie al noilor veniti este intre mediu si ridicat.
Faptul are consecinte vizavi de politica PSD, de optiunile lui, de interesele pe care isi propune sa le serveasca. Cifra de 600.000 trebuie privita cu circumspectie pentru ca provine din surse PSD si nu poate fi verificata. Dar chiar si asa cred ca proportiile sunt corecte. La doi membri de dinainte de 2000 a venit unul nou. PSD este un partid numericeste mai mare decat toate celelalte partide luate la un loc. Asta arata dezechilibrul grav al sistemului de partide. Un asemenea partid se conduce foarte greu, nivelul de comunicare in interiorul sau este scazut. Exista un pericol real de sciziune. Mobilitatea sa este sub semnul intrebarii. Evident, numarul de membri este un factor, dar esentiala ramane capacitatea de a colecta voturi. PSD are cel mai larg bazin electoral, 25-27%, care il voteaza in orice conditii. In cazul unei reusite guvernamentale, a slabiciunii Opozitiei (de exemplu, o prezentare neunita la alegeri) si a unei campanii reusite, PSD poate creste dincolo de 30%.
Socul viitorului
Trebuie sa ne intrebam care este viitorul partidului. Chestiunea este legata de ce se va intampla dupa retragerea lui Ion Iliescu. Cateva observatii. Ramane acest bazin electoral intact dupa plecarea lui Ion Iliescu? Cei doi, "parintele fondator" si "mostenitorul legitim", sunt tipuri diferite de politicieni. Iliescu are o legatura puternic personalizata cu electoratul. El reprezinta tatal protector, siguranta si linistea unui electorat numeros, rural, imbatranit, defavorizat, cu cel mai scazut nivel de instructie etc.
Imaginea sa este cea a unui lider experimentat, modest, cu care se poate discuta, apropiat de oameni, sarac si cinstit. Aceasta legatura personalizata intre PSD si electorat se va pierde in 2004. Cat din acest electorat il va urma pe Nastase? Tipul de lider reprezentat de el este foarte diferit: om de succes, bogat, bine educat, sofisticat, distant, autoritar. O parte din electoratul legat emotional de Iliescu nu va trece la Nastase. Apreciez acest segment cam la o treime. O parte se va indrepta spre Corneliu Vadim Tudor. "Parintele fondator" va fi inlocuit in preferinte de "personajul justitiar". Sunt dintre cei mai saraci, cei fara sanse de insertie sociala. Aceasta deplasare, cum o releva ultimele sondaje, se produce mai ales in zonele rurale din Moldova si Muntenia, fieful PSD pana acum; aici Vadim Tudor castiga teren. Theodor Stolojan si Traian Basescu isi taie si ei parti din electoratul lui Iliescu, dar in mai mica masura. E posibil ca Ion Iliescu sa preia partidul si sa faca rocada la Cotroceni cu Adrian Nastase, situatie in care proportiile se schimba, dar nu cu mult. PSD va pierde, de asemenea, electorat si in legatura cu rezultatele guvernarii. Orientarea pragmatica, luarea unor masuri cu caracter liberal impuse de tranzitie, au instrainat o parte din votantii anului 2000. Unii sunt dezamagiti de discursul prooccidental, pro-NATO, altii de neonorarea promisiunilor cu caracter social.
Observam asadar o transformare a electoratului PSD. Aceasta deplasare spre social-democratie a adus simpatii din zona micilor intreprinzatori, a micilor proprietari, a micii burghezii. Ele compenseaza in oarecare masura pierderile constatate la periferia bazinului electoral propriu. Noile recrutari provin din orase, mai ales in cele mici si mijlocii. Marile orase (cu peste 100.000 locuitori) raman arondate Opozitiei. PSD se indreapta spre categoriile dinamice ale societatii. Dupa admiterea in NATO si UE, orizontul societatii romanesti, asteptarile ei se vor modifica radical.
