Potirul otrăvit al lui Ponta?

Dacă Victor Ponta va reuşi să vină cu o strategie în interesul opiniei publice, şi nu doar în interesul său personal ori în cel al partidului şi al reţelelor sale de influenţă, atunci ar putea ieşi ceva bun din ascensiunea sa.

Se pare că principalele forţe politice ro­mâneşti au fost luate prin surprindere, fă­ră excepţie, de căderea Guvernului Un­gu­reanu, într-un astfel de moment şi de o asemenea manieră. Zborul unui roi de oportunişti din­tr-un partid aflat la con­du­cere, copleşit de povara gu­vernării şi de lipsa unor re­surse interne care să-i per­mită să continue lupta în condiţii defavorabile, im­plică o logică impenetrabilă, de sine stătătoare. Iniţial, Victor Ponta nu şi-a arătat intenţia de a umple vidul po­litic. Este clar că îşi dorea un guvern interimar, atâta timp cât se pregătea pen­tru accederea deplină la putere, după obţinerea sprijinului electoral, la alegerile din toamna acestui an. Însă, de această dată, a avut întâietate viziunea par­te­ne­rului său de coaliţie, Crin Antonescu, USL optând pentru preluarea imediată a frâielor puterii şi formarea unui nou gu­vern.

Ponta nu s-a ţinut niciodată de­parte de putere şi probabil ju­bilează pentru că această pară mălăiaţă i-a căzut în poală atât de devreme, la începutul ca­ri­e­rei sale politice. Însă acest animal politic extrem de calculat s-ar dovedi inuman, da­că nu l-ar pune pe gânduri provocarea cu care va trebui să se confrunte. Îşi va putea dedica un interval de timp limitat distribuirii funcţiilor publice între aliaţi, colaboratori şi indivizi cu greutate, pe care trebuie să-i liniştească sau să-i câş­tige de partea sa, în ecuaţia jocului politic. Situaţia economică rămâne presantă şi premierul trebuie să ia decizii urgente, pe care nu le poate amâna sau trata cu su­perficialitate. USL a făcut declaraţii ca­te­gorice privind intenţia de a opri pri­va­ti­zarea companiilor de stat şi acordarea de contracte companiilor energetice sau mi­niere străine, evident, din considerente naţionaliste. De asemenea, s-a angajat să mărească salariile şi pensiile. Poate con­sideră că succesul său electoral va fi atât de evident, încât va putea renunţa cel puţin la o parte dintre promisiunile po­pu­liste, fără a plăti un preţ prea mare. La fel, poate că Ponta speră ca, în cazul foarte probabil în care Franţa va avea un nou preşedinte, cu o agendă populistă, aceasta îi va oferi suficiente pârghii, la ni­vel internaţional, pentru a promova mă­suri economice de stânga, fără a intra în conflict cu FMI sau UE.

Atenţia sa va fi, în mare parte, dedicată găsirii unor modalităţi prin care să im­pună voinţa PSD asupra maşinăriei sta­tului. Ministerele, agenţiile de stat, jus­ti­ţia, serviciile secrete, poliţia nu mai pot fi privite ca o extensie a partidului care, după 1989, le-a remodelat cu atâta trudă, în speranţa că îi vor asigura rămânerea la putere, pe o perioadă cât mai îndelungată. PSD s-a aflat la guvernare numai 5 din ultimii 12 ani; dacă doreşte să devină un partid de stat dominator, va fi nevoie de o curăţenie mult mai profundă decât aceea pusă în practică de Adrian Năstase, Rodica Stănoiu şi acoliţii lor, după realegerea lui Ion Iliescu, în 2000. Eliminarea unora din­tre elementele de checks and balances (separarea puterilor în stat), introduse în România în vederea îndeplinirii condiţiilor pentru aderarea la UE, nu vor fi trecute cu vederea la Bruxelles. Cu toate că, în prezent, UE este preocupată de pro­ble­mele urgente cu care se confruntă zona euro, această instituţie imperfectă, dar încă influentă, s-a fa­mi­li­a­rizat cu stratagemele pe care politicienii de la Bu­cureşti le folosesc pentru a se eschiva de la în­de­pli­nirea sarcinilor. Astfel în­cât, Ponta nu trebuie să se aştepte ca orice tentativă flagrantă de amestec în pro­cesul de justiţie sau de impunere a unui control semiautoritar asupra ori­căreia dintre instituţiile statului să fie trecută cu vederea, la Bruxelles sau Wa­shington. Devierea de la cursul de­mo­cra­ţiei, vizibilă în Ucraina, după alegerea lui Viktor Ianukovici în fruntea statului, constituie un precedent nefericit, pe care UE nu vrea să-l vadă repetându-se într-o ţară membră, fie ea şi una periferică precum România.

Traian Băsescu i-a semnalat lui Herman Van Rompuy, în timpul unei vizite a înal­tului oficial în statele membre UE (care a fost umbrită de turbulenţele de pe scena politică internă), faptul că nu există nicio garanţie că parlamentul îl va lăsa să-şi du­că la bun sfârşit cele 30 de luni rămase din cel de-al doilea mandat. A fost o miş­care abilă din partea lui Băsescu să atragă atenţia lui Rompuy asupra acestui aspect. Fără îndoială, preşedintele este conştient că mandatul său constituţional va fi unul dificil. Ar fi o imprudenţă din partea USL să încerce să-l elimine imediat; fără în­doială, ei vor prefera să lovească la mo­mentul potrivit, când balanţa puterii se va fi înclinat decisiv în favoarea lui Ponta şi a USL.

