De același autor
Spre uimirea Pentagonului, a Consiliului Național de Securitate și a Departamentului de Stat – și spre consternarea aliaților kurzi –, imprevizibilul Donald Trump a anunțat de curând că SUA își va retrage trupele angajate în Siria în coaliția împotriva Statului Islamic. Trump a decis să înghețe și fondurile americane pentru reconstrucția post-belică din această țară devastată, de care ar trebui „să se ocupe alții”. Anunțul retragerii trupelor a fost justificat cu o logică de contabil, prin lipsa „beneficiilor” pentru SUA a fondurilor investite în campania militară din Siria. Au urmat, la Casa Albă, niște confruntări tensionate între Trump și consilierii săi pe probleme de securitate – cu toții convinși că o retragere prematură din războiul sirian e cel puțin hazardată. SUA își va menține trupele din Siria, s-a decis în final, dar numai pentru scurtă vreme.
Linia pe care vrea să o impună Donald Trump asupra politicii externe americane consună cu spiritul epocii egocentrismului și izolaționalismului în care am intrat oficial după votul pro-Brexit și victoria aceluiași Trump. Consună și cu voința comună a lui Erdogan, Rohani și Putin, afirmată în întâlnirea lor recentă de la Ankara, de a vedea trupele americane părăsind Siria – Erdogan pentru a pune capăt ambițiilor teritoriale ale kurzilor, iar Rohani și Putin pentru a sprijini consolidarea post-belică a lui Bashar al-Assad. Practic, deciziile lui Trump convin de minune politicii externe a Rusiei, Turciei și Iranului, precum și liderului de la Damasc.
Cu această filozofie egocentrică, Trump nu face decât să abandoneze și mai clar principiile bazate pe cooperare internațională și solidaritate ce au consolidat alianțele occidentale după Al Doilea Război Mondial. De atunci, efortul ONU a fost susținut masiv în special de Statele Unite. Filozofia „America first” – ce are tot felul de replici europene ca „Hungary first” sau „Italians first” – sfidează în schimb vechea ordine liberală și începe, iată, să influențeze dinamica relațiilor internaționale.
Principalii beneficiari ai retragerii izolaționist-egocentrice a SUA orchestrate de președintele Trump sunt așadar dictatorii din Rusia, Turcia și Iran. La această politică se adaugă tarifele protecționiste prin care SUA se războiește comercial cu China. Și alte acțiuni discutabile ale aceluiași Trump, cum ar fi de pildă rafalele sale recente pe Twitter împotriva retailer-ului online Amazon – Trump susține astfel implicit concurența chineză, mai ales pe rivalul asiatic al Amazon-ului, Alibaba. În paralel, Unchiul Sam vrea să construiască ziduri la frontiere, în timp ce China crește economic prin extinderea relațiilor comerciale și construirea de drumuri între continente. Pe scurt, China tinde să devină noul ambasador al globalizării, profitând de voința de retragere a Americii în era Trump.
Administrația Trump a numit oficial China și Rusia „puteri revizioniste”. Trump e însă funciar lipsit de o strategie coerentă de a se confrunta cu acest revizionism și privește politica acestor state în stilul său naționalist-egocentric tipic, doar ca pe niște provocări la adresa SUA. În realitate, revizionismul de la Răsărit, susținut de egocentrismul politicii sale care slăbește Occidentul, e o provocare și pentru ordinea globală. O ordine mondială dominată de o țară precum China și lăsată la cheremul Rusiei expansioniste e dezirabilă numai dacă o privești din perspectiva îngustă a oligarhilor ruși sau a afaceriștilor chinezi. Nici egocentrismele europene nu folosesc decât unor minorități. De pildă, în Italia s-a ajuns, cu retorica „Italians first”, la ascensiunea periculoasă pentru stabilitatea UE a unor partide extremiste și populiste ca Lega (un partid înfrățit cu Frontul Național al Marinei Le Pen) și M5S (o mișcare populistă eurosceptică).
Lumea în care se răspândesc politicile egocentric-izolaționiste în detrimentul cooperării nu arată deloc magnific și nici nu pare să conducă la jocuri „win-win”. O asemenea lume poate favoriza norme internaționale arbitrare, dacă țări autoritare ce prosperă economic ajung să-și impună puterea asupra actorilor mai slabi. Individualismele colective au permis în trecut ascensiunea lui Hitler și au trecut cu vederea crimele lui Stalin sau n-au reușit să vadă decât prea târziu duplicitatea Kremlinului. Și, mai devreme sau mai târziu, confruntarea cu actori non-democratici care prosperă și vor să schimbe regulile jocului și să domine lumea e inevitabilă. America a învățat, după două războaie mondiale, lecția amară că izolaționismul egocentric nu e niciodată răspunsul potrivit pe o scenă internațională dominată de tirani cu ambiții expansioniste.
Ronald Reagan era pe deplin conștient de aceste lecții ale istoriei și politica sa externă a dovedit-o. Dar, între timp, după războaiele epuizante din Afganistan și Irak, pentru a nu mai vorbi de coaliția împotriva Statului Islamic, americanii au obosit să mai intervină în treburile altora. Donald Trump nu e o cauză, ci un simptom al epuizării. Excentric, rebel față de ordinea globală liberală și programatic neinteresat de dificultățile altor țări, Trump pare deopotrivă un simptom al extenuării și al amneziei istorice. Dar dacă, pe acest fond, SUA îngăduie expansiunea unor „puteri revizioniste”, mai devreme sau mai târziu va plăti costurile izolaționismului său. Dacă practică, sub conducerea unui lider lipsit de viziune ca Trump, o politică sinucigașă în calitate de lider global, modelul chinezesc va cuceri nestingherit lumea, ajungând probabil să preia și rolul arbitrului internațional rezervat Unchiului Sam după Al Doilea Război Mondial. Și înlocuind în acest proces și valorile democrației liberale cu un tip de organizare politică cu care diverși lideri autoritari din lume se mândresc deja: ordinea iliberală. Fără libertate de exprimare, fără domnia legii, fără separația puterilor, fără drepturi pentru minoritari și oameni vulnerabili.
Altfel spus, lumea poate recădea în „starea naturală” a domniei celui mai puternic. Într-o asemenea lume, dragostea de libertate a cetățenilor americani ar fi dată uitării. În timp ce americanii își trimit trupele să păzească granița cu Mexicul, chinezii reconstruiesc Drumul Mătăsii. Americanii au exportat libertatea și drepturile omului – chinezii exportă bunuri de consum la cele mai mici prețuri. Și mulți văd în „Visul Chinezesc” o proiecție a viitorului, uitând de represiunea politică din țara condusă cu mână forte de Xi Jinping. Deși, ne putem consola, mai sunt și alți candidați la statutul de lider global, în vidul generat de politica lui Trump: Europa, Canada, Japonia. Democrația liberală nu a murit. Dar orice închidere izolaționistă îi pune viața în pericol.