Agenda publicului, de asemenea. Oferta politica de la inceputul anilor '90, care i-a adus succesul, e pe cale de epuizare. Publicul se va orienta spre partide cu o reputatie mai solida ca ar fi proccidentale, cu ideologie in general de dreapta. PSD, "schimband greutatea de pe un picior pe altul", investeste in propriul sau viitor. Nevoia de recunoastere internationala, de modernizare, de a intra in Internationala Socialista de aici vin. Cu cat lumea romaneasca se reeuropenizeaza, electoratul traditional al PSD se diferentiaza si declina. Acest proces, care a mers foarte incet din 1990 pana azi, e in curs de accelerare. PSD pierde influenta politica pe masura parcurgerii tranzitiei. Romania sufera inca de prea putin capitalism, nu de prea mult. La fel, in ordinea democratiei, Romania are un deficit de institutionalizare. Pe masura rezolvarii acestor sarcini ale tranzitiei, oferta politica de tip stanga, populista, etatista, dominanta in anii '90, isi atinge limitele. Paradoxal, cu cat PSD are mai mult succes in politica economica si de integrare europeana, cu atat viitorul sau este mai amenintat de provocari care il obliga la o schimbare interna. De capacitatea de adaptare si modernizare depinde viitorul sau. Daca nu reuseste, va fi amenintat din cealalta directie, de oferta antisistem si de discursul politic extremist, atat dinauntrul, cat si din afara PSD. Viitorul PSD depinde in mare masura de transformarea intr-un partid social-democrat de tip vest-european, cu un bazin electoral mai redus, aflat undeva in jur de 20%, dar mai dinamic si mai omogen. Determinant in aceasta tentativa este raportul de forte pe plan intern (din PSD, si din afara lui), deci competitia politica, dar si mediul international prin presiunile exercitate de acesta.
Preluarea puterii si mai ales prabusirea Opozitiei au pus PDSR (PSD) intr-o noua situatie politica. Raportul de forte in interiorul partidului s-a dovedit a fi relativ echilibrat. Centrele de influenta s-au structurat intre palatul Victoria si Cotroceni. Primul an de guvernare a fost caracterizat de impartirea puterii.
Nastase devine sef al partidului si prim-ministru, schimband practica de dinainte de alegeri, cand primul ministru nu era si sef de partid. Consolidat in interior, PSD la guvernare este forfecat intre reprezentarea sa legislativa si cea din administratia centrala si locala. Partidul nu mai este in centrul preocuparilor staff-ului PSD, asa cum se intamplase in anii de opozitie. Problemele sale structurale raman in stadiul atins in 2000. Intre cele doua trenduri - modernizator si conservator - constatam un "armistitiu conflictual". Ele sunt legate acum de deciziile strategice, de tipul de guvernare, dar mai ales de distribuirea resurselor si pozitionarea diferitelor grupuri de interese. Dupa alegeri, PSD este asaltat de cercuri de afaceri si de oportunistii dintotdeauna. Unii dintre ei au contribuit la finantarea partidului, altii s-au oferit sa o faca pe viitor. Sunt persoane importante pe plan local, adesea au cele mai mari averi din zona.
Ei se cupleaza cu vechii militanti ai PSD, mai ales cu cei in aceeasi situatie de oameni de afaceri prosperi. Sub influenta lor, ce coloratura ideologica are PSD azi? Imbogatitii nu au preferinte doctrinare dincolo de obtinerea de profit.
Clientelismul, fenomenul baronilor locali, care a luat amploare, de aici provin. Efectul care se produce este o dezideologizare a PSD. El ramane legat de acelasi discurs politic pentru a nu pierde legatura cu electoratul propriu. Dar politicile sale sunt un amestec de masuri procapitaliste, de sustinere a intereselor marilor afaceri, cu masuri social protectioniste, ceea ce da acestei politici un caracter populist. Chestiunea care ramane in suspensie este: in ce masura PSD este un partid de stanga dincolo de angajamentele ideologice formale si de afilierea la Internationala Socialista. Recuperarea acestei stangi mi se pare un lucru important pentru asezarea sistemului de partide. Grupul din jurul lui Ion Iliescu a mostenit un bazin electoral urias dupa 1990, cel format din salariatii la stat. Aici distinctia stanga-dreapta este mai putin relevanta decat dependenta de acest buget.
FDSN, PDSR, PSD au reprezentat pana acum aceste interese. In acelasi timp a gestionat si interesele de afaceri legate de banii publici. E probabil ca alegerile din 2004 sa fie ultimele in care detinerea puterii politice sa insemne si controlul quasitotalitatii resurselor si a oportunitatilor de afaceri. Sectorul privat va fi suficient de larg si de consolidat pentru a nu vedea in cei de la guvernare singura posibilitate de a supravietui.
Politicul si economicul se vor desparti, e o chestiune de timp. Daca nu in 2004, pana in 2008, economicul se va emancipa de politic in mare masura. Un partid care si-a constituit baza puterii pe acest amestec de discurs de stanga, cu accente populiste si sustinerea in paralel a unei birocratii in plin proces de trecere a banilor publici in buzunare private isi incheie rolul istoric de partid al tranzitiei.
De aceea transformarea PSD intr-un partid social democrat modern este un pariu decisiv si nu doar obisnuitul conflict pentru suprematie intre lideri. De reusita acestui proces depinde intr-o anumita masura daca Romania va fi o democratie consolidata sau o oligarhie, ori o "shadow democracy", o tara cu fatade de institutii formal democratice care ascund o minoritate atotstapanitoare.
