De același autor
Lunea trecuta, in cadrul principalului talk-show politic de la BBC, in timp ce le tinea o predica celorlalti invitati, Anjem Choudhary si-a intarit afirmatia potrivit careia: “Marea Britanie apartine lui Allah. Lumea intreaga apartine lui Allah”. Sloganul infiorator afisat de protestatari pe 3 februarie in fata ambasadei daneze din Londra vine sa intareasca spusele sale: “Veti plati, un alt 7.07 va veni” (o referire la atentatele cu bomba de la Londra, din 7 iulie, in care si-au pierdut viata 52 de persoane).
Majoritatea acestor fanatici religiosi apartineau Hizb ub Tahir, o retea activa in mai multe tari, avand ca scop instaurarea unui Califat Mondial. Aliatul lui Choudhary, Omar Bakri, care a fugit in Liban dupa ce declarase ca singurii vinovati pentru atentatele de la Londra sunt autoritatile si opinia publica britanice, a afirmat pe 6 februarie ca: “Libertatea de exprimare nu trebuie sa aduca ofense la adresa puritatii si a onoarei”.
Reprezentarea lui Mahomed sub diferite infatisari satirice de catre caricaturistii danezi, care acum se ascund, a fost perceputa de mai multe tari ca o lovitura de bici. In Siria si Liban, unde au fost incendiate ambasadele daneze, exista dovezi ca aceste evenimente nu au fost spontane. Regimurile represive trebuie sa castige de partea lor gruparile islamice, chiar si pe cele cu convingeri diferite, pentru a-si putea consolida pozitia in fata tendintelor reformiste.
O ciocnire intre valori
Nemultumirea traditionala a lumii islamice, cauzata de modul in care a fost reprezentata figura sa cea mai venerata, a dus la o ciocnire intre valorile democratice seculare si traditionala sensibilitate islamica. Valorile (traditionale) europene, printre care libera exprimare, dezbaterea critica si satira acida, sunt privite ca un afront atunci cand vine vorba de islam, iar umorul si rasul capata acccente subversive. Acestea erau mijloace folosite de laicii liberali pentru a impiedica bisericile crestine extrem de influente sa modeleze societatea dupa propriul plac. Multe credinte si ideologii isi pastreaza dominatia recurgand la intimidare si frica. Radicalistii islamici insista asupra faptului ca dezbaterea publica a politicii si religiei islamice poate avea loc doar in termenii stabiliti de ei. Unii comentatori de orientare liberala, ca Simon Jenkins, fost redactor la Times, sunt de parere ca Occidentul trebuie sa faca o serie de compromisuri atata timp cat “libertatea de exprimare este valabila numai in varf de munte”. Pentru a apara dreptul la libera exprimare nu trebuie sa facem uz de aceasta in mod excesiv. Aceasta afirmatie a dat nastere la dezbateri aprinse in Marea Britanie. Astfel, filosoful Norman Geras sustine ca: “acceptarea ridiculizarii credintelor noastre cele mai dragi este un pret pe care trebuie sa-l platim cu totii intr-o societate laica”. Andrew Sullivan, comentator britanic de origine americana, crede ca, indiferent daca apartin vreunei credinte sau nici uneia, oamenii nu trebuie obligati sa accepte tabuurile altora: “Poti respecta o religie fara sa-i respecti tabuurile... Libertatea inseamna a invata cum sa reactionezi atunci cand ti se aduce o ofensa”.
Asemenea voci au fost rare in cadrul programelor de stiri ale BBC, pentru ca putini jurnalisti sunt tentati sa faca vreo referire la traditiile britanice legate de libertatea de exprimare sau toleranta in interviurile cu musulmani infuriati. In schimb, in cadrul uneia dintre principalele emisiuni de stiri ale BBC din 5 februarie, am putut asculta un reporter luand in deradere Danemarca si numind-o o tarisoara insulara si capricioasa. Marea Britanie este singura tara importanta din vestul Europei unde imaginile ofensatoare ale profetului nu au fost difuzate de presa scrisa, ci au fost doar postate pentru scurt timp pe site-ul BBC. Exista o cultura a intimidarii. Pe 2 februarie, in fata sediului BBC din Londra, prietenii lui Choudhary au facut amenintari la adresa jurnalistilor care nu-i tratasera cu suficient respect, fara ca politia sa ia vreo masura. In mai multe orase britanice difuzarea presei este controlata de musulmani, iar editorilor le e frica de un eventual boicot ce ar putea avea un impact dezastruos asupra tirajelor.
Unii se tem ca acesta ar putea fi inceputul unei rupturi de valorile statului laic si ca, foarte curand, radicalistii musulmani vor pretinde ca islamul sa fie respectat ca obiect palpabil; musulmanilor li se va permite sa isi faca rugaciunile, la intervale regulate, in timpul programului de lucru; legea sharia se va aplica si in vietile lor private; femeile vor trebui sa adopte o tinuta speciala in preajma moscheelor.
Anularea Concursului Miss Univers care ar fi trebuit sa se desfasoare acum cativa ani in Nigeria a fost considerata un exemplu al consecintelor pe care le-ar putea avea acest fenomen. Musulmanii au impus cu succes propria definitie a moralitatii sexuale in randul celor mai populate tari africane. Jurnalista in varsta de 22 de ani, Isioma Daniel, care a indraznit sa intrebe care ar fi fost legatura intre profetul Mahomed si concursul de frumusete, a fost nevoita ulterior sa emigreze in Norvegia.