Victor Ponta va da dovadă de înţelepciune dacă va încerca să depăşească eventualele ele­mente de fricţiune cu par­te­nerii din PNL. Acestea vor ieşi la iveală pe măsură ce PDL va înceta să mai fie un element catalizator al unităţii, în USL. Se pare că numai apariţia unei noi provocări din partea segmentului de cen­tru-dreapta al eşichierului politic, sub forma unei noi forţe politice construite în jurul lui Mihai Răzvan Ungureanu, ar per­mite menţinerea disciplinei în interiorul USL. Nu trebuie să uităm că, în ultimul an, a existat un val constant de evadaţi din ambele aripi ale USL, înainte ca PDL să fie copleşit de propriile probleme. USL rămâne o coaliţie fragilă de căutători de comori ai politicii, dintre care, probabil, puţini împărtăşesc obsesia anti-Băsescu a liderilor lor.

Calibrul politicienilor din cadrul USL este, probabil, inferior celui din perioada Năs­tase. Personaje precum Mihai Tănăsescu, Vasile Dâncu, Teodor Meleşcanu sunt greu de găsit, în zilele noastre. Dacă Ponta nu va reuşi să-şi atragă oameni politici pe care să se poată baza, atunci probabil că îşi va îngusta libertatea de acţiune. Faptul că o figură precum Dan Şova a urcat atât de sus în ierarhia partidului vorbeşte des­pre incapacitatea sa sau despre lipsa fle­rului în a-şi alege parteneri pe măsură. O politică de epurare la vârf a pro­fe­sio­niş­tilor din sectorul de stat, de pe întreg te­ritoriul României (dacă aceştia nu se transformă, peste noapte, în „Yes-mani“ supuşi ai USL), ar putea să se spargă în capul lui Ponta, dacă ar face o asemenea încercare. Însă lui Ponta îi va fi greu să-şi reprime instinctul dominator, mai ales da­că mandatul său electoral va fi unul con­sistent. În conflictul dintre latura sa prag­matică şi dimensiunea egocentrică, agre­sivă, a personalităţii sale, probabil că cea de-a doua latură, mai puţin atractivă, va ieşi învingătoare. Influenţa unor mijloace media corozive, un parlament care nu es­te altceva decât un spaţiu unde se încheie afaceri şi se comit agresiuni verbale ne determină să credem că Ponta, şoferul agresiv care trece pe culoarea roşie a se­maforului, răsturnându-i pe ceilalţi în afara şoselei, este cel care va triumfa, după încercări tardive de a adopta o ati­tudine moderată.

Deocamdată, nu este clar dacă o campanie agresivă, îndreptată împotriva unui PDL din ce în ce mai suferind, a fost cu ade­văr în interesul USL. Protestele din ianuarie au creat un fel de competiţie între Antonescu şi Ponta, pentru a vedea care dintre cei doi ar putea avea cele mai mari beneficii, din punct de vedere al pro­filului personal, de pe urma turbulenţelor. Se pare că greva parlamentară prelungită nu a fost o idee prea strălucită pentru USL, aceasta afectându-i serios imaginea, cu precădere în cercurile diplomatice in­ter­naţionale. Această alianţă politică fra­gilă şi-ar fi putut atrage beneficii dacă

s-ar fi asigurat că PDL urma să aibă parte de o moarte înceată, dar sigură, în timp ce USL se pregătea să preia puterea. De asemenea, o astfel de strategie ar fi slăbit credibilitatea de care se bucură Mihai Răz­van Ungureanu. Acum, el părăseşte func­ţia fără să fi fost doborât de povara man­datului şi acumulând o rezervă importantă de capital politic. Sigur că dificultăţile eco­nomice pe care le traversează România s-ar fi înrăutăţit dacă USL ar fi lăsat la conducerea statului un guvern lipsit de majoritate şi, prin urmare, aflat în in­ca­pacitatea de a lua orice decizie im­por­tantă, într-o perioadă critică, din punct de vedere economic, pentru întreaga Eu­ropă. Dar nu numai în România opoziţia poate avea o atitudine sfidătoare faţă de interesul naţional.

Guvernarea României se va dovedi a fi un exerciţiu mult mai complex pentru Ponta decât s-a dovedit pentru Adrian Năstase, în 2001. Ţara a devenit mai pluralistă şi mai puţin docilă şi dispusă să se supună regulilor venite din partea unui pol unic al autorităţii. Dacă Ponta va reuşi să vină cu o strategie în interesul opiniei publice, şi nu doar în interesul său personal ori în cel al partidului şi al reţelelor sale de influenţă, atunci ar putea ieşi ceva bun din ascensiunea sa.

Traducere de CRISTINA SPĂTĂRELU

Nota redacţiei: În prezent, Tom Gallagher scrie o carte despre legătura dintre re­pudierea, de către UE, a principiilor de bază ale democraţiei şi apariţia actualei crize financiare.