De același autor
Invazia rusa si ocuparea Crimeii sunt un dezastru pentru ordinea europeana. Dar si mai important este ce isi imagineaza presedintele Putin ca face. Indiciile se afla in fata noastra, in limbajul campaniei de propaganda care a inundat media rusa. Categoriile repetate constant sunt acelea de “lovitura de stat fascista” in Ucraina si notiunea de “cetateni rusi” care sufera sub aceasta. Justificarea lui Putin pentru a ocupa partial Ucraina, amenintand totodata cu invazia intregii tari, a fost de a-i salva pe rusii de acolo de fascisti.
Sa luam pe rand pe fiecare dintre cele doua asertiuni. Au ajuns la putere actualele autoritati ucrainene prin intermediul unei lovituri fasciste? Dupa cum toata lumea stie, masa de protestatari impotriva regimului Ianukovici a reunit milioane de oameni, din toate soiurile ideologice. Dupa ce regimul a incercat sa curme protestul tragand in manifestanti de pe acoperisuri, negociatorii UE au ajuns la un acord potrivit caruia Ianukovici urma sa cedeze puterea parlamentului. In loc sa semneze legislatia pe care s-a angajat sa o promoveze, Ianukovici a fugit in Rusia. Parlamentul a constat ca presedintele si-a abandonat responsabilitatile si a urmat procedurile care se aplica intr-un astfel de caz, continuand procesul de reforma constitutionala. Au fost anuntate alegeri prezidentiale anticipate pentru luna mai si formarea unui guvern interimar.
Primul ministru este un liberal conservator, unul dintre cei doi vicepremieri este evreu si guvernatorul importantei provincii estice Dnipropetrovsk este presedintele Federatiei Organizatiilor Evreiesti din Ucraina. Si daca oricine poate dezbate nuantele constitutionale, cu siguranta acest proces nu a fost o lovitura de stat. Si cu certitudine nu a fost fascista. Reducerea puterilor presedintelui, anuntarea alegerilor prezidentiale anticipate, restaurarea principiilor democratice nu au legatura cu ceea ce presupune fascismul.
Mai mult, liderii comunitatii evreiesti si-au declarat sustinerea pentru noul guvern si opozitia totala fata de invazia rusa. Dintre cele 18 portofolii ale noului cabinet, 3 sunt detinute de partidul de extrema dreapta, Svoboda. Liderul acestuia se bucura de mai putin de 2% sustinere conform unui sondaj recent – unul realizat dupa invazia rusa din Crimeea, un eveniment care ar fi trebuit sa fie favorabil nationalistilor. In orice caz acesta este materialul folosit de Putin pentru a prezenta totul drept o lovitura fascista.
A doua asertiune, aceea a oprimarii cetatenilor rusi din Ucraina, lipseste de asemenea. Pe parcursul ultimelor luni un cetatean rus a fost omorat in Ucraina si nu sub amenintarea protestatarilor ucraineni sau a actualului govern. Dimpotriva. El lupta de partea revolutiei ucrainene si a fost ucis de glontul unui tragator de elita.
In orice caz, de cand Ucraina nu permite dubla cetatenie, sunt foarte putini cetateni rusi rezidenti in tara. Dar sa ii luam pe cei care sunt: un grup notabil este format din soldatii si marinarii cantonati la baza de la Sevastopol. Din moment ce acestia apartin armatei, cu greu poate fi spus ca au nevoie de protectie. Un alt grup apartine fortelor speciale care ocupa acum Crimeea. Un al treilea este grupul rusilor care a fost adus cu autobuze de peste granita pentru a sustine demontratiile pro-ruse si pentru a-i bate pe studentii ucraineni din Estul Ucrainei. Un ultim grup de cetateni rusi sunt fostii politisti apartinand fortelor guvernamentale care au participat la reprimarea demonstratiilor. Fiind recompensati cu pasapoarte rusesti, acestia pot acum sa calatoreasca in Rusia. Niciunul dintre aceste grupuri nu poate fi in mod plauzibil descris ca avand nevoie de protectie.
Putin vorbeste si de compatrioti rusi, o categorie care nu are statut legal. Prin compatrioti el intelege oameni pe care guvernul rus ii considera rusi sau care se auto-identifica drept rusi si care, in consecinta, au nevoie de protectie. Acelasi tip de argument, nevoia de a proteja asa numitul Volksgenossen, a fost folosit de Adolf Hitler in enuntarea revendicarilor germane asupra Austriei si asupra regiunii sudetilor. Si chiar daca protectia Volksgenossen ar fi justificata juridic, nu este foarte limpede cine sunt acesti oameni. Este adevarat ca ucrainenii vorbesc rusa, dar acest lucru nu ii transforma in rusi. Problema limbii poate fi confuza. Cetatenii ucraineni sunt de obicei bilingvi, vorbesc in ucraineana si rusa.
Rusii sunt rareori bilingvi. Astfel ca este prea simplu sa pui semnul egal intre capacitatea de a vorbi rusa si identitatea rusa necesara pentru a fi protejat de Rusia. O parte dintre cetatenii ucraineni se percep rusi - in jur de 17% din populatie - dar asta nu inseamna ca sunt tinta discriminarii sau ca se identifica cu statul rus. Chiar si in Crimeea, unde legaturile emotionale cu statul ucrainean sunt foarte slabe, doar un procent din populatie identifica Rusia drept patria sa.