Perceptii islamice
Tabuurile culturale ale islamului s-au transformat odata cu trecerea timpului si nu sunt comune tuturor ramurilor religiei. Arta persana si cea otomana din secolul al XVI-lea il reprezentau adesea pe Mahomed fie cu chipul acoperit de un val, fie emanand o aura stralucitoare. Astazi, reprezentari iconografice ale profetului sunt vandute liber pe strazile Iranului. Producerea, comercializarea sau detinerea unor astfel de imagini sunt ilegale, dar regimul se face ca nu vede (in Iran, majoritatea musulmanilor sunt siiti, nu suniti).
Islamul a devenit mai putin flexibil pe masura ce s-a intors catre origini. Majoritatea lumii musulmane impartaseste o perceptie colectiva, iar liderii religiosi si figurile traditionale impun norme de grup asupra intregii societati. Cu greu se poate face reforma acolo unde doctrina si textele sacre sunt adaptate la epoca moderna. Sa se fi tras oare primele focuri ale atat de trambitatului razboi al civilizatiilor? O asemenea viziune ar avea greutate mai mare daca tari precum Arabia Saudita sau Iranul ar reusi sa-i atraga pe cei nemultumiti de modelul de viata occidental. Dar valurile de emigranti merg in directia opusa. E foarte putin probabil ca tinerii musulmani care au cazut sub influenta fanaticilor religiosi sa vrea sa traiasca intr-una din aceste tari. In Iran un sfert de secol de guvernare a mullahilor a determinat populatia tanara sa se indrepte catre Occident. De asemenea, este foarte putin probabil ca ei sa vada in Iranul condus de presedintele Ahmadinejad o civilizatie pregatita si capabila sa concureze cu tarile Occidentului.
Apelul strategic la valorile esentiale legate de libertate nu are cum sa vina in sprijinul cauzei musulmanilor iubitori de libertate din Orientul Mijlociu. Totusi, exista acum si in Occident un sentiment refractar legat de apararea propriilor valori intelectuale si culturale; am cautat sa gasesc o explicatie a acestui fenomen in relativismul cultural si postmodernismul universitatilor occidentale. Cum ne-am putea astepta ca tinerii musulmani credinciosi, care traiesc acum in Marea Britanie, sa se integreze intr-o societate, daca valorile morale si opinia publica occidentale isi cer mereu scuze pentru comportamentul din trecut si neajunsurile prezentului? Atata timp cat sistemul educational si mass-media britanice vor incuraja tinerii, si asa usor influentabili, sa aleaga dintr-un numar mare de identitati culturale, nu e de mirare ca o parte dintre ei se vor alatura unor raufacatori ca Choudhary, care insista asupra faptului ca Occidentul este un Babilon al raului si al rasismului ce trebuie distrus cu orice pret.
“Europa va plati, Bin Laden va veni!”, “Exterminati-i pe cei ce batjocoresc islamul!” sau “Pregatiti-va pentru adevaratul Holocaust!” sunt doar cateva dintre sloganurile afisate in fata ambasadei Danemarcei din Londra, pe 3 februarie anul acesta. Revista Times relata a doua zi: “Politia a refuzat sa reactioneze la plangerile trecatorilor si sa ordone demonstrantilor sa dea jos pancardele, motivand ca treaba lor era sa se asigure ca protestul celor 500 de musulmani se desfasoara fara incidente”.
Oamenilor in varsta care se plangeau ofiterilor de politie din cauza acestei izbucniri de ura marsaluind pe strazile din vestul Londrei abia daca li s-a dat vreo atentie, spunandu-li-se sa-si vada de drum. Aceasta s-a intamplat chiar in ziua in care Lordul Carlile, expertul britanic in antiterorism, avertiza asupra existentei unor dovezi secrete care indica “pericolul foarte real si actual al unor acte extreme de terorism ce implica atentate cu bomba”. A fost o zi dezastruoasa pentru cei ce cred ca islamul este o religie pasnica, care i-a determinat pe liderii islamisti moderati sa ceara condamnarea vinovatilor. Cel mai mediatizat dintre demonstranti, Omar Khayam, in varsta de 22 de ani, era echipat ca un atentator sinucigas. S-a dovedit ulterior ca era, de fapt, un traficant de droguri ce fusese eliberat de curand dupa ispasirea a jumatate din pedeapsa de cinci ani de inchisoare la care fusese condamnat.
Inadaptatii si criminalii au fost intotdeauna atrasi de grupuri de genul bolsevicilor care promovau dezordinea si teroarea. Majoritatea stangii politice britanice are o interpretare interesanta a comportamentului acestor tineri condusi de lideri fanatici, care nu s-ar da in laturi de la nimic pentru a apara onoarea profetului lor: este un strigat al celor asupriti la adresa rasismului si a saraciei care, chipurile, reprezinta portia lor de zi cu zi in Marea Britanie. Asemenea conceptii se bucura de sprijinul unor membri ai parlamentului britanic si chiar primarul Londrei, Ken Livingstone, subscrie unora dintre ele. De multa vreme sentimentele militantilor islamisti vizavi de Irak sau Palestina au influentat modul in care media electronica a reflectat aceste probleme.
Ce relevanta au toate acestea pentru Romania, care, in ultimii 15 ani descurajanti, a scapat totusi de microbul terorismului? Privind in urma la reactia acelor politisti inerti in fata instigatorilor la ura (si a politicienilor care le-au dat ordinele respective), mi-am amintit de Romania anilor ’20. Garda de Fier a devenit o amenintare enorma din cauza modului in care serviciile cheie ale statului s-au retras din fata actelor sale de violenta. Dar nu sunt sigur ca fanaticilor care incitau la moarte si distrugere, in mijlocul a milioane de cetateni, li s-a dat vreodata o escorta a politiei pe strazile Bucurestiului. Asta s-a intamplat insa intr-o dupa-amiaza rece de februarie cand ceasul Big Ben-ului trebuie ca arata ora 13.00.
Traducere de Cristina Spatarelu
(Subtitlurile apartin redactiei)
