Romania absenta

Stelian Tanase 28.04.2003

De același autor

Cel mai important eveniment de dupa caderea Zidului de la Berlin s-a petrecut saptamana trecuta la Atena. Europa unita are de acum 25 de membri. Zece în plus decat cu o zi înainte.

Totusi, summit-ul care a consacrat aceasta uriasa transformare mi s-a parut o ceremonie mai curand melancolica, vazuta de la Bucuresti. Romania nu a semnat documentul cu UE. Ea apare a fi copilul tampit al Europei postcomuniste.

Aproape nu îmi venea sa cred, privind procesiunea prin care sefii de stat semnau, ca reprezentantii nostri priveau de pe margine ca niste observatori. Nu stiu ce sentimente i-au încercat în acele clipe. Pentru mine a fost concluzia trista a 13 ani de esecuri repetate. Chiar daca ma obisnuisem cu gandul ca suntem pe dinafara, socul a fost totusi prezent.

La coada Europei, printre cei mai saraci, dar si printre cei mai corupti, printre cei mai ineficienti, si printre cei mai înselatori si ambigui. Am ramas pe peronul garii de provincie sa asteptam alt tren. Nici macar nu se stie daca va veni acest tren. Dar noi trebuie sa stam cuminti pe valize. Romania nu a fost nominalizata pentru o eventuala alta extindere, in 2007. Alte documente o mentionau. Asta ar fi alta veste proasta.

Nu ne ajungea amaraciunea ca ramanem în strada, ca nu suntem poftiti înauntru.

De ce si cum s-a ajuns aici? Intai a fost entuziasmul Occidentului pentru ce s-a întamplat în decembrie 1989. Entuziasm repede curmat de procesul lui Ceausescu si tot felul de informatii cum ca revolutia nu ar fi fost chiar ce s-a vazut la televizor. Apoi mineriadele ne-au aratat lumii ca pe niste barbari.

Violentele petrecute atunci si sloganele antieuropene, antimoderne etc. au înghetat orice simpatie. Romania a fost o vreme un vis urat al Europei. Simpatia s-a transformat în îndoiala, cand nu chiar în dispret. Romania a ratat copios startul din 1990. Au urmat sase ani de tergiversari, cand am parut iar iesiti din istorie.

In jurul nostru, în fostul bloc sovietic, schimbarile se derulau cu repeziciune. Romania parea amortita, preocupata exclusiv de micile rafuieli interne, dominata de complexele ei, multe si vechi. A doua mare sansa s-a ratat dupa 1996. La fel ca în 1989, dezamagirea a fost precedata de un mare entuziasm.

Europa a salutat reintrarea noastra în randul lumii plina de sperante. Acasa am avut parte de aceleasi sentimente, de aceeasi încredere. Mai tarziu decat în alte parti, totusi, se parea ca schimbarea se petrecuse. La acea data, Romania parea sa se înscrie ferm pe un traseu european. Nu a fost sa fie.

Reflexele au fost mai puternice decat dorinta de schimbare. Alta întarziere, înca patru ani pierduti. Aspectul cel mai trist al acestei ratari este ca o parte însemnata a societatii romanesti si-a pierdut iluziile, ca sa nu zic convingerile.

Intai de toate, aceea ca drumul nostru este unul european. Si apoi, ca putem parcurge normal acest drum. In 1996 multi au crezut ca suntem pe drumul cel bun. Pentru a fructifica acea oportunitate aparuta gratie unui electorat exasperat de stagnare, ar fi trebuit sa avem lideri capabili si, mai ales, onesti.

Odata cu acest esec, gradul de absenteism, de nepasare în ce priveste treburile publice a crescut spectaculos. Cinismul, un egoism din ce în ce mai feroce tind sa se generalizeze. Fiecare se trage spre casa, spre preocupari strict personale. Fiecare e ranit, dezamagit, atent sa-si vindece ranile. As clasifica aceasta situatie de-a dreptul periculoasa. Antecamera unor dezastre si mai mari.

Societatea romaneasca este din ce în ce mai închisa în ea însasi, din ce în ce mai atomizata. Din ce în ce mai alienata. Din ce în ce mai putin încrezatoare în posibilitatile ei. Mai ales lipsa perspectivei, a necesarei diferente creeaza aceasta stare de spirit negativa.

Aerul in Romania e din ce ce în mai putin respirabil. Pare ca nu mai e nimic bun de asteptat, cel putin pe termen scurt si mediu. Tineretul si elitele profesionale aleg Occidentul. Si ceilalti?

Ma numar printre cei care au ales sa ramana în Romania, chiar cand îmi era extrem de greu, cenzurat, interzis, supravegheat de Securitate. Dupa 1989 am ales sa ma întorc de fiecare data acasa. Uneori ma simt - tot mai intens în ultima vreme - aflat într-un exil intern.

Sentimentul meu de apartenenta la framantarile unei societati, la care am participat cu pasiune în ultimii 15 ani, scade vizibil. M-am întors acasa dintr-un motiv simplu: am sperat ca Romania sa devina o tara deplin europeana înainte sa mor. Refuzul Europei de a ne considera parte din familie, la Atena, nu face decat sa puna un accent dramatic. A fost o zi cand am regretat ca traiesc la Bucuresti.

Absenta noastra dintre cei zece consfinteste o stare de fapt. E un esec de proportii al întregii societati romanesti, dar mai ales al clasei politice.

Nu numai multi dintre conationalii nostri resimt acest lucru. Observa si strainii ca se întampla ceva nefiresc si ca aceasta stare se permanentizeaza si se adanceste. Poate au înteles mai de mult, dar au început sa exprime public aceste lucruri recent. Cand sunt si persoane oficiale, atunci este dureros.

Nu mai tarziu decat saptamana trecuta, Michael Guest, Jonathan Scheele, Obie Moore au spus lucruri grave si perfect adevarate. Nu ma refer aici neaparat la aspectele legate de fenomenul coruptiei, atinse alta data si de alti oficiali, lord Robertson, Romano Prodi, Günter Verheugen, si lista e departe de a fi completa. Ma refer la starea noastra de spirit si punerea în chestiune a destinului nostru comun. Un singur citat: “De prea multa vreme, cei din interiorul sistemului (politic, n.a.) si-au folosit pozitiile pentru a împiedica Romania sa-si atinga adevaratul potential si pentru a-i împiedica pe cetatenii Romaniei sa-si îndeplineasca visele. Acest lucru trebuie sa înceteze”.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22