In mai multe proteste recente, ucrainenii vorbitori de rusa si chiar etnici rusi din estul Ucrainei au respins categoric orice nevoie de protectie din partea Moscovei. O petitie a vorbitorilor de rusa si a rusilor din Ucraina ii cerea lui Putin sa ii lase pe cetatenii ucraineni sa isi rezolve singuri problemele. A fost semnata de 140.000 de oameni.
Si totusi de ce este aceasta propaganda absurda atat de utila pentru regimul Putin? Propaganda are un rol important si profund. In Uniunea Sovietica, propaganda nu era o versiune editata a realitatii, ci chiar incercarea de a construi o realitate diferita. In fosta URSS, presupozitia celor care credeau in promisiunea comunismului era ca viitorul este la fel de real daca nu si mai real decat prezentul. Propaganda sovietica nu era o versiune a lumii in care traim ci o reprezentare a lumii viitoare. Daca intelegem propaganda in acest sens, intelegem si de ce autorii ei sunt relativ netulburati de ceea ce ar parea drept erori factuale si contradictii.
Sa luam ideea nazistilor evrei, drept consecinta logica a propagandei Kremlinului despre revolutia din Kiev. Asertiunea este aceea ca nazistii sunt autorii loviturii; realitatea empirica arata ca cel putin o parte dintre cei aflati acum la putere sunt evrei. De aici scepticismul nostru potrivit caruia evreii sunt nazisti sau ca o lovitura nazista ar pune evrei in fruntea aparatului de stat ucrainean.
Insa in ideologia Uniunii Sovietice, identificarea evreilor cu nazistii era utila celor aflati la putere, astfel ca evreii nazisti au devenit o realitate propagandistica. In anii de dinaintea mortii lui Stalin, Israelul devenise parte a unui complot coordonat de fascistii din Vestul capitalist. Dupa Razboiul de 6 zile, sovieticii ii prezentau pe soldatii israelieni drept imitatori ai Wehrmachtului si SS-ului. Aceasta propaganda a fost urmata de expulzarea evreilor din Polonia comunista. Faptul ca evreii au parasit Polonia indreptandu-se spre Israel si Statele Unite a fost prezentat ca o dovada ca au fost tot timpul nazisti. Regimurile au considerat util din punct de vedere politic sa loveasca in evrei si astfel evreii s-au transformat in nazisti.
Propaganda nu este o descriere eronata, ci un scenariu de actiune. Interpretata in acesti termeni, invazia Crimeii nu a fost o reactie impotriva unei amenintari reale, ci incercarea de a activa o amenintare astfel incat violenta care ar urma ar deveni un mijloc de schimbare a realitatii. Propaganda este parte integranta din actiunea menita sa o justifice. Din aceasta perspectiva, o invazie rusa ar conduce la o contrareactie nationalista ucraineana ceea ce ar face toate povestile despre fascisti, adevarate, reatroactiv.
Cand parlamentul Federatiei Ruse l-a autorizat pe Putin sa foloseasca forta militara impotriva Ucrainei, acesta a definit obiectivul razboiului drept restaurarea “normalitatii sociale si politice”. Concluzia este aceea ca politica si societatea ucraineana nu sunt normale. Este si o formulare cu implicatii terifiante. De cata violenta si de cate generatii este nevoie pentru a normaliza societatea ucraineana, adica pana cand artificiala idee a democratiei occidentale si pana cand asa numita identitate nationala ucraineana ar fi uitate?
Si totusi actiunea dramatica nu a adus la viata mult visata realitate. Ucraina nu este un teritoriu rusesc condus temporar de cativa fascisti. Dimpotriva, arata ca un loc in care atmosfera revolutionara s-a consolidat pe fondul invaziei straine. Dupa cum a precizat rabinul sef al Ucrainei acum cateva zile: “exista multe diferente de opinie intr-o revolutie, dar toate acestea au disparut acum. Ne confruntam cu o amenintare externa numita Rusia. Aceasta i-a adus pe toti laolalta”.
S-au declansat proteste impotriva ocupatiei ruse peste tot in tara, pana si in Sud si Est, unde majoritatea oamenilor urmaresc televiziunea rusa si unde economia este strans integrata cu cea a Rusiei. Ucrainenii care doar cu cateva zile in urma se aflau in conflict unii cu ceilalti pe tema revolutiei lor, protesteaza acum sub acelasi steag.
Au existat si ciocniri violente, ca cele de la Harkov, dar acestea au fost generate de autobuze pline cu rusi aduse de peste granita. Este putin probabil ca violentele impotriva “turistilor” rusi vor fi suficient de convingatoare incat studentii ucraineni sa ajunga la concluzia ca sunt compatrioti rusi.
Costurile actiunilor rusesti sunt foarte reale pentru Europa, pentru Ucraina si pentru Rusia insasi. Propaganda rusa a furnizat o justificare eleganta tacticilor rusesti si a articulat o perspectiva ruseasca pentru Ucraina. Dar in cele din urma este doar propaganda cea care uneste tactica cu obiectivele. Nu exista nicio strategie, doar un tiran talentat care oscileaza intre universuri mentale conectate doar prin intermediul unei tesaturi de minciuni. Putin se confrunta cu o alegere: fie sa utilizeze si mai multa violenta, in speranta ca o doza suplimentara va face visul sa devina realitate, fie sa caute o cale de iesire care sa ii permita sa proclame o victorie de etapa.
Extrase de Octavian Manea din “Crimea: Putin vs. Reality”, de Timothy Snyder, publicat in The New York Review of Books, 7 martie 2014.